Spune-mi tată despre vremea, când copil erai acasă
Și, de zilele în care, cu frații stăteați la masă,
Cum bunica, fără carte, a știut să vă îndrume,
Să te am acum în față, cel mai bun tată din lume.
„Bine zici, fetița tati, că bunica n-avea carte,
Dar avea inimă bună și trăia cu demnitate.
Ne spunea întotdeauna să fim buni unii cu alții,
Că în viață, la nevoie, ajutor ne sunt tot frații.
Îmi aduc și-acum aminte de acele nopți în care,
O vedeam țesând la preșuri, lângă-un colț de lumânare,
Pân’ la ziuă cocea pita și fierbea fasolea-n oală,
Ne punea scovergi pe masă și mâncam în drum spre școală.
Iar apoi, ca o furnică, când ziua ne lumina,
Adăpa vitele-n grabă și spre câmp se îndrepta.
Lua sapa la spinare, iar în coș ce dădea Domnul,
Pe miriște la amiază, o prindea pesemne somnul.
Auzeam ades la dânsa, fie-i țărâna ușoară,
Că e greu de tras la sapă, mai ușor de mers la școală.
Am plinit dorința mamei, am iubit tainele cărții,
Însă când mă-ntorc acasă, simt aroma libertății.”
RODICA LARIE
