Deasupra grinzilor de crug,
Pe unde țapii negri fug
Livid la față, cu păr blond
Trecea şi vântul vagabond...
Bolnav de tifos si ftizie
Nomad în plină erezie
Sulemenea răstoacele
Şi moşmondea noroacele!
Pe vârfuri sure de arțar,
Cu degete de vânturar,
Aripi de păsări scutura
Urgii şi temeri vântura
După rādvane de cu zori,
Pe lângă caii vorbitori
Prin curmăturile adânci
Lătrau lupanii peste stânci...
Şi când urlau cățelele
Se-nfiorau vâlcelele –
Din urmă frunza tremura,
Aşijderea şi ramura;
Cu toamna când se-ncăiera
A sărăcie fluiera,
Doar Dumnezeu cu mila Sa,
Din oul ghindei ne hrănea....
RODICA RÂPEANU