BAA, DE CE MERGETI LA VOT?

hdhfhfjj

MOTTO: „Eu sunt pe Facebook pentru a posta tâmpenii: voi ce scuză aveți?”

.....................................................................

Pentru primii 10-15 ani din drumul său spre „capitalismul” deșănțat pe care a apucat-o România, este de înțeles de ce la fiecare scrutin majoritatea românilor au votat fără să obosească cu partidul comunist reformat, reașezat pe pilonii FSN, apoi ai PDSR, apoi, ai PSD-ului de astăzi, inclusiv divizările în partidele-raclă care azi nu mai sunt: PSM-ul lui Ilie Verdeț, PUNR-ul lui Funar, PRM-ul lui Vadim, etc; și spun că este de înțeles din mai multe motive – cel mai important dintre ele fiind acela că, brusc au apărut de peste mări și oceane o mulțime de dizidenți/transfugi/expulzați care mai mult ne-au speriat decât ne-au luminat în visul nostru spre America și Occident: liberalul Radu Câmpeanu, țărăniștii Ion Rațiu, Corneliu Coposu, adormitul Ion Diaconescu și alte fosile cu oratorii neconvingătoare, pierdute în negura anilor de după revoluție, pe care nu-i mai amintesc pentru că nici nu mai are vreo importanță.

Totuși, după ce au trecut cum au trecut primele 4-5 runde de alegeri, adică vreo 20 de ani de „democrație” și mai ales, după ce am început să avem:

• mai mult acces la informație – prin sute de ziare, zeci de televiziuni, mii de dezvăluiri în zeci de mii de talkshow-uri în direct,

• mii de arestări pentru hoții și șmecherii megalomane, printre care, nume de miniștri și primari, ba chiar și de prim-miniștri,

• zeci de devalizări de bănci,

• ingineriile financiare produse de clici mafiote formate din „băieții deștepți”, din energie, gaze, petrol, alimentație, agricultură și sănătate,

• dovezi clare că, chiar dacă mergem la vot, degeaba votăm, pentru că jocurile se fac în parlament în funcție de interesele care ies mult în afara partidelor,

• dovezi limpezi și indubitabile că sistemul de vot pe liste de partide face astfel ca să nu ne putem opune la accesul în parlament al unor persoane care ne-au dezamăgit în mandatul/mandatele precedente, așa încât unii indezirabili pot conta pe faptul că - dacă se au de bine cu șeful de partid sau dacă „unge” unde și cât trebuie - au mandatele de parlamentar sau europarlamentar câștigate pe viață, așa cum e trântora-lui-Antonescu, Adina Vălean, (europarlamentar PNL de 16 ani iar la alegerile din 2024, din nou prima pe listă!!!), amanta-de-lux-a-lui-Colin PowellCorina Crețu, idiotul-plagiator-mincinos Florin Roman, banditul-„americănesc” Florin Câțu, tolomacul-afacerist Paul Stănescu, bufonul-de-serviciu Rareș Bogdan, tontul-prostălău Dan Vâlceanu, mizeria-umană Cristian Ghinea, șmecherul-oportunist Dacian Cioloș, chiulăul-național-plimbă-limbă-n-gură Ludovic Orban, idiotul-desăvârșit Nicolae Ciucă, reset-update-ul-cu-amantă-și-târfe-prin-CA-uri Marcel Ciolacu, toți-globaliștii-USR-iști, și... muuuulți, muuuulți, muuuulți alții ca ei,

• dovezile fundamentale că de 33 de ani avem o clasă politică ce nu-și mai poate reveni din prostie, hoție, amatorism, analfabetism, înfumurare, indiferență, surzenie și din boala intereselor personale sau intereselor de clică,

• dovezile publice că voturile se fură și se aranjează prin STS-ul disciplinat al noii securități „democratice”, cum s-a văzut în cazul Băsescu și Clotilde,

• dovezile crunte că America și UE au făcut cu noi ce știau ei mai bine: ne-au jefuit pur și simplu!,

• dovezile crunte că în democrația noastră, Constituția poate fi siluită, evitată, încălcată chiar de președinții României și aceștia nu pot, nu au cum să ajungă la pușcărie,

• ...și după ce am văzut și vedem cu toții - ce am fost și ce am ajuns în democrația în care credeam noi că este suverană - în slujba poporului...

Ei bine, după ce am trăit pe pielea noastră, după ce am văzut cu ochii noștri și ne-am confruntat toți românii cu toate aceste realități, cu toate aceste „beneficii” ale democrației noastre românești, oare nu e cazul să vedem ce... minte avem?

Cum ne-am putea explica nouă înșine, curajul de a merge în continuare la vot, după ce „am tras” pe destinele noastre, ale fiecăruia dintre noi, dar și pe destinul copiilor noștri care n-au avut sau nu au drept de vot - repet, cum să ne putem motiva curajul, chiar tupeul dacă vreți - de a ne prezenta la urnele de vot unde figurează aceiași câini pe care i-am ales mereu timp de 33 de ani? Ca să votăm ce?  Să votăm din nou LISTA de partid în care - pe locurile eligibile figurează aceiași indezirabili, aceleași ploșnițe trândave, aceiași surdo-muți politici, aceleași nulități nominalizate deja mai sus?

Nu pun această întrebare retoric și n-o adresez celor care vor da un like sau vor posta un stcker (mai bine lipsă!), și nici celor care citesc și trec mai departe fără nicio reacție, pentru că nu au pic de curaj al propriilor opinii,  ci mă adresez cititorilor cu minte, cu discernământ, cu atitudine, (așa, ca mine... ha, ha!), celor care merg să voteze cu speranță (care e aceeași de 33 de ani, și de când e românul român: speranța de mai bine...): deci, PENTRU CE MERGEȚI LA VOT?

FLORENTIN LIAN LARIAN

Featured

TRADATORII

Norocul meu în viață a fost că am învățat tot timpul din greșelile mele și ale altora... Am greșit poate o dată, dar niciodată a doua oară cu același lucru.

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?