Cât de des am putut auzi în ultimii 20 de ani replica:
„mai lăsați filozofia, trebuie să ne rugăm”.
Abandonarea filozofiei, a părții dogmatice în discursul Bisericii, ne-a adus în impasul în care suntem: nu mai avem ce spune. Mai exact, habar nu avem ce să spunem.
Facem știri despre donații, ne fotografiem cum dăm sânge, cântăm la ghitară la festivalul tinerilor. Și ne număram triumfalist cât de mulți suntem.
Biserica s-a ridicat deasupra istoriei prin Sinoadele ei.
Și ce erau sinoadele?
Sinoadele erau expresia filozofiei noastre dumnezeiești, întipărirea învățăturii marilor dascăli, acea învățătură despre care marea majoritate a creștinilor, nici nu știe unde se păstrează...
Cine a citit vreodată stenograma unui Sfânt Sinod ca să vadă cum gândeau și cum se exprimau Sfinții? Ce modele de dialog, de polemică mai avem azi?
Din păcate, replicile noastre sunt la nivelul agențiilor de presă, nu am mai citit de sute de ani un răspuns patristic.
Ne îndreptățim că n-am furat, sau ne lăudăm că am făcut milostenie - asta e tot ce mai avem de spus lumii?
Predica noastră trebuie să fie apostolică, sau să nu mai fie deloc. Temele adresărilor noastre le găsim la Apostolul Pavel, Ioan sau Petru, la Ioan Gură de Aur sau Efrem Sirul - dintotdeauna aceleași, dar atât de noi și de necesare.
Dacă am fi rămas în școala apostolică, în tradiția polemicilor de aur, niciodată nu am fi ajuns în situația ca niște neciopliți să ne închidă gura în numele științei.
Iubiți filozofia, filozofia sfinților, frumusețea dogmelor, temeiul credinței, podoaba ritorilor celor de Dumnezeu insuflați.
Cred că a venit timpul ca Sfântul Sinod să se întrunească pentru a-și formula învățătura despre om, despre Biserică, despre liberul arbitru, despre nădejde și pronie, despre boală și moarte, în lumina Sfinților părinți și a Sinoadelor anterioare care au tratat aceste teme.
Să cânte cineva din fluier și pentru oile pierdute ale Casei lui Israel!
SAVATIE BASTOVOI
