TICALOSI CARE VOR TREBUI JUDECATI: „MORSA COMPETENTA”!

HDHFJJKJK

MOTTO: „Îmi doresc foarte mult ca al doilea mandat al președintelui Klaus Iohannis să nu se asemene sub nicio formă cu primul mandat. În 2014, când l-am votat, îmi doream să fie succesorul lui Carol I. Așa îmi doream eu atunci. Iohannis e neamț, Carol I era tot neamț. Credeam că Iohannis va aduna România, ne va face precum Germania.  Acum, are ocazia, pentru că are încrederea poporului român, a fost votat cu 67%, să marcheze de o manieră substanțială istoria României, precum au făcut-o regii și familia regală, care au condus această țară până la lovitura de stat a comuniștilor împreună cu sovieticii. Prin urmare, Klaus Iohannis are toate caracteristicile, toate! Are inclusiv porți deschise din Germania și până la Administrația Trump, chiar dacă Germania și SUA nu se înțeleg. Ei bine, Klaus Iohannis este bine venit în ambele țări!” (Bogdan Chireac, 21 decembrie 2019)

.....................................................................

Păi, nu? El n-a observat cum e Klaus, nici la început, în 2014, când l-a votat căci-deoarece-fiindcă i se părea că aduce cu Carol I... nici pe la mijloc de mandat, când restul poporului a priceput în sfârșit că râma convoiului prezidențial de pe Valea Oltului nu e o chestiune accidentală, ci o realitate săptămânală implacabilă... nici după cinci ani de inepție prezidențială  plenară - când mută, când vorbitoare - adică la sfârșitul primului mandat. Și, deoarece n-a observat, l-a mai lăudat o dată, că, de! are porțile deschise în occident, fără ca Bogdan Chireac să se sinchisească de evidența că ne trăgea curentul pe toți prin atâtea uși deschise! N-a observat... ce poți să faci? Altfel, e un analist fin de tot, te-ngroapă în finețuri!

La fel cum n-a observat că Iohannis nu-i Carol I, Bogdan Chireac n-a observat nici șmecheria cu vaccinurile... Că el a crezut sincer în știință... și mai ales, în banii pentru publicitatea la vaccinul „sigur și eficace” a crezut, care îmi imaginez că erau... cum să spun... ceva mai palpabili decât descoperirile cercetătorilor englezi. De aceea, cu un ton măsurat, de om înțelept, și cu voce gravă ne-a spus ce ne așteaptă:

„Toată Europa are certificatul, mai puțin România. Nu există soluții colective anti-COVID în țara noastră, cu regret spun asta. Cine ARE ȘCOALĂ să se ferească, să meargă să se vaccineze, să își facă doza booster, să aibă mască, să păstreze toate măsurile necesare, cine nu... o să avem iar 25 de mii de decese, îmi este foarte teamă și valul care urmează acum.” (14 decembrie 2021, la ROMÂNIA TV)

Mai știți care era treaba cu „certificatul” de culoare verde? Păi, fără el, adică fără dovada că bicepsul tău a făcut cunoștință nemijlocită cu acul seringii, nu puteai intra mai nicăieri: nici la teatru, nici la mall, nici la operă, nici în universitate, nici la birou... chipurile, ca să nu „contaminezi”... și, în plus, trebuia să arăți că-ți pasă, să fii cetățean responsabil. Sigur, ulterior s-a observat că fără vaccin sau cu vaccin, oricum dădeai ștafeta CORONA cam cu aceeași viteză și cu același spor. Și că nici pe tine însuți nu prea te protejai... deoarece puteai să iei toate tulpinile în freză, tot așa, nediscriminatoriu, cu vaccin sau fără... Și s-a mai observat că după ce a mai scăpat lumea de COVID s-a pornit o epidemie inexplicabilă de „moarte subită”, pe care specialiștii o analizează atent în prezent, cât să poată trage concluzia că nu are absolut nicio legătură cu vaccinarea!

Tot pe 14 decembrie 2021 Bogdan Chireac a fost întrebat la România TV dacă până la sfârșitul anului în România ar putea să fie introdus certificatul verde OBLIGATORIU LA LOCUL DE MUNCĂ și „analistul” a dat glas întregii sale frustrări că nu se va întâmpla asta:

„Eu cred că nu. Pur și simplu nu au reușit să se organizeze, să cadă de acord, nu știu DE CE LE E TEAMĂ DE ELECTORAT, că ELECTORATUL VA MAI FI CONSULTAT PESTE 3 ANI , LA VOT!!!”.

I-auzi ce minunăție! Așadar, călcați-i în picioare, băgați-le certificatul pe gât, obligați-i pe catârii ăștia de români să se înțepe, că mai aveți alegeri abia peste trei ani și oamenii uită până atunci!

Astăzi, același Bogdan Chireac ne explică sfătos, din studiourile televiziunilor de știri că în România „a fost mai lejer” (da, a fost, pentru că, din fericire, nu lua dânsul decizii, iar cei care luau decizii au observat reticența mută a populației pentru serul descoperit peste noapte și atât de apreciat de marele analist):

„Nu cred că România a făcut mai multe greșeli decât alte state puternic dezvoltate. Să nu uităm că Marea Britanie s-a vaccinat cu un ser care n-a fost acceptat de români, acela inventat de Astra Zeneca împreună cu Universitatea Oxford. Era cel care asigura cea mai mică imunitate, 60-70%. Practic tot fostul Imperiu Britanic s-a vaccinat cu așa ceva. În privința restricțiilor, să știți că nu România a fost campioană, nici pe departe! Față de Italia și alte state, în România a fost lejer. Acum, după război, sigur, se arată mulți viteji, dar nimeni nu știa cum evoluează această pandemie. S-a vaccinat Joe Biden cu Moderna, Klaus Iohannis cu Pfizer, toți francezii, britanicii, cancelarul Germaniei...” (DC NEWS. ro, 03.12.2023)

Nu, nu... nu „după război se arată mulți viteji”, nu așa... au fost destui viteji fix în timpul „războiului”, care și-au exprimat deschis îndoielile și reticențele. Și au luat poșete-n cap exact de la Bogdan Chireac, care, nu-i așa? e om „cu școală”!

Apoi, cum s-a fâsâit pandemia, a venit deranjamentul din Ucraina, un bun motiv pentru Bogdan Chireac să ne explice din nou cum stau lucrurile:

„Rusia este într-o poziție imposibilă în acest moment, la fel cum este și liderul irațional de la Kremlin. Campania militară s-a împotmolit, e un dezastru pentru Rusia, iar sancțiunile economice au prăbușit Rusia pur și simplu: de la monedă, până la lipsa produselor de larg consum, la lipsa de produse de înaltă tehnologie. Rusia este în genunchi acum. Cu aceste lucruri spuse s-a trecut la negocieri și vestea bună a fost că s-a anunțat că - o dată cu încetarea focului - ceea ce e de la sine înțeles, în două săptămâni s-ar ajunge la un acord de pace Rusia - Ucraina. (...) Este evident că Șoigu și toți ofițerii ruși de nivel superior și-au dat seama de înfrângerea catastrofală din Ucraina. E un dezastru militar din toate punctele de vedere, un eșec al serviciilor de informații rusești de toate felurile.(...) Ucraina poate rezista probabil pe timp nelimitat cu sprijin occidental.” (Bogdan Chireac pentru DC NEWS, 29 Martie 2022)

În ce măsură și această analiză lucidă a rezistat timpului, puteți judeca și singuri, cetățeni...

Cu toate astea, netulburat, omul „își dă cu presupusul” mai departe, pe toate temele posibile, emite judecăți „de valoare”, apoi zice că de! asta e! mai greșește omul și e normal să mai schimbe narativul din mers!

El este, potrivit WIKIPEDIA, „jurnalist și om de afaceri (...) și apare la diverse televiziuni în calitate de analist de politică externă sau analist politic”. Iar întrebarea care rămâne ca un damf înecăcios în urma acestei caracterizări este aceasta: când își dă cu părerea, ritos, pe la diferite televiziuni, ce anume este Bogdan Chireac: JURNALIST, ANALIST POLITIC, „MORSĂ COMPETENTĂ” sau, pur și simplu, OM DE AFACERI?

LUMINITA  ARHIRE

Featured

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?