Hei, lume! Țin să vă spun despre mine că sunt bine și mă comport exact ca o scrisoare cu timbru din anii '80. Știai când pleacă, da' nu știai când și unde ajunge.
Așa și eu. Însă nu contează, că nu despre asta voiam să vă zic. Am să scurtez istoria asta că și viața-i scurtă. Și după aia nu mai avem timp de trăit.
Cum bine știți unii dintre voi și unii dintre domniile voastre, când se supără bordul facebook pe noi, legitim au ba, întemeiat au ba, aplică sancțiuni. Suspendare pentru o vreme... bla-bla... nu ești cuminte, iar te arde... bla-bla până într-acolo încât poate să-ți închidă contul(?!).
Și-acuma unii am muncit, în mă'sa, la conturile astea. Ne apropiem dă stagiu dă cotizare... și să vină un „d'ăsta” de hotărăște că tu ai încălcat standardele vieții și să ți-o dea la temelie, te doare, că nah, ai pus suflet, patimă, timp... deși nu trebuia...
Am zis că scurtez... ei, în spiritul ăsta, la un moment dat mi-am făcut și io un cont rezervă. Că m-au mai atins și pe mine alien(aț)șii ăștia cu standardele, mai rar, dar mi-au arătat pisica din când în când. Ultima dată pisica avea ochii scoși și-am zis să activez nițel contul ăla uitat în adormire.
Și acum începe bâlciul. Intru pe acolo, mai postez câteva chestii șeruite de pe contul „mare”, pun și poză la profil că aveam o buruiană, îmi modific și numele și mă pun păcatele de-l trec tot p-ăla din biroul populației... îl resuscitez nițel, mai trimit câteva cereri și-mi promit să am grijă de el să nu rămân de căruță în caz de stejar extremă urgență.
Asta se-ntâmpla cumva alaltăieri. Băi lumea mea, băi lumea mea bună, băi planetarii mei, în două zile m-am trezit cu fro' 2800 de cereri de împrieteneală. Mi s-a părut puțin bizar. Da' am zis, măh, nah..vor oamenii să mă aibă, să se înregimenteze pă gardu' meu acolo, celebritatea dansa tango cu creieru' ca'n Parfum de femeie... zic, taci că în 5 ani candidez la Cotroceni pă socoteala asta. Fro' 9000 pă contu' mare cu fro' 3000 și ceva p'aci, plus ce mai crește...nu câștig, da' ceva tot pică...
Și m-am apucat lumea mea dragă să văd ce se petrece pe contul cu pricina.
Unii mă știți, alții mă cunoașteți, mai dup'aci, mai din viața reală, n-am sânge albastru și nici atitudine dă marchiză. Nici nu le mimez măcar.
Nu mai sunt nici tânără să ies la cofetărie și nici răbdare de idile eșuate n-am.
Ei, pe contul cu pricina erau cereri si mesaje de-o diversitate extrem, da' extrem de rar întâlnită. Râd de azi dimineață ca schizofrenicii și nu știu dacă să-l închid sau nu.
Vr'o 200 de mesaje cu cf, vr'o 300 cu cf frumoas-o, frumuse-țe, iubita, vr'o nush câte gen sal, sper că bine vremea la familie, indieni, pakistanezi, văduvi, divorțați, Kabul, New York, Filiași...
Poze cu bărbați cu flori în gură, mrrrr!!! ca tigrii, așa, pe lângă mașini de lux, ciobani cu oile pă imaș, instalatori musculoși, trandafiri, inele cât cataroaiele și declarații, frateeee!!!
Dă-i cu sterge, da-i cu block, da' nu făceam față. Curgeau mesajele precum Cascada Niagara! Și descoper spamul... lumea mea! Adică nu erau suficiente alea din request că astea din spam se mișcau ca adunarea binară. Cf? Singurică? O relație discretă? Cum să nuu mă! Și discreționară dacă vrei! Cf? Te vreau!.. unde mă? În Flota Stelară? În paștele mă'ti...
Domniță, ducesă, contesă, luați-o p'asta, domnișoară chiar.. vai viața mea! Tăvălug de diminutive și de baclavale au venit de nicăieri de ziceai că toate spitalele de nebuni au migrat în viața mea - hotărâte să mă facă bucățele mici și să mă împartă cum împart vulturii nemâncați de două anotimpuri, prada.
Am rezistat cu stoicism. Pe ici, pe colo, aleatoriu, am împărțit furci, topoare și kuie dă 10. Am dat ce-am avut mai bun în mine, m-am întrecut și m-am uimit de câte cuțite am ascuțit și câți bolovani am aruncat peste garduri.
Veneau altele nene! Constelații de flăcăi tomnatici și însingurați, aplecați de viață, își cereau drepturile primordiale într-o ridicolă agonie.
Mă lovise al treilea război mondial și io n-aveam tehnică. Haos. Nu tu lider, nu tu strategie, nimic. De unde naiba m-au atacat atâtea modele de joebiden rămâne un mister.
Un românaș de-al nostru mi-a trimis un voice. Că m-așteaptă pe-o plajă în Africa. Ăsta o crede că Africa e-un fel de Eforie la scara de 1 pă 5. Vin mă, tu stai acolo până ți'o crește o cruce din bambus la cap.
Altu'mi trimise un filmuleț cu-n lanț și cercei. Să cad pe spate! Să vină diamanteleeee! Când m-am uitat pă profil stătea în Mioveni. Chestie de noblețe...
E prima dată în viață când pierd o luptă. La masa verde. Am renunțat să mai întreprind ceva. M-au învins.
Voi ce ziceți? Să mă duc în Africa să-i fac ăluia cruce din bambus sau să mă mut la Mioveni?
DANIELA TARAU
