Vă propun să facem o reflecție. Cei care au în jurul a șapte decenii, vor avea cu siguranță și o bază de amintiri care sunt în măsură să le diversifice conștiința și mai ales aducerile aminte.
Noi eram copii de primară, gimnaziu, apoi de liceu, apoi studenți, când ne părăseau colegii de origine evreiască. Așa cum am mai povestit, chiar a fost o perioadă în copilăria mică - și vă spun cu mâna pe suflet că nu aveam prieteni decât printre copii evrei - că noi eram singura familie de români în acel complex de clădiri naționalizate din apropierea Halei din Iași. Nu făceam nicio diferență, noi copiii, însă părinții noștri aveau probabil discuțiile lor ca între oamenii mari, pe care noi nu le înțelegeam la acea vreme. Aveau amintiri foarte proaspete din anii războiului, când abia întorși din refugiu încercau să-și repornească viețile fiecare cum reușea. Când am mai crescut în ciclul primar mama a început să-mi povestească ororile războiului pe care îl prinsese și ea fiind mezina dintre cei opt copii ai bunicilor. Aveau casa lor în Ciurchi, curtea lor și pe vecinul Leibovici din vale... Am aflat de la mama poveștile nespuse oficial despre război. Ea apucase să ajungă - duși de bunelu undeva pe lângîă Curtea de Argeș în refugiu - alături de surorile ei. Băieții erau cu toții pe front în armată și Dumnezeu i-a adus în final pe toți acasă. Concluzia pe care eu am tras-o atunci de copil în școala primară, a fost că „nemții au fost mai buni ca rușii”, că erau oameni foarte educați comparativ chiar cu noi românii, față de ruși, care se comportau „barbar” și neciopliți. Erau numai puși pe jaf și nenorociri spre deosebire de ocupația germană care era cât de cât suportabilă. Asta era părerea ce mi se formase mie în minte. Mi s-a vorbit și de prigoana făcută de nemți și de legionarii români contra evreilor care erau vânați prin toate localitățile și trimiși undeva în lagăre de unde nimeni nu mai știa ceva de ei. La școală ziua începea cu imnul Uniunii Sovietice, urmat de cel al României. La terminarea orelor, le cântam în ordine inversă. Peste tot steagurile comuniste dublate de tricolor și tablourile „tovarășilor” Ghe. Gherorghiu Dej, Chivu Stoica, Emil Boitnăraș, Ana Pauker, Vasile Luca... Plus al celor trei „învățați”, sau „bărboșii”, cum îi numeam noi copiii: Karl Marx, Frederich Engels și Vladimir Ilici Lenin. Tablouri tipărite și înrămate pe pereții școlilor și ale altor instituții publice. Între timp, se trece de la „orânduirea burghezo-moșierească” , la „construirea socialismului”.
Dintr-o dată, când am ajuns printr-a 4-a, sau a 5-a, un zvon spus la început în șoaptă, prin casă, apoi în familia lărgită: „pleacă evreii!” „Unde pleacă, mama?” – întrebam eu mirat. „În Palestina pleacă.” Încă nu ajunsesem la școală la Geografia lumii, așa că a rămas destinația neelucidată până am intrat într-a 7-a. Oricum nu ne spuneau adevărul și noțiuni de geopolitică nu aveau probabil nici cei din Comitetul Central al PCR. Ascultau de ordinele primite de la Moscova. În capul meu de copil aflat în pragul adolescenței era un ghiveci călugăresc în care se amestecau noțiuni despre „pământul sfânt” al Palestinei unde „se născuse” Domnul Iisus Hristos, pe care Iuda L-a trădat romanilor și aceia L-au răstignit... Asta era în preajma Paștelui, când ne reuneam cu toți unchii, mătușile și noi verișorii, în curtea cu grădină și pomi fructiferi ai bunicilor în Ciurchi. Ne jucam de obicei de-a ascunsa printre boscheții de lilieci înfloriți și aveam gura „pungă” de la acriturile din pomii care se scuturaseră de floare și ne ademeneau cu verzături. Când mergeam sus, lângă cerdacul casei bătrânești unde stătea bunica și îi domina pe toți cu privirea de la înălțime, ne mai opream să mâncăm cozonac și pască, să bem câteva înghițituri de vin de butuc și atunci ne opream fascinați de poveștile bunicului din cele două războaie pe care le făcuse el. Și toată lumea stătea cu gura căscată ascultându-l pe bunelu Vasile care depăna amintiri ce nouă, verișorilor, ni se păreau basme. Printre altele, atunci am aflat cum ascunsese bunelu Vasile familia Leibovici la el în beci, ca să nu-i găsească legionarii să-i împuște sau să-i deporteze. Bunelu își dusese familia în refugiu cu căruța lui cu doi cai și venise înapoi după alte lucruri, ocazie când a aflat despre pogromul de la Iași, iar atunci l-a chemat pe Leibovici la el acasă să-i ascundă. Apoi a plecat iarăși în Argeș unde lăsase familia în tefugiu, iar când a venit la Iași pentru alt transport, în curtea casei lui și în casă era instalată o baterie antiaeriană germană și popota artileriei. La alt drum făcut, după ruperea frontului, a găsit toată casa arsă până în temelii de la o bombă rusească care a nimicit bateria antiaeriană, dar a aflat și că familia Leibovici scăpase. Poveștile asta se spuneau în familia mamei lărgită cam pe la 7-8 ani după război, când eu eram preșcolar. Atunci ei cântau și cântece interzise de comuniști precum „Pui de lei” sau „Deșteaptă-te române” , „Treceți batalioane române Carpații”...
Amintirile Iașiului din perioada de după război le am vii și acum în minte, cu străzile de pe acea vreme, cu obiceiurile, cu evenimentele timpului... Dar cel mai mult m-a marcat plecarea evreimii în Palestina. Ca și copil am asistat la despărțiri cu plânsete și tristețe și din partea unora și din partea altora. Nu, românii nu i-au ostracizat pe evrei, că noi eram creștini ortodocși și cred că suntem cel mai tolerant popor. Ca în orice nație, există și multe uscături, mulți ticăloși care refulează în nemernicii crezând că așa își pot ostoi setea de putere și de șefie. Valabil și acum. Legionarii au omorât evrei și i-au deportat în numele „purificării etnice”, ținând sus în mână crucea creștină și găsind scuze în faptul că „evreii l-au omorât pe Iisus Hristos”, iar asta se făcea cică în numele Lui...
Abia spre zorii bătrâneții, după ce pot spune că m-am copt la minte, după ce am acumulat cunoștințe noi din multe domenii care mă interesau, după ce am putut face conexiuni și pune cap la cap multe amănunte la care am avut tot timpul să reflectez pe paturile spitalelor, am înțeles suficient de bine problema evreiască și mai ales am înțeles că de fapt acest „popor ales” este un popor nefericit aproape în totalitate, iar prigoana și genocidul la care a fost supus de naziști când au fost exterminați peste 6 milioane de evrei, a fost doar chintesența unor zvonuri ticăloase puse la cale de Iluminați – reprezentanții globalismului de astăzi - care au găsit în acest popor dispersat prin toată lumea civilizată, un țap ispășitor, un acar Păun în capul căruia să se spargă toate nereușitele politicienilor, dar mai ales de exacerbare tot în scop politic al unora care doreau să se afirme și să ajungă în vârful ierarhiei mondiale, precum a fost Hitler și alți capi ai fascismului premergător celui de al Doilea Război Mondial.
Da. Culmea culmilor, evreii au fost acuzați de hitleriști că ei au adus comunismul pe lume în Rusia, care acum era dușmanul nr.1 al capitalismului, iar pedepsind și eradicând rasa evreiască din lume, nemții doreau să lichideze comunismul.
Îmi amintesc când mergeam pe străzile Iașiului – încă nu erau noile cvartaluri și bulevarde construite de comuniști – vedeai aproape la fiecare poartă pe evreii bătrâni stând de vorbă pe scăunele mici de lemn sau chiar scaune luate din casă, de la masă și pe niște ziare întinse pe jos erau așezate ordonat tot felul de obiecte casnice, era tot Iașiul un imens talcioc în aer liber, unde românii se opreau atrași de un bibelou, de un vas pictat cu aur sau argint, sau pur și simplu un mileu de dantelă. Asta este imaginea cu care am rămas, iar mama mea se oprea și vorbea cu mulți dintre evreii pe care îi cunoștea din copilărie și cu al căror copil fusese colegă de școală. Personal mi-am luat rămas bun cu regret împreună cu prietenul și colegul de facultate Mircea Tănase de la Liviu Berger, fiul unuia dintre foști directori ai Poștei Iași, care deși promovase cu noi în anul doi la facultatea de construcții, lăsa totul baltă și pleca cu oarecare bucurie și speranță spre „lumea liberă”, adică spre Țara Lor, Palestina. Asta se întâmpla mai ales în țările din Estul Europei, în „lagărul socialist”.
Pe undeva îi invidiam că li se dă drumul să ajungă la ei în Palestina, iar de acolo, cu pașaportul lor, pot pleca unde vor ei, pentru că erau susținuți de Marea Britanie și de Statele Unite. Așa credeam noi, tinerii români iubitori ai rockului, ai „curentului hyppie”, ai formațiilor „The Beatles”, „Rolling Stones”, „Deep Purple”, Jenis Joplin, Jimmy Hendrix, etc.
Apoi, fiecare a trăit așa cum a putut. Noi românii, precum cunoașteți, evreii cu problemele lor. Când au ajuns în Palestina nu au fost deloc bine primiți! Erau de fapt intruși peste alt popor, cu o altă cultură și alt nivel de cunoștințe decât al emigranților sosiți puzderie din toată Europa de Est, care totuși avea un nivel mult mai avansat din toate punctele de vedere. Când au mai spus în lume că acela este pământul lor, țara lor, că așa le băgase în cap propaganda mondială globalistă de care lumea încă nu aflase, au început războaiele interne.
Evreii au fost nevoiți să clădească statul Israel din temelii, de la chibuțurile pe care le-au transformat dintr-un pământ arid și neroditor în oaze agricole, cărând pământ vegetal cu vapoarele și apoi l-au împrăștiat în jurul satelor, Munceau pământul cu arma lângă ei gata să facă față atacurilor palestinienilor. Au fost susținuți material și militar de SUA, care a ajuns un dominator cotropitor pe tot globul. Abia atunci se zvonea timid pe planetă despre existența unor „sataniști”, a unor „anticriști”, care îl hulesc pe Dumnezeu și toată religia creștină. Lumea își vedea de ale ei, nimeni nu dădea importanță unor astfel de „prostii”.
Poporul evreu a fost obligat în câțiva ani să învețe o limbă nouă, evritul, ca să se poată înțelege cu toții împreună - indiferent din ce țară au provenit. Aici evreii vorbeau idiș , asta era limba lor particulară în România, dar acolo nu se înțelegeau așa decât cei veniți din România. Ceilalți aveau alte dialecte, care nu erau cunoscute de toți. Prin urmare, evritul a devenit limba statului nou declarat, numit Israel, pe măsură ce evreii luau cu forța și colonizau din ce în ce mai multe teritorii ale statului Palestina. Forța și armele sofisticate donate de americani - care finanțau prin oligarhii lor evrei ce au dominat de câteva sute de ani finanțele lumii - au reușit să impună Israel ca un bastion între țările și lumea arabă. Niciodată arabii – palestinienii de fapt – nu au acceptat și nu vor accepta ca un agresor să-i înlăture de pe pământurile lăsate de Dumnezeu. Europenii și restul lumii nu înțeleg foarte bine negurile istoriei, precum și textele religioase pe care fiecare le invocă în favoarea lui afirmându-și întâietatea. Fiecare susține că el are dreptul acolo, iar o toleranță impusă prin forță nu avea cum să sfârșească decât prost.
Acum, America și globalismul mondial este în declin abrupt, vor pieri în curând pe mâna lor criminală! Trebuie să înțelegem că vârfurile de lance al globalismului sunt tot evrei, ei conduc lumea globalistă, ei luptă de cca trei decenii să decimeze populația globului! Hitler a decimat 6 milioane de evrei, dar globaliștii își doresc să rămână doar o jumătate de miliard de oameni pe planetă, iar aceștia să comande roboți care să înlocuiască ființele umane. Poporul evreu în masa lui, a ajuns și el victima politicii de intoxicare duse de oculta mondială și de vârfurile globalismului, care în fond i-a manipulat și i-a determinat să emigreze în anii 50 în Palestina făgăduindu-le Raiul pe pământ în „Țara Lor”, dar acum aproape tot mapamondul se coalizează împotriva Americii și NATO, împotriva aliaților lor UE, care încă este condusă de globaliști ticăloși care își sacrifică propriile lor popoare, așa cum este Franța, Belgia, Olanda, Ucraina, Italia, România, țările scandinave. Ei au amestecat aceste popoare intenționat cu emigranți din Africa și Orient ca să le dilueze populațiile europenilor, ca să îi destabilizeze. Lumea este un cazan în fierbere, nimeni nu mai este sigur nicăieri în lume. Nici emigranții aflați în număr de peste 55 de milioane(!) împrăștiați prin Europa, dar nici micile popoare europene, majoritar creștine. Asta a făcut Globalizarea!
Înconjurat de o mare arabă, Israelul nu mai poate fi sigur pe soarta sa. La început se vor apăra și vor fi multe vieți de evrei sacrificate, asta cât America va mai reuși stoarsă de puteri să trimită muniție și armament care va fi folosit de armata israeliană, însă asta nu poate dura prea mult timp, deoarece conjurația mondială făcută azi de Rusia, China, Iran, Coreea de Nord și alte țări coalizate în BRICS, sunt din ce în ce mai mulți și mai tari, întră-un număr copleșitor de mare, care ar putea deschide mâine conflicte contra coaliției globaliste în orice punct al planetei, iar în acest mod nu va putea nicio forță militară din lume să facă față material și uman într-atâtea puncte de conflict.
Va veni clipa când într-o zi - nu foarte îndepărtată - Israelul va realiza că nu poate susține de unul singur războiul cu forțele arabe, iar o capitulare înseamnă spulberarea fizică a statului Israel. Prin urmare, strategii lor militari și politici întrevăd deja posibilitatea singulară ca ce mai rămâne după lupte inegale din poporul israelian să se împrăștie fiecare prin țările de unde au emigrat bunicii celor de astăzi. Foarte mulți vor fi copii, femei și bătrâni. În România, Polonia, Cehia, Slovacia, Italia, Franța, etc.
Asta le este soarta poporului evreu. Nu pot fi în niciun fel blamați sau stigmatizați. Pedeapsa dată de Dumnezeu pentru că Iuda l-a trădat pe Fiul Lui, a fost foarte mare și foarte cruntă. Ca buni creștini, noi românii vom trebui să-i primim înapoi ca pe niște frați vitregi care au rătăcit prin lume crezând într-o idee care s-a dovedit a fi fost o himeră.
Însă: trebuie să avem și noi acum mult mai multă minte, mult mai mult discernământ, încât să ne punem conducători patrioți, curajoși și inteligenți, care să fie capabili să reorienteze țara pe alt drum, să refacem prietenii chiar de conjuctură cu cei care vor deține Puterea mâine, cu cei care astăzi ne sunt dușmani datorită iudelor globaliste care ne conduc!
Cu oameni patrioți în fruntea noastră vom putea poate să aducem evreii care vor să vină în România și pentru asta să primim înapoi teritoriile care ne-au fost luate cu japca, iar evreimea trebuie să conștientizeze că nu vor putea fi primiți cu brațele deschise de români dacă nu vor înțelege că îi tratăm ca pe egalii noștri și nu ca pe supuși ai lor! Așa cum trăiesc aici și maghiari și ucrainenii care vor mai rămâne și turci și sârbi și țigani și oricare nație.
Doar România este Grădina Maicii Domnului, nu?
GABRIEL MIHAILA
