STÂLPII LUMII

hgdgdhjhh

Cum am supraviețuit apocalipsei...

Acum respir ușurată. A trecut. Dar am trăit apocalipsa, dragilor. Aia serioasă. Aia despre care vorbește toată planeta că va să vină. Că e bum-bum, că o să ardem, să ne topim, că e cu chinuri, că Doamne ferește...

Vă zic io. Pistol cu apă fraților îi imaginația noastră. E muuult mai rău... deși i-am supraviețuit.

Așadar, s-o iau cu începutul. La mine în casă viețuiesc doi bărbați. Fii'miu dă 30 de ani și partea adversă de fro' 50. Doi cetățeni în putere numa' buni să le pui toporul în mână să taie o pădure. Să mute un munte mai încolo să poată trece jumătatea din visele lor. Indiferent care ar fi aia.

Vânători, numa' buni să-i trimiți să răpună ursul carpatin. Să alerge haita de lupi până obosesc lupii. Să plece la război cântând... nu cu Slava... și să se întoarcă biruitori ca-n poveste. Bine, aș mai avea, da'i suficient pentru secolul ăsta...

Mă contrazice careva? Nu. Bărbații din viețile noastre sunt niște eroi. Prin arterele fiecăruia trece un soi de sânge din gama Lawrence al Arabiei, clocotind fix ca lacrimile noastre dă isterie. Niște Omari Sharifi frumoși și plini de forță pe care se sprijină existențele noastre fragile.

Toate astea până răcesc, dragii de ei. Până o răceală d-asta obișnuită, de sezon, pe care de altfel noi, fetele, o cam ignorăm, îi răpune.

Și atunci vine apocalipsa. Aia reală. Eu cred că pe ei și răceala îi lovește pe măsura a ceea ce sunt. Stâlpii lumii.

Cam în felul ăsta a venit năpasta peste noi. Am fost răciți toți. Inclusiv Bibi. La ea a durat două zile. La mine fro' trei. Nesemnificativ. Fără mare tam-tam.

În schimb, ceilalți doi viețuitori, stâlpii lumii cum ziceam, au fost stâlciți, da' ce zic eu, suprimați de boală. Nenicule, iadul tre' să fie pension pe lângă răceala unui stâlp al lumii.

Ceai, lămâie, prosop la cap, spirt, baie caldă cu sare, iar ceai, iar lămâie, alt prosop la cap... vaiete, gemete, prosop cu spirt la gât, plapumă, au mă doaree, paracetamol, teraflu, oscillococillum, carmol, iar baie cu sare...

Nuuuu, ce aveți mă? Ce cancer, ce leucemie, ce ciroză, nuuu, ce naștere, ce operație pe creier, nu mămică, nimic nu se compară cu răceala unui Lawrence al Arabiei d-ăsta.

Dă-mi apă, nu mai vreau, dă-mi ceai, adu prosopu' ăla, nu ăla domle', ălălalt...p-ăla îl pun la cap, ăsta îl vreau la gât, unde-i sarea grunjoasă... hapciu! O supă de pui nu faci și tu? Mi-e rău de nu mai pot! Simt că mor! Dă drumu' la apă în cadă, mai pune de-un ceai, cum nu mai e lămâie???

Dă-mi altă pătură nu vezi că asta s-a udat? Plouă? De ce naiba plouă??? Aprinde-mi și mie o țigară! Ia vezi, am febră? N-ai, îngaim eu. Cum să n-am dacă-mi arde spatele? Bine, dacă vrei tu, ai. Ai febră. Câât??? 37 cu 1.

Două perechi de ochi mă priveau cu obidă și m-au întrebat la unison după fro' 4 zile, da' tu de ce naiba n-ai nimic??

Ee, nici io nu sunt ok, da' o duc pe picioare, am îndrăznit să zic. Neahhh, n-ai cum, n-ai voie, nimeni nu e mai bolnav ca ei pă planetă. Mă-ntrebam cât va mai dura până vor stabili care dintre ei este cel mai bolnav.

Mai dă-mi un teraflu. Poate te duci să iei niște Vit C...

Mă duccc, cum să nu mă duc! Mă duc să nu se prăbușească stâlpu' lumii!

DANIELA  TARAU

Tags

Featured

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?