Pentru cei ce vor citi această poveste am câteva precizări de făcut. Sunt un fost șofer pe mașina de transport pacienți dializați. Spun „mașină de transport pacienți” întrucât nu se dorea achitarea unor taxe pentru ca mașinile să fie considerate ambulanțe, chiar dacă afecțiunile multor pacienți sunt de targă, dar economia în curtea patronilor o suportă de regulă cei de jos... chestie ce include și șoferii (SC AMBULANȚA BGS MEDICAL SRL), plus pacienții plătitori de taxe și impozite.
Ceea ce voi scrie în acest articol nu este vreo răzbunare, nu am fost dat afară... mi-am dat singur demisia, iar asta a fost motivată în scris, astfel: „Motivul... se datorează faptului că asupra mea se exercită presiuni constante, constrângeri și șantaj care au drept scop determinarea mea de a încălca obligațiile stabilite în sarcina mea prin Fișa postului”. 
Din acest motiv vreau să înțelegeți faptul că tot ceea ce voi scrie îmi asum sub semnătură și voi folosi spre publicare la momentul potrivit (în acest moment există o plângere penală în lucru) și probe care constau în înscrisuri și înregistrări.
Nu sunt un procesoman, dar când ajung implicat în mod direct, fac tot posibilul să mă pun la adăpost. Aici fac o precizare: în fișa postului, printre multe altele este prevăzută și următoarea obligație: „șoferul răspunde penal, civil și patrimonial pentru confortul și siguranța pacientului”. Acesta este motivul care a stat la baza deciziei de a aduna probe și de a efectua înregistrări (doar cele relevante propriei mele protecții din punct de vedere penal privind proba verității, art. 207 CP).
Concret, viața pacienților este pusă în pericol în mod deliberat săvârșindu-se fapte prevăzute și
pedepsite de legea penală - respectiv abuz în serviciu, neglijență în serviciu cu consecințe deosebit de grave (decese,) cât și zădărnicirea combateri bolilor - toate acestea în formă continuată. În acest articol vă voi expune doar trei cazuri (numărul e mult mai mare) pe care le consider relevante acestei povești. Să vă spun cum a început totul.
În anul 2018 prin luna octombrie, la câteva zile după ce am început serviciul la BGS MEDICAL, mă aflam în cursă (în județ) când am fost sunat de șeful meu zonal Andrei Păvăleanu care mi-a adus la cunoștință faptul că la spitalul Parhon se află un pacient la rezerva 9 care așteaptă să fie transportat la Centrul de dializă (ca fapt divers, între Centrul de dializă și spital era o distanță de vreo 30 de metri). După ce termin cursa mă duc în spital să-l iau pe pacientul respectiv pentru a-l transporta la Centru de dializă. Aici dau peste o asistentă cu care sunt vecin, o salut și o întreb unde este rezerva în cauză și pacientul respectiv... aceasta mă întreabă mirată: „cum, așa ai venit?”
Eu: dar cum trebuia să vin, la costum?
Ea: pacientul are CLOSTRIDIUM DIFFICILE în formă severă și a fost refuzat de ambulanța națională cât și de colegii tăi, de dimineață așteaptă să fie dus, iar ambulanța de la „infecțioase” încă nu a ajuns.
Eu: cine mai știe despre asta?
Ea: toată lumea.
Eu: asta e, îl iau. (la acea oră, la acea dată, nu cunoșteam încă puterea bacteriei și mai ales Ordinul de Ministru care reglementa strict transportul celor infectați. Ulterior m-am documentat și am scotocit legislația precum și date despre această bacterie ucigașă).
Îmi este adus pacientul cu căruțul de invalizi la mașină. Îl ajut să urce și plec spre centru, adică cei treizeci de metri, care au devenit vreo sută și ceva prin ocolire pe strada principală, practic, aproximativ un minut de mers cu mașina. În acest timp, pacientul cu lacrimi în ochi se chinuia să-mi îndese în buzunar 50 RON pe motiv de mulțumire că nu am refuzat transportul, însă am refuzat banii. Dar acest pacient - fără voia lui - mi-a contaminat mașina. Toți pacienții care au contactat zonele atinse de acesta au luat bacteria... atât el, cât și alți 5 pacienți au plecat într-un loc mai bun (cel cu verdeață), unul după altul. Degeaba comentam, toate vociferările mele pe acest subiect deveneau peste noapte pedepse pentru mine, care constau în curse lungi și grele din toate punctele de vedere: curse capăt de județ, pacienți cu multe complicații și drumuri infernale (mai ales pe vreme rea). Dar cel mai revoltător aspect al acestui caz nu este bacteria,
ci ăsta: pacientul în cauză este introdus în programul de dializă și devine pacient pe mașina mea (aceasta este explicația expunerii celorlalți pacienți care s-au infectat).
Odată ce a devenit pacientul mașinii, eu trebuia să-l transport la dializă și înapoi la domiciliu; aici m-am întâlnit cu revolta, cu propria conștiință...
Într-o seară, soția acestuia - cu lacrimi în ochi - încerca să se scuze de bacteria deținută de soțul ei pe motiv că din spital i s-a spus că este vina ei pentru că nu a spălat bine roșiile cu care i-a făcut salata. M-au apucat dracii instant... cine va spus asta? Un medic de la Parhon.
Eu: scuipați-l în ochi și dați vina pe mine, îmi știți și numele și numărul mașini. Până și portarul știe că la Parhon este focar de Clostridium Difficile.
Să-i pui pe creier sentimentul de vinovăție unei femei ce a trăit o viață de om alături de cel iubit că din cauza ei el pleacă dincolo... e deja prea mult. Pacientul în cauză este fostul primar al comunei Victoria, Iași. Dumnezeu să-l ierte.
Al doilea caz, 2019. Stănescu Costache, pacient dializat și totodată deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași. Acestuia i se aprobă o întrerupere de câteva luni a pedepsei, pe motive medicale.
În această perioadă devine pacient pe mașina condusă de mine. Cu ocazia investigațiilor medicale efectuate la Parhon, pe lângă tratamentele administrate i se „administrează” și bacteria minunată, respectiv clostridium dificile. Datorită vociferărilor mele este internat la Infecțioase Iași. Ca la noi la nimeni... termenul dat de instanță a expirat când acesta se afla internat la Infecțioase Iași. De acolo l-au ridicat în vederea reîncarcerării cu tot cu clostridium dificile. Ca o paranteză, simptom comun la această bacterie: diaree abundentă și stări de rău cu febră.
După 48 de ore este adus cu mașina Penitenciarului Iași la Centrul de dializă, ocazie cu care observ că polițiștii îl țin de mâini, acesta fiind și cu cătușe (protocol standard)... dar iar m-au apucat dracii... era clar pentru mine faptul că polițiștii nu cunosc problema pacientului. Îl abordez pe unul dintre ei și îi spun că nu este indicat să-l atingă pe pacientul Stănescu Costache, iar cătușele ar trebui dezinfectate cu clor înainte de a le pune înapoi în toc, întrucât bacteria în cauză este bacterie de contact și foarte rezistentă.
La început erau foarte circumspecți, dar după ce le-am pus în mână documentele ce îmi susțineau afirmația s-au albit la față pe bună dreptate... nu un șofer trebuia să le aducă la cunoștință acest fapt. Dacă în penitenciar s-a extins contaminarea nu am de unde să știu. Dar, a venit și „pLandemia”... iar Stănescu, cu aceiași diaree, este internat la spitalul CFR Iași și decesul este despre... covid 19. A fost predat familiei în sac.
Dumnezeu să-l ierte.
După transportarea acestui pacient, s-au mai contaminat vreo șase; deja numărul morților era de competența compartimentului criminalistic, dar nu în România.
Pentru a înțelege și cel de al treilea caz, sunt necesare două clarificări: una despre bacterie și alta despre traiul meu pe mașina BGS.
Să începem cu bacteria Clostridium Difficile. O bacterie de contact foarte rezistentă; nu degeaba i se spune difficile, este greu de tratat și de dezinfectat. Concret, toate protocoalele medicale cât și normele metodologice spun la unison faptul că doar clorul anihilează această bacterie, dezinfectanții pe bază de alcool divid și multiplică bacteria. Mai mult, toată lenjeria folosită de un pacient infectat se aruncă în saci special inscripționați (risc epidemiologic), iar transportul pacienților contaminați se efectuează doar cu ambulanțele naționale, de regulă cu cele din dotarea spitalului Infecțioase. Mașinile BGS care au în interior tapițerie și mochetă ca orice autoturism au interdicție în a transporta astfel de pacienți. De ce? Protocolul de dezinfecție Clostridium Difficile prevede introducerea mașinii care a transportat această bacterie în stațiile de clorinare pentru 24 ore. Dacă se respecta acest protocol, mașina mea circula doar două zile pe săptămână, iar după trei săptămâni, bancheta, scaunele și mocheta deveneau invizibile, mâncate de clor...
Dezinfectantul mașinii BGS - respectiv Klintensiv Sterisol - nu are nicio treabă cu această bacterie.
În concluzie, factorii decidenți trebuiau să se asigure asupra faptului că la apariția unui focar se vor lua toate măsurile pentru izolarea și tratarea acestuia. Nici pe hârtie nu s-au luat aceste măsuri, măcar așa, de ochii lumii. Totuși, s-au luat și niște decizii... dar împotriva mea. Șefa Centrului de dializă Fresenius pe vremea când acesta activa în Copou, era dr. Silvia Lungu, (mâna dreaptă a Pofesorului Adrian Covic). Asta - pe vremea lui Ceaușescu - era arestată înainte de a termina eu de scris. Concret, îi cere lui Andrei Păvăleanu să mă dea afară. Ăsta, șef doar în fața oglinzii, se conformează, dar nu-i prea iese: aveam tot timpul mașina curată și dezinfectată cu „smacurile” date de ei, relația cu pacienții era una foarte bună („domnule Titi, iar ne-au cerut să dăm scris împotriva ta, dar le-am spus să-și vadă de treabă”); practic confortul și siguranța pacienților era literă de lege pentru mine.
Și uite așa Păvăleanu a inventat ceva ce ar fi trebuit să-i rezolve repede problema cu mine. Mi se inventează un accident cu fuga de la locul faptei. Sunt sunat de Păvăleanu și mi se spune pe un ton efectiv răcnit faptul că o să am mari probleme cu accidentul și mai ales cu faptul că cei în cauză - când „m-au prins” - eu plângând le-am dat asigurarea mașini fără să înștiințez conducerea BGS. Bun bancul, dar mașina mea nu avea nici un semn ce ar fi putut confirma măcar vreo atingere în trafic (asigurarea mașini o avea chiar el în original, la mine fiind o copie) deci... Tot el mă sună și îmi spune „vezi că am vorbit cu cine trebuie și când te duci la Poliție să recunoști fiindcă nu vei păți nimic”... bună poanta...
M-am dus la Poliție, cu adevărat era depusă reclamație împotriva mea, numai că eu nu am recunoscut nimic, fiindcă nu aveam ce. Polițistul a mers la mașină, a verificat-o piesă cu piesă la caroserie și într-un final, mă întreabă cu care parte am lovit mașina respectivului; l-am rugat să-mi spună el acest lucru.
Marele accident „a avut loc” în parcare la OMW Iași după spusele „păgubitului”, așa că i-am solicitat polițistului să ceară de la OMW înregistrările din seara în cauză, dacă apare pe filmare evenimentul, îi predau cu plăcere permisul. A fost chemat „păgubitul” s-a făcut constatarea cu mașinile alăturate (cu măsurători și poze)... Mergem cu toții în biroul polițistului, loc unde acesta îi spune „păgubitului lovit”: „părerea mea e că mașina BGS nu v-a atins”. Am întrebat de înregistrări, mi s-a răspuns: „tu poți să pleci”. Eu: „și cum rămâne”?
Polițistul: „păi domnul păgubit își retrage plângerea”... cuvintele sunt de prisos.
Dar, dacă recunoșteam din prima conform sfatului lui Păvăleanu? Permisul zbura instant, iar eu eram trimis acasă pe motiv de șofer cu probleme.
Nu a scăpat de mine Silvia Lungu. Întrucât într-o viață anterioară învățasem cât de cât cu ce se mănâncă culegerea și prelucrarea informației, cât și cercetarea penală, am decis să rămân între lupi. Am întocmit un Memoriu cu câteva din acele aspecte descrise aici și l-am înmânat celor de la Fresenius. Urmarea: Silvia Lungu nu se mai băga în față când apăreau diverse probleme specifice activității de transport pacienți, dar îi luase locul altă creatură, Dana Toma - asistentă șefă (și asta, „mâna stângă” a lui Adrian Covic).
Cu Păvăleanu am avut o ceartă dură pe chestia cu contaminările succesive de pe mașina condusă de mine (la clostridium fac referire). Iar a început să mă amenințe să tac, că voi avea mari probleme dacă mai comentez de clostridium. De data asta - dacă tot luasem decizia să rămân printre lupi - am decis să încep jocul. Am ales un coleg despre care știam că-i pus să mă supravegheze și i-am pus înregistrarea (aplicația ACR de pe telefonul personal) avută cu Păvăleanu unde sunt amenințat cu multe dacă mai comentez despre morții de pe mașină și infectații cu clostridium. Într-un final și-a dat demisia, iar eu am rămas în cârcă cu Dana Toma (creatura de serviciu).
Aici vreau să clarific un mic aspect : cei șapte ani de acasă mă determină să folosesc cu greu cuvinte dure, jignitoare, mai ales în spațiul public... gen CRETINĂ, dar credeți-mă, în ceea ce o privește, acest cuvânt e de fapt un alint.
Doar un mic exemplu: pLandemia... dacă în cazul clostridium măsurile erau doar de mușamalizare, în cazul covid 19 măsurile erau draconice, din cauza „creaturii” în cauză, respectiv Dana Toma (ca o paranteză, nu mi-a murit niciun pacient de covid 19).
Dana Toma a reluat obiceiurile Silvei Lungu și a început reclamațiile împotriva mea la București, la sediul BGS. Au venit șefii cei mari la Iași să constate și să mă dea afară. „Reclamația” - inclusiv de față cu mine - era că nu oblig pacienții să poarte mască. Mult nu a lipsit să o pocnesc de față cu toți (nu-mi stă în fire să lovesc sexul slab) dar... citiți în continuare.
În mașină aveam un pacient fără mască, ea țipă la mine de față cu toți șefii, după care la pacient (acesta cu lacrimi în ochi își pune masca). Deschid portiera, iau masca de pe față pacientului și o arunc... începe spectacolul, răcnește ca o isterică lăsată nemulțumită și îl întreabă pe șeful meu: „vedeți ce face? ”
Eu răspund: „aveți fișa medicală cu afecțiunile pulmonare ale pacientului în centru... până a începe mascarada cu covidul îl transportam cu mască de oxigen, acum nu-i destul că i-am luat oxigenul, îi pun și mască? Dacă vrei să-l omori, fă-o în Centrul de dializă, nu pe mașina pe care o conduc eu.”
Liniște... după câteva săptămâni pacientul a fost mutat pe altă mașină, a refuzat dializa din cauza măștii și a plecat într-un „loc cu verdeață”. A mai pierdut niște bani Centrul de dializă și tot în felul acesta mi-au mai fost omorâți cu zile doi pacienți. Nu-i cretină, de fapt este o criminală.
Acum voi trece la cel de-al treilea caz, unde vin cu precizarea că la faptele de abuz în serviciu, neglijență în serviciu cu consecințe destul de grave și zădărnicirea combateri bolilor se adaugă și sabotajul. Sabotajul este efectuat sub controlul lui Adrian Covic de către Dana Toma și Doina Kuchta, prima asistentă șefă – „manager al Centrului - iar cealaltă, office manager, adică manager financiar-administrativ. Sabotajul este efectuat împotriva firmei Fresenius. Cum? Citiți în continuare:
Cu câteva luni în urmă, o pacientă făcuse febră pe timpul dializei. Diagnosticul pus de medicul de serviciu pe tură a fost de sepsis cu febră (infecție la cateter), chestie frecventă la pacienți dializați. Pe pacientă a trebuit să o duc la Parhon în vederea internării. Cam timp de o săptămână am luat-o din spital pentru efectuarea dializei. Aceasta a fost externată, dar ghinion... contactase Clostridium Difficile, așa că după câteva zile starea de sănătate se agravase vizibil. După dializă, infirmierul chiar a avut probleme mari cu punerea ei în mașină (de fapt starea în care se afla era de ambulanță națională nu de mașină BGS).
Am dus-o din nou la Parhon în vederea internării. După 48 de ore m-am întors pentru a o prelua pentru efectuarea dializei. Cu toate că mașinile BGS au obligația de a aștepta un pacient în vederea transportului către dializă de maxim 15 minute, în cazul pacientei mele trecuseră deja 45 de minute de când așteptam. Întrucât deja eram în întârziere și mai aveam încă doi pacienți de luat de pe traseu, am decis să urc eu în spital la salonul acesteia. Odată ajuns în fața salonului o doctoriță pe un ton ceva mai ridicat mă întreabă ce caut acolo? I-am spus numele pacientei iar răspunsul a venit instant: 
„Nu vă dau pacienta, are CLOSTRIDIUM DIFFICILE în formă severă și va face dializă pe stația spitalului”. Dau telefon la Centrul de dializă și îi întreb ce fac. Mi s-a comunicat să aștept confirmarea, iar după câteva minute mi s-a transmis că pot să plec din spital, pacienta în cauză rămâne acolo.
Când ajung în stație, surpriză... !Un coleg îmi reproșează că am uitat să-mi iau pacienta din Parhon și din acest motiv a fost trimisă altă
mașină pentru a o prelua și o aduce în Centrul de dializă. O întreb pe secretara cu care am vorbit la telefon ce înseamnă asta? „Titi, după ce ai plecat din spital s-a schimbat ordinul”... Bineînțeles că singura persoană care putea trece peste autoritatea doctoriței care nu mi-a dat pacienta nu putea fi altcineva decât „portarul”, doar nu sunt nebun să-l bănuiesc pe Adrian Covic...
De ce s-a trecut peste decizia doctoriței, are
legătură cu sabotajul la care am făcut trimitere mai sus. Și bineînțeles că prin această decizie s-a mai contaminat o mașină (una nouă). Ce a urmat, demn de filmele cu tâmpiți. Pacienta în cauză când a înțeles de unde a luat bacteria, a solicitat externarea și a refuzat categoric alte internări. Și ca totul să fie cu ghinion, pacienta este alergică la vancomicină, singurul antibiotic recomandat în tratamentul împotriva bacteriei clostridium. Era deja înapoi pe mașina mea, cu diaree, practic făcea dâră de materii fecale pe drumul din centru până la mașină.
Pacienții colegi cu ea pe transport deja îmi cereau să iau măsuri... ce poate să facă un șofer decât să vocifereze „la pereți”?
Unul dintre pacienți a făcut refuz de transport. Greșită mișcare... astrele s-au aliat împotriva lui. „Astrele” am spus, scuze, cretinii am vrut să spun. Dar pacienta în cauză, prin contaminarea mașinii a făcut posibilă contaminarea altor pacienți, respectiv doi ucraineni și doi români. Când au văzut că gluma se îngroașă pe mașina mea, au trecut-o pe ambulanța mare BGS, adică „izolată” față de mașina mea... că nici ambulanța mare nu s-a întâlnit vreodată cu stația de clorinare, iar cu ambulanța mare mai circulau și alți pacienți care nu aveau bacteria.
Aici trebuie să fac precizarea că pacienta în cauză domiciliază la capăt de județ, respectiv Glăvănești.
Cursa fiind lungă nu era pe placul șoferului de pe ambulanța mare (care din pură întâmplare are același nume cu directoarea economică, respectiv Kuchta F) și din acest motiv trebuia rezolvată problema, tratăm pacienta în cauză... asta-i din filmele cu procurori.
Într-una din zile pacienta în cauză este dusă cu căruțul la o altă mașină mică BGS pentru a fi transportată acasă la Glăvănești (altă mașină contaminată) dar... surpriză! O asistentă se duce la un alt coleg de-al meu cu un card și îi spune să-l ducă de urgență la Parhon (era într-o vineri). Acesta, fără să vrea, dă de gol o golănie cât casa.
„Doamnă, dar cardul acesta este al pacientei care pleacă la Glăvănesti cu mașina aia. ”
Asistenta în cauză: „nu este nicio greșeală, faci ce ți-am spus.” (Haidi, bre...)
Mă uit lung la ei și le spun: Să vezi că ăștia internează și tratează cardul de clostridium după care mi-o dă înapoi pe mașină. Am dat în cafea de am ghicit... Luni, adică după două zile, un alt coleg de-al meu pleacă la Parhon pentru a externa cardul. Pacienta „a fost tratată” și de miercuri am avut-o din nou pe mașină. Tari de tot sunt cei în cauză, nu știam că minunatul card poate suporta injecții în locul pacientului și culmea, cu efect benefic. Toată această mascaradă a culminat cu amenințări din partea mea, cu darea pe mâna autorităților și imediat s-a rezolvat problema. Dana Toma și cu Doina Kuchta au sesizat BGS București că iar le deranjez liniștea. O echipă de șoc a poposit la Iași și cum nu au găsit rezolvarea la șeful zonal
Costel Șoltuz - în sensul de a mă executa în vreun fel sau altul - l-au determinat să-și dea demisia. Trei zile am fost urmărit în trafic (să faci asta cu unul care îți poate da lecții în acest domeniu, e cam trist...) După trei zile, noul șef vasluian, „băiet de băiet” îmi dă replica frontal. Sunt obligat să transport și contaminați cu nosocomiale la comun cu cei sănătoși... Unul dintre cei veniți cu el din București pentru a mă intimida îmi dă o replică memorabilă la întrebarea ce să fac cu problema pe care o am cu pacienții cu clostridium care îmi murdăresc scaunele mașini de materii fecale.
Răspuns: DĂ CU NISIP...
La două zile mi-am dat demisia, era inutil să cred că am cu cine discuta. Și apropo, DĂ CU NISIP - s-a imprimat prea bine pe reportofon.
La umbra acestor manevre cu iz medical se petrec lucruri cu adevărat serioase. Între timp, Profesorul Adrian Covic, pe lăngă Centrul din Păcurari (numele Fresenius e în franciză) și-a mai deschis un centru la Rediu, în buza Iașiului, deci nevoia de pacienți a crescut, iar cum la Fresenius-Centrul de dializă din Tătărași este cică doar salariat cu funcție de conducere chipurile „onorific”, se poate rezolva și altfel problema. Cei pe mână cu El le transmite pacienților că „aici e focar” și ar fi bine să fugă de aici. Altora le-a fost promis transplant și pentru o mai bună monitorizare, ar trebui să se mute la unul dintre centrele lui. Și-au plecat destui în ultimele luni. O fi, n-o fi sabotaj, rămâne de văzut.
Dar de ce Fresenius acceptă cu capul plecat această mascaradă făcută pe față de Covic Adrian? Cred că are legătură cu un vis urât avut cândva de mine, se făcea că prin 2010 - după ce s-a semnat contractul dintre Firma Fresenius și A. Covic - la câteva zile niște „afaceriști” cu potență financiară l-au vizitat din nou, pentru a încheia un act adițional la Contractul inițial, cică (așa am visat) cei în cauză voiau să efectueze un studiu de cercetare științifică în vederea omologării unor medicamente, studiul pe vreo zece ani, căci așa cere OMS-ul. Dar când m-am trezit, mi-am dat seama că asta-i o prostie în România de astăzi, este imposibil așa ceva.
Cum în România cutuma cere ca fiecare text să fie interpretabil - după cum o necesită interesul de moment - s-a acționat și asupra explicațiilor despre Clostridium Difficile. Întrucât lumea medicinii ar vrea să arunce în derizoriu vinovăția privind infectarea pacienților cu această bacterie. Așa că s-au gândit să aleagă „specialiști” ai momentului care să spună despre această bacterie nosocomială că de fapt nu-i chiar așa de nosocomială și că ar fi o consecință directă a celor care primesc antibiotice pe o perioadă mai lungă.
Nimic mai fals. Există o legătură, dar aceasta are o altă explicație. Concret, este bine știut faptul că antibioticele luate fără probiotice distrug flora intestinală, iar acest lucru privează organismul uman de puterea de a se apăra în fața bacteriei Clostridium Difficile... Ea se localizează în intestinul gros al organismului uman și e logic, că nemaiavând floră intestinală, bacteria în cauză se multiplică rapid. Practic corpul uman nu mai are anticorpi prin lipsa florei intestinale distruse de antibioticul luat fără probiotice și uite așa bacteria Clostridium odată luată, face ravagii în organism. Deci este o nosocomială care se regăsește de regulă în spitale și nu pe roșiile din piață. Iar luarea de antibiotice fără probiotice permite bacteriei în cauză să facă ravagii în organismul uman. Câți dintre voi, cititorii, ați primit vreodată în spital când vi se administrau antibiotice (de regulă injectabil) și probiotice? Cum, nimeni?
TITI TIBINCU
