Poate unii dintre voi ați crescut cu frigider in casă. Eu nu. Cea mai buna apă era aia din fântâna când dădeai găleata la fundul apei. Cu scârțâit de lanț precum scrâșnetul beemeveurilor din zilele noastre.
Cea mai buna înghețata era una de semăna cu pachetul de unt, nu mai știu cum o chema, dar care la fix 1 minut si jumătate după ce o cumpărai de la magazinul sătesc numit „cooperativă”, se prelingea deja până la coate. Și nu-ți permiteai asta. Nu puteai să lași să se întâmple. Si te lingeai precum pisoii.
Cea mai buna ciorbă era aia de roșii, rece, fie ținută la răcoare în casa din față, fie cufundată în putina cu apa rece ținută la umbră.
Noțiunea de frigider - ușor străină - am conceptualizat-o prima dată într-un episod din filmul Dallas. Si acum îl văd pe J.R. cu pălăria de cowboy dată ușor pe ceafă, cum a deschis ușa unei cutii mari în care stăteau înghesuite chestii la care noi nu aveam acces, frumos ambalate si colorate, și-a luat o bere rece...
Nici berea nu mi-o amintesc să fi sălășluit prin copilăria mea timpurie. În schimb, îmi amintesc abundența de vin și țuică. Si zeama de varză.
Ei, și când am văzut în fața ochilor primul frigider adevărat în casa unor rude, l-am privit ca pe-o minune. Mi-am dat seama cât suntem de săraci.
Până acasă mă tot încerca plânsul. Că n-avem și noi frigider. Si i-am zis mamei ușor retoric da' vrând să pară matur:
- Mămică, nu-i așa ca noi n-avem frigider?
Mama, săraca, arsă de soare și sătulă de munca, fără să realizeze tristețea mea absolut rurală mi-a zis că și de-aveam, ce să fi făcut cu el?
Sâmbăta am asistat la o schimbare de paradigmă. Nu mai credeam că suntem săraci. Că mă uitam la televizor. Alb-negru. Si n-aveau mulți în colțul ăla de sat.
Si-ntr-o bună zi, nu știu nici azi de unde, a venit tata cu un Fram acasă. Nuuu, nu era nou.
O rudă mai înstărită a renunțat la el in favoarea unuia nou...
Adică unii erau la a treia generație deja și noi aveam doar un amarat de Sirius cu lămpi. Alb-negru. Bine, cu lămpi aveau toți...da' Sirius era mare si bun frate. A mers fără intervenții până au decis ca trebuie altul. Habar n-am de ce....
Mi-amintesc Fram-ul ăla alb, cu puțina rugină pe la mânere și in partea de jos cum trona pe bătătura ca un trofeu. Ca o legătură indiscutabilă cu lumea nouă si modernă. Excepție făcea doar arșița Bărăganului. Ruptă parcă dintr-o istorie veche si nemăsurabilă.
Sărbătoare și nimic altceva. Lăutarii lipseau din fundal. Îmi sclipeau ochii în cap de bucurie si țopăiam de jur împrejurul hurdubaiei, semn că s-a mai sfârșit o parte din sărăcie.
Mama dădea casa cu susul in jos, sa facă loc frigiderului Fram. În camera a mai buna, evident. Sa duci oala cu ciorba în frigider traversai minunea lumii toata casa!
După instalarea lui si băgatul în priză a urmat cel mai mare Ura!!! din istoria vieții mele. Mergea vechitura, oameni buni. Mama face vreo câțiva pași înapoi, scrutează cu atenție huiduma ce ocupa tot colțul camerei de ziceai ca-i cameră frigorifică si conchide pe loc:
- Ioane, îi zice tatei, ăsta trebuie vopsit. Strică fasonu' casei!
Și cum în domiciliu nu se găsea dăcât vopsea gri - că numa' ce vopsise un gărduț - s-a decis in consecință. Dat nițel cu șmirghel, că nu prindea vopseaua, și-așa ne-am trezit in casa cu primul frigider gri, model inox antiamprentă din istorie.
Nimic nu putea sa-mi șteargă bucuria de pe mutră. Pe-a mamei nici atât! Toată ziua făceam naveta la frigider! Cu te miri ce. Mă, și cât era de mare la exterior, așa de micuțel era înăuntru. Oala de ciorba dăcât, si restu' înghesuite prin'prejur. Ca raft, niet. Se pierduse în negura folosirii lui.
Și țaca-țaca, țaca-țaca, deschide, închide, deschide închide, după vreo 2 luni s-a stricat clanța. Ihi, avea un dispozitiv de închidere de seamănă cu clanța ușii.
Forțez un pic norocu'. Închid ușa încă odată. Împing. Sufletu'. Nu stătea închisă. Mai încerc de vreo nu știu cate ori, nada, nimic, nasing...
După ce mintea mea se convinge definitiv ca mă aflu in fața unei cauze pierdute, se instalează frica. Știți voi unii... bătaie, bulling, tortură... d-astea... pentru care in zilele noastre s-o inventat Protecția Copchilului.
În situații de criză mintea începe sa-ți lucreze febril. Să caute soluții. Nu să repare problema, ci să nu fii tu vinovatul...
Mărturisesc sincer ca le-am experimentat pe amândouă. Am găsit soluția. O sticlă de prenandez pe care tata o folosea la lipit încălțările.
Va amintiți unii dintre voi chederele alea... S au lipit etanș!
Finalul este previzibil. Trăgeau amândoi de ușa frigiderului. Sticla de prenandez am uitat-o în stânga, alături...
Doi ochi s-au îndreptat spre mine.
A urmat fuga....
DANIELA TARAU
