CLANUL ORTOPEZILOR

os

Mafia halatelor albe are organizare de clan mafiot. Fiecare medic ortoped – cel puțin la Iași – are în jurul său diverși aprozi acoperiți prin firme proprii de îngrijire la domiciliu care preiau în general bolnavii operați de „dom doctor” la spitalul de stat, cu șpăgi superconsistente, menite chipurile să răsplătească măiestria dumnezeiască a medicului, dar și cheltuielile aferente pentru ca acesta să-și mențină starea de „zen” cu care operează măiastru...

 Adică vilă, mașină, amante, excursii de break-city prin lumea liberă de weekend, sau chiar vacanțe de nabab în Dubai, Kudasissy, croaziere pe Mediterana sau chiar în Caraibe.

Bravo lor, bine că pot și bine că au de unde! Din nefericire aceste „vedete” zonale care țin afișul Iașului, dau de foarte multe ori rasoale monumentale. Li s-a dus buhul la bursa bârfelor printre bolnavii nevoiți să ajungă la cuțit pe mâna lor că sunt în cea mai mare parte niște hrăpăreți cărora nu le ajunge nici salariul de occident dat acum la stat, iar lăcomia lor feroce a atins cote inimaginabile ale tupeului și nesimțirii.

Unii sunt chiar săriți de pe fix după comportamentul pe care îl au față de subalterni și colaboratori, de parcă ar fi ei niște demiurgi ai bisturiului și ar aduce de acasă protezele cu care operează bolnavii asigurați de CASS.

Nu este pentru muritorii de rând niciun secret deja că dr. Sârbu are firmă condusă prin intermediari cum este Gigel – kinoterapeutul din spital de la Ortopedie. Că firma ce preia aproape automat post-operator bolnavii operați de clanul de la Ortopedie să fie „safe”, este angajată de „hoha” și madoamna dr. Sârbu – medic ftiziolog care nu are cu ortopedia în clin decât că e măritată cu bărbatu-său. Așa, „don doctor” deține controlul asupra banilor, bolnavilor și angajaților subalterni care lucrează înafara orelor de program de la spital și la firmă.

Pe parcursul anilor, demiurgii au dat și rasoale – chiar prea multe rasoale dacă te gândești doar că lumea nu e proastă pe cât își închipuie ei: vede, vorbește și pe cât poate, se ferește de ei ca dracul de tămâie.

Dr. Lisnic este iar o față de mare specialist ortoped de la Ortopedie care în ciuda marilor succesuri, mai greșește și El dimensiunea protezei pe care o implementează, supunând oamenii la chinuri și cheltuieli inutile.

Un caz recent petrecut cu un cetățean ce a suferit un accident auto soldat cu dislocare de bazin a ajuns pe mâna lui dom Vasile... Cu 2 zile înainte de a se prezenta la control după o lună de kinoterapie recomandată de dumnealui la firma de casă deținută de clan, se aude un „poc!” sec și omul acuză dureri insuportabile. Ajunge la doctorul ce l-a operat la propriu și la buzunar și ăla constată că sărise rotula din cavitatea osului. Rotula protezei!...

Scandal pe pacient, că este inconștient, că ce a făcut, că nu i-a urmat sfatul etc. Îl pune în gips după ce printr-o mișcare dureroasă îi bagă proteza la loc...

Ajunge omul acasă, dar pe drumul prin orașul bulibașei Chirica plin de hârtoape și denivelări, omului îi sare din nou proteza pusă aiure de dr. Listic din locaș! Plin de durere, omul se plânge unei rude apropiate care întâmplător avea intrare la Spitalul de Recuperare la dr. Botez, un alt demiurg trimis de Dumnezeu pe pământ cu har și talent, dar fără pic de obraz. Meseriașul Botez bunghește în treacăt radiografia și decretează scurt că „operația este greșită!”. Adică vede dintr-o privire că meseriașul dinaintea lui a folosit patentul în loc să lucreze cu tubulara cu cliket de 24. Și infirmiera de la Ortopedia putea să vadă cu ochiul liber că proteza plantată era de altă dimensiune decât cea  care ar fi trebuit pusă și oricum nu avea nicio șansă să funcționeze.

De ce s-a putut face o asemenea greșeală? Este chiar atât de novice subalternul lui Dumnezeu Sârbu încât să nu poată vedea și recunoaște prostia ce a făcut-o?

Dr. Sârbu este un mojic cu câteva doage sărite de la locul lor și mulți cred că se comportă așa pentru că se crede prea bine apărat la spate de foruri competente ce ar trebui să controleze activitatea secției dacă nu ar exista Corupție și „tainul” periodic.... Colegiul Medicilor, DSJ, sunt toate la mâna lor de chirurgi...

Un alt caz cu demiurgul de la Recuperare – dr. Botez:

Un simplu om – fost șofer de autobuz toată viața – devenit pensionar, este răpus de coxartroza care l-a ajuns după trei decenii de profesie.

În chinuri groaznice ajunge cu soția și o trimitere de la medicul de familie la ușa dr. Botez. Stau oamenii o oră, două, timp în care dumnezeu intra și ieșea pe ușă ignorând cele două statui, din care una lăcrima de durere.

La rugămințile femeii ce își însoțea bărbatul, demiurgul se stropșea din mers: „așteptați, că am treabă!”. Stau oamenii răbdători, timp în care o firmă de catering livrează în cabinetul lui „dom doctor” potolul de has. Iese la un moment dat clefăind zgomotos de parcă avea gripa porcină africană și fără să-i pese, continuă să ignore figurile disperate ale cuplului.

Nemai suportând umilința, femeia forțează intrarea și se introduce peste medicul care înfuleca tacticos masa. După ce a apostrofată-o imediat pentru nesimțire, dr, Botez își aruncă ochii spre hârtiile aduse de pacient.

„ Are nevoie de proteză. Vă costă o sută de milioane!”

„Dar domnu doctor, de unde să avem noi o sută de milioane, suntem asigurați medical, avem o pensie de 1200 de lei, nu avem de unde lua acești bani!” – îndrăznește soția bolnavului.

„Nu aveți o sută de milioane, nu avem ce să discutăm! Căutați pe altul care vă operează gratis. La mine costă o sută de milioane.!”

Întrebarea către dumnezeu Botez este asta: de unde dracu CÂINE, să ia oamenii niște bani pentru ca Măiestria Ta să monteze o proteză pe care statul român o finanțează prin Casa de Asigurări de Sănătate, la care oamenii au cotizat?

Nu știu câți mai țin minte de scandalul în care a fost implicat dr. Botez cu câțiva ani în urmă, când procurorii au organizat un flagrant la cabinetul lui Botez în urma unui denunț făcut tocmai de țiitoarea demiurgului, care îi era și asistentă personală de corp?

Gurile rele vorbesc despre faptul că Domnu-Domnu nu a pățit nimic altceva de atunci, deoarece a acceptat să împartă cu parchetarii „suptalterni” interlopului Emilian Eva, șpăgile luate pe față și cu tupeu.

Corupția a ajuns la stadiul endemic, iar sistemul de sănătate publică este afectat la cote maxime.

Iașul are câteva figuri de pus în muzeul de ceară a lui Madame  Tussaud, în materie de ortopedie. Numele unor doctori ortopezi ca Botez, Sârbu, Bar,  Lisnic și alți câțiva sateliți ai acestor planete cu divers statut și vechimi , țin afișul teatrului de operații de ortopedie.

Fiecare luat separat se crede un Dumnezeu și are pretenția ca toți să se închine la icoana lor. Fiecare se mănâncă cu fiecare și cu toții la un loc formează un clan de care este bine să te rogi la Dumnezeul cel adevărat ca să nu ajungi pe mâna acestor artiști ai bisturiului, dar cu un caracter josnic, fără scrupule, gata să ia bani – mulți bani            - în orice condiții, de la vii și de la morții vii.

Asta se întâmplă pentru că Justiția și instituțiile abilitate ale statului sunt paralizate și ele de corupție, pentru că salariații acestora au salarii imense de gârâie, în timp ce amărăștenii de rând sunt nevoiți să-și vândă casa pentru a-și putea plăti o proteză pe care statul o finanțează.

Unde ești tu Țepeș Doamne ?

PEȘTIȘORUL DIN AUR DE TROMPETĂ   aur

 

Featured

INTROSPECTIE

Ce mi-aș spune dacă aș fi cel mai bun prieten al meu?

Cu siguranță, mi-aș spune adevărul, pentru că mi-aș vrea binele dezinteresat.

Tags