După ce am făcut primele 6 ședințe de inițiere pe Stația de dializă a Spitalului Parhon – în care am constatat că totul este normal și că nu am reacții negative care să-mi strice „feng-sui-ul”, m-am liniștit efectiv și am început să lucrez mental cu corpul și psihicul meu ca să mă obișnuiesc cu viitorul stil de viață. În sala de dializă au fost câteva televizoare poziționate pentru pacienți, dar cum nivelul general de cultură era dictat de Amtena3, România Tv sau ProTvîn cel mai fericit caz, pur și simplu nu ma interesat deloc ideea de a-mi pierde cele 4 ore /ședință intoxicându-mi mintea din lipsă de alternativă. Am preferat să apelez la „biblioteca” mea de gânduri și evenimente pe care le-am trăit, pe care să încercăm să le citească în timpul prezent. Și aveam la ce să mă gândesc, credeți-mă pe cuvânt. Am trăit în 40 din cei aproape 60 de ani cât aveam eu atunci, cât alții poate în o sută. Cu bune și cu rele.
După a șasea ședință pe Stația spitalului , am fost programat la prima ședință la Centrul Fresenius – într-o clădire aflată lângă spital, în spatele curții. Am aflat de la alți pacienți din salonul că mulți dintre medicii clinicii lucrează ca angajați „part-tiime” și la Fresenius . Tot de la alții am aflat că mai există un Centru , în cartierul Păcurari, dar toți se fereau să-i spună tot Fresenius , deși acolo șeful suprem era mama Profesorului , doamna Prof.dr. Maria Covic. Atunci nu înțelegeam eu cum vine chestia asta, dar aveam să o deslușesc puțin mai târziu. Spre norocul meu, am fost repartizat la Centrul Fresenius din curteaParhonului și la primul contact cu Centrul, am fost preluat de o doamnă aflată la ghișeul de Informații de la care am aflat de că era și salariată la Fresenius și pacientă dializată. Foarte amabilă, ea ma pus sumar în temă cu câteva indicații simple, iar tot atunci am aflat că domnișoara A. este fiica doamnei C, iar ambele erau interfața firmei Fresenius .cu pacienții - domnișoara A. fiind secretară care făcea legătură între șoferii BGS și pacienții dializați. Am nimerit la începuturi în tura a III-a, de la ora 17 la 21. Am fost alocat unei mașini de transport și atunci am aflat că șoferii firmei de transport BGS lucrează și ei în tură de câte doi/mașină și se schimbă la fiecare. . . . două zile între ei, dar sunt plătiți mizerabil după spusele lor, cu salariul minim pe economie și un bun de masă/ziua lucratoare.
Eu am lucrat o viață întreagă în întreprinderi de construcții și munca mea directă cu oamenii pe care i-am avut în subordine (o durată cca 600), inclusiv șoferi și mecanici, mi-a creat o abilitate nebănuită de fin psiholog și analist, lucru. . . . care mi-a dat ușurința să mă simt bine în orice colectiv.
Bucuria ce am avut-o de la început, a fost că aproape la fiecare ședință a avut de două ori pe săptămână, mă întâlnea la vizită, la salon, dr. MO, care mă îngrijise direct în spital și care mă introdusese în Programul de dializă . Observasem încă din spital că este un discipol al Maestrului său – Profesorul dr. Adrian Covic – iar în mintea mea făcusem imediat asocierea că ambii medici (între care era o diferență de maximum 10 ani) proveneau din familii de profesori universitari medici și aveau trasee de viață similare. Diferența consta doar în faptul că Profesorul alesese aceeași specialitate ca aceea a părinților săi, care au fost pionieri ai Nefrologiei românești, niște somități în medicină, iar dr. MO alesese cu totul altă specializare decât iluștrii săi părinți și prin urmare se află încă din facultate în propriul Profesorului . În lumea medicală există cutume nescrise, dar respectate cu sfințenie, iar o progenitură a unei familii de medici care alege aceeași carieră cu părinții, are o cale mult mai ușoară și un drum mult mai bine „măturat” înaintea lui de gunoaie și obstacole decât un nou venit în medicină. Sunt un fel de reguli nescrise, bazate pe ideea că „ce naște din pisică, șoareci mănâncă” . Este ca un fel de idee „de-a gata”, că fiul (fiica) unor somități care au muncit de la zero să ajungă în vârful piramidei, automat bagă de la naștere toată știința lor în creierul copilului făcut împreună, îi transmit genetic bibliotecile de cărți citite și asimilate, plus nopțile de nesomn pierdute cu cercetările. . . . și situații limitate prin care au trecut. Adică pruncul este îndoctrinat de mic copil că va urma obligatoriu cariera părinților și când va ieși medic sub îndrumarea lor, va deveni și moștenitorul de drept al întregii cariere pe care părinții lui au adus-o pe culmi, plus laurii și titlurile deținute de ei ce. . . se vor. transferă automat progeniturilor. De fapt aici este „buba”, iar această bubă nu are leac, sau chiar dacă are, nu se dorește a fi vindecată de nimeni, niciodată. Dar și lumea medicală e rea și invidioasă, bârfitoare și ranchiunoasă, Profesor ajunsese la aceste onoruri mult prea devreme, bazat pe reputația iluștrilor săi părinți și mai puțin pe performanțele proprii.
Spre deosebire de Maestru, dr. MO se vedea că este tobă de carte, pe care o să asimileze el însuși prin munca lui și iradia din prima clipă multă știință pentru care i se purta un real respect de către colegi și din câte am văzut cu ochii mei, chiar de către Profesor. . . . Mereu dr. MO îmi spunea că „am vorbit cu dl. Profesor” despre „aia” sau despre „cealaltă” și că „dl. Profesor a fost de acord” să facem așa, sau așa... Prima dată când a intrat în rezervă la o vizită Profesorul , iar MO ma prezentat „dl. Mihăilă”... Proful la oprit imediat și ia spus „știu cine este dl. Mihaila”, iar eu nu am înțeles dacă aduce aminte că i-am reparat strada de pământ care făcea legătura cu blocul său P+2 din Valea Lupului, sau se referă la nebunul care a cheltuit cca o mie de euro ca să amenajeze toaleta să rezerve. o poată folosi... Pentru că niciodată nu mi-a spus măcar un „mulțumesc bă inginerule, că mi-ai făcut atunci o treabă care nu ținea de funcție și puterea tale și nu am apucat să-ți mulțumesc pentru asta”. În sfârșit, cert este înainte să se intru în Program la Fresenius , dr. MO îmi spune că sa consultat cu Profesorul și pentru început - având în vedere și starea în care mă aflu cu un picior pe jumate lipsă și că depind de căruț - voi face doar două ședințe de dializă/săptămână , marțea și sâmbăta, tura III.
Arareori, când nu venea la vizită dr. MO, venea o doctoriță blondă, cu ochelari de vedere pe care am întâlnit-o câteodată de gardă și în Spital, la cca 42-45 de ani după aprecierea mea, cam în jurul vârstei fiicei mele. Din prima clipă când sa oprit la patul meu la vizită, mi-a vorbit pe un ton răstit și obraznic, ca la un ins inferior speciei și a părut tare enervată când a aflat că sunt două dialize/săptămână. Ma chestionat ca la securitate, de ce , și de cum , iar eu - ca un scorpion veritabil ce sunt - m-am încordat ca un arc și așteptam prilejul să o atac cu acul veninos. Obrăznicia ei a atins momentul culminant într-o zi când - fiind la dializă - ma sunat vărul din Brașov care nu știa unde sunt eu în acel moment. „Nevasta lui Mengele” (că așa o poreclisem în gând pe aceea doctoriță )fusese la patul meu de cca 5 minute și din poziția unde stăteam eu întins pe pat nu vedeam restul salonului, că era un parapet despărțitor. Vorbeam la nivelul de jos cu vărul meu, pentru că educația și bunul simț nu-mi permite să audă și să pacienți subiectul convorbirii. Nici nu apucasem să-i spun lui vărul că sunt la dializă, că mă trezesc la patul meu cu o asistentă pe care mai târziu aveam să cunosc mai bine și să aflu că era și șefă de viață în acel moment, o doamnă desăvârșită. și deosebit de competentă. Asistenta M. vine la patul meu, mă atinge pe mână ca să mă fac atent, iau telefonul de la ureche și atunci percep niște urlete de femeie turbată de nervi care țipa în salonul că a dat ordine ca să nu fie deranjată cu telefoanele în timp. . ce ea face vizita. Atunci am înțeles că ea la mine se referă, iar eu eram total nevinovat,Șefa Centrului nostru, este deja la vizită în salonul alăturat, printr-un spațiu comun aflat în capătul opusului încăperii. Prin urmare vorbeam cu vărul fiind concentrat să-l aud ceea ce îmi spune și nu auzeam absolut nimic din ce se vorbea în jurul meu.
Când asistenta M. ma făcut atent că aia țipă la adresa mea și mă face cum îi vine la gura, am lăsat telefonul pe piept fără să-i spun vărului meu că întrerup convorbirea și cu un ton răstit și tare, mă adresez nestimabilei doctorițe întrebând. . -o ce caută un om ca ea printre pacienți și dacă Centrul de dializă are cumva regim de detenție, iar în acest caz să monteze și grații la ușă, ca să știm măcar că avem statut deținuți. Am ajuns să țipăm bine unul la celălalt, ca la cortul Bulibașei Chirica, i-am spus doar că poziția în care stăteam eu nu îmi permite să văd că mai este în salon după ce se oprise la patul meu și în al doilea rând eu vorbeam pe un ton cât mai jos, tocmai ca să nu deranjez lumea din jur. Nu știu cine spune că mă sunat fiica din Canada, că întrebat fiind de asistent despre mine, le-am spus că am copii, o fiică în Canada și o nepoțică, care locuiesc la Montreal. Nesimțita nu rabdă și nici nu mă întreabă, iar văzând că a dat de unul care nu se teme de gura ei și „o face” din vorbe, sare ca proasta în bazin fără să se uite că nu sunt apă și îmi spun mie: „ ce să-ți spun... m-ai dat pe spate că ai fata în Canada!”– de parcă eu invocasem ceva pe tema asta, dacă ea ar fi sunat, de unde să fi știut că sunt la dializă și că doctorița SL - sărită bine de pe fix - face vizita și nu trebuie să bâzâie muștele pe Terra?! Din acel moment, am luat-o în vizor pe madam SL și am băgat-o în insectar în așteptare...
Mai am un episod nefast din acea perioadă de început, prin 2019, când mi-am montat fistula în locul cateterului „long life” la sfatul și insistența doamnei dr. IM – o zeiță bună, care mi-a deschis capul și mă împin la revenirea voinței și a determinării într-un moment al meu de slăbiciune morală – deci eram la primele proceduri de conectare cu ac. Nu prea înțelegeam eu care este diferența, dar urma să învăț. Cert era că primele 4-6 ședinte erau conectate la aparatul de asistent șef de tură conform procedurilor de protocol medical. După ce terminasem „inițierea” fistulei, veneau rând pe rând la conectare asistenții de serviciu, care cum era de tură... ” după exprimarea lor, adică undeva sub braț. În zona axilară . Acolo a găsit loc și posibilitate renumitul medic chirurg M. să monteze la insistențele doamnei dr. IM, fistulă . Aia a fost cred că a 18-a operație cu anestezie totală la viața mea pe care am avut-o... Madam SL când mă prindea, mă toca la cap că „tot la două ședințe/săptămână sunt?”, iar eu îi spuneam că Profesorul nu mi-a spus altceva, ceea ce pe ea o irita la culme.
Revin la fistulă : era de serviciu la salonul și patul meu asistenta GP, o „blondă” în cel mai adevărat înțeles al cuvântului. În sinea mea atunci când era ea de serviciu și o auzeam folosit vocabularul suma de cață de cartier cu aere multe și minte puțină care repeta la tot pasul cuvintele „ pe buuneee?” ,
iar mie asta îmi spune multe despre cultura unui om. „Doamna” GP spune în gura mare în salonul către colegii ei de tură că „eu nu mă duc la Mihăilă, să-l conecteze cine vrea, dar eu acolo nu merge”. Tonul și mai ales modul de mahala în care mă băgat în gândul ei „în pace mării”, ma înfuriat pe loc și-am spus de la obraz că nici nu vreau să fiu conectat de ea dacă ea se teme, că nu am încredere. în capacitățile ei profesionale, iar de aici încolo, niciodată nu voi mai lăsa să se aplice de mine sau de aparatul la care sunt conectat. Întrebând-o ce rău îi făcusem că nu voia să se apropie măcar de mine, îmi răspunde că „a auzit ea de fapt că fistula mea este montată într-un loc incomod și nu vrea să-și bată capul inutil” . Imediat am trecut-o în Insectarlângă doctorița SL la aceeași specie de coleoptere. Nici măcar nu a venit să vadă cu ochii ei ce fistulă este, ce probleme ar putea fi, nu! A auzit ea de la colegiu că ar fi o fistulă nouă, montată de un prost de chirurg într-un loc neconvenabil și hotărâse să nu încerce măcar, ceea ce pe mine întâi ma uimit, iar apoi ma revoltat. Spre norocul ei, a plecat aproape imediat ce ne-am mutat la sediul nou al Centrului, la Centrul Păcurari, condus de mama Profesorului , cu franciză Fresenius . „Cine se aseamănă se adună”, așa că adio și n-am cuvinte. „Despre morți, numai de bine”...
Șocul meu cel mare a fost că la acel incident cu asistenta blondă a venit la vizită dr. MO, iar la întrebările dumnealui, i-am povestit pe loc – de față cu blonda – despre incidentul avut. Dr. MO ma șocat luând pe loc apărarea asistentei, spunând că în Regulamentul lor este stipulat că în astfel de situații, când o asistentă că nu este stăpână pe o situație, poate cere ajutorul altor colegi care să o înlocuiască.
În mintea mea sa dat de atunci o luptă ca să înțeleg cum este posibil să existe stipulată o asemenea regulă, că în acest caz fiecare asistent ar putea abuza de prevederi și fiecare ar face serviciul pe alese, iar pregătirea profesională nu ar avea nicio relevanță. Însă faptă în sine mi-a zdruncinat puternic încrederea în statutul moral al dr. MO, cu toate că profesional îl considerăm un sfânt în preajma lui Iisus Fiul.
Acest eveniment ma făcut prima dată să-l privesc pe MO cu alți ochi, mult mai critici și să-l văd ca fiind un produs al Castei, care inițial apără cu orice preț membrii, recte multinațională sub al cărei șiglă lucrare. „ Ce naște din pisică....” este parte integrantă din Sistem , așa că asta primează, după „Jurământul lui Hypocrate” , după...
De atunci am învățat că la Centrul Fresenius din Copou, Șeful de Centru este doctorița SL , iar adjuncții sunt Asistenta șefă Daniela Toma și „directoarea” financiar-adminsitrativă Doina Cukhta . Șeful suprem – „bossul” cel mare și tare, era Profesorul - care plană nevăzut ca vulturul în înaltul cerului ocrotind găinile din curtea fermei sale. Toți cei patru au fost parcă trași la Xerox ca și caracter și comportament ...tăia și spânzura, el aproba tratamente specifice pacienților, iar restul lumii, în frunte cu doctorița SL erau executați orbește ale ordinelor transmise prin metode nevăzute de noi, prostimea dializată .
Pacienții – aveam să observ – erau foarte diferiți, atât ca nivel de cultură, de vârstă, de stare a sănătății mintale, a stării lor materiale, dar cu toții eram aruncați la fiert în aceeași oală, precum legumele pentru supă.
La BGS – firma care ne transporta – erau mereu nemulțumiri și multe vociferări între șoferi și pacienți, între șoferi între ei, între șoferi și secretara A. de la Fresenius , care planifica curse nedorite sau alătura pacienți imposibil de deplasat împreună, etc. Atmosfera de piață, de Hală de pește, cu nebuni de alcoolism în libertate care îl scuipau și îl înjurau pe medic sau chiar îl apucau în batjocură de organ, erau parcă scene din Boccacio, descrise în De Cameron ...
Astea toate se petreceau în timpul de „predializă”, când ieșea tura II și noi, tura III, așteptam să intrăm. Nebuni aflați în sevraj din lipsă de alcool, care pur și simplu făceau de calvar viața asistenților, astea erau scene de care vă, cu capul pe umeri și mintea lucidă trebuia să vă detașezi. În mod normal, această faună ar fi trebuit izolat și - ori să fie un punct de dializă la Spitalul Socola - ori să se fi făcut un alt centru special în care să fie izolat nebuni... Între timp, majoritatea „au ieșit din sistem”. ”, iar încetul cu încetul, viața a intra într-un aparent normal.
Să cumpărați doar că în aceeași perioadă specificată între aprilie 2018, când sunt intrat în Program și decembrie 2020, când ne-am mutat în Centrul cel nou din cartierul Tătărași, am făcut propriul zis „școala” de pacient dializat ., mai mult pe cont propriu, pe corpul meu, timp în care am acumulat multe informații și am făcut observații proprii încercând să-mi explic singure diverse stări prin care trec, pe baza unor explicații date cu multă răbdare și profesionism de dr. MO Faptul că am o minte analitică și sunt înzestrat cu multă voință ma adus în stadion să înțeleg astăzi foarte bine și chiar în amănunt în ce constă operațiunea de dializă și în special ce manevre pot face latitudinea mea ca să-mi păstrez o stare relativă. bună și de confort. Din nefericire, sunt extrem de puține astfel de persoane și au încercat să încerce să-i învăț unele mici trucuri pe aceia din jurul meu, deoarece cvasiincultura lor generală și lipsa de voință le fac să fie supuse în totalitatea Sistemului ., care nu are nici timp, nici chef să se ocupe în special de stările lor. În ciuda omeniei și solicitării depuse de multe asistente și doctorițe, cunoașterea ta personală, a reacțiilor corpului tău și a înțelegerii asupra a ceea ce se întâmplă este determinată, iar aici este diferența între bine și rău, între viață și moarte.
În anii petrecuși la Centrul din Copou , depinde în exclusivitate de infirmieri, deoarece rampa de acces la parter era construită anapodă, de idioți cu două picioare care au proiectat și executat acel Centru de la „A” la „Z”, fără respectarea niciunui Normativ . valabil. Și toaleta pentru invalizi era dotată cred de aceiași tembeli care judecau poziționarea elementelor de prindere cu mintea de biped neevoluat, fără să ceară și părerea unor invalizi - considerați din start necuvântătoare mult mai inferioare bipezilor.
Asta ma determinat sa ma adresez doamnei manager CP venită de la București de la firma „mamă” - care ne-a expus planul firmei Fresenius să construiască un alt sediu, tot la Iași – și să-i spun că acel nou Centru o rog . să țină seama de situația persoanelor cu infirmitate și să fie amenajat în mod special pentru ei, cu dotări la toalete și rampele de acces conform, așa cum prevăd Normele internaționale.
Am primit promisiuni și asigurări că așa se va face și mi-a cerut permisiunea când a auzit că sunt constructor de profesie, să fiu consultat înainte de a darea în folosință a Centrului pentru ca să se facă dotările corecte.
GABRIEL MIHAILA
(va urma)
