Știu, știu... e riscant în perioada aceasta să scrii despre Mihai Șora, căci dacă, doamne ferește! se întâmplă ceva, toată lumea o să zică: „...No, ni și la nesimțita asta de Arhire, taman acum, în aceste clipe grele, s-a trezit să facă mișto de bietul maestru...” De aceea precizez că nu despre maestrul-vedetă-în-reclame-despre-libertate-pentru-EMAG este vorba în textul de mai jos, ci despre realizatoarea emisiunii MIC DEJUN CU UN CAMPION, Daniela Zeca-Buzura, cea pe care TVR 2 ne-o servește la cafea, în chip de fursec, de niște ani buni.
Una dintre alegerile inexplicabile ale doamnei Buzura pe acest pământ este coafura cu șuviță imposibilă pe care trebuie să o îndepărteze tot timpul, deoarece o încurcă la interviuri, iar ea, a dracului, vine la loc cu aceeași frecvență cu care dânsa o îndepărtează elegant de pe obraz. A doua alegere inexplicabilă este conversația, sau ce-o fi fost aceea, cu Mihai Șora.
Eu era să mor... căci am văzut acea emisiune din ciclul MIC DEJUN CU UN CAMPION, din 2018, în reluare pe 8 august 2020. Adică madam Buzura în compania lui Mihai Șora. Ceea ce ar fi definitoriu pentru doamna Buzura, după cum silabisește și accentuează anumite grupuri de sunete, e că vorbește de parcă ar fi luat meditații de dicție cu Iohannis. Așadar:
Doamna Buzura: „Care e, domnule Șora, re-țe-ta fe-ri-ci-rii?”
Maestrul Șora răspunde plat ca o clătită: „Rețeta fericirii este să vezi în față, să nu vezi retro, prin retro incluzându-mă și pe mine ca subiectul vederii care nu trebuie să devină și obiectul ei. Să te gândești la cei din jurul tău și atunci te împlinești, dacă ai gândul acesta ferm. Cu dorința de a-i împlini pe ei.” (hodoronc-tronc, maestre, matale te mai și asculți când răspunzi? n.n.)
Doamna Buzura: „Maestre Șora ve-deți că doar nu în-tâm-plă-tor am pus pe masă doar apă , cafea... ( gest cu mână, îndepărtând șuvița de păr pe care o va mai îndepărta de 542 de ori în timpul mic-dejunului cu interviu, n.n.), instrumente de desen și hârtie, pălăria dumneavoastră care deja e livrescă, e personaj de multă vreme (zâmbet fermecător), și n-am pus nici o carte(...) că m-am gândit că astăzi subiectul nostru este bucuria de a fi îm-pre-u-nă, cum spuneți dumneavoastră.”
Maestrul Șora răspunde prudent și profund înțelept: „Da.”
Doamna Buzura, pe cai din ce în ce mai mari: „Am avut impresia, de o vreme încoace, că în România am pierdut (gest roată cu mâinile, n.n.) acest mister (!!!, n.n.), al firii împreună! (nimeni nu știe pentru ce motiv anume „a fi împreună” e așa un mister pentru doamna Buzura, dar nici nu sunt mulți, cred, cei care se întreabă, n.n.)
Maestrul Șora răspunde, neliniștit cu privire la ce va urma : „Da.”
Doamna Buzura, aplecându-se periculos peste cafea: „E doar un pesimism al meu, credeți?”
Maestrul Șora, ezitant, dă un răspuns de Gâgâ și-și dă seama de asta chiar în timp ce răspunde: „Pe întinderi foarte mari, care pot implica o mulțime de oameni (!!!, n.n), s-ar putea să fie adevărat, dar pe întinderea mică (!!!, n.n.), a prieteniei, nu... prietenia a rămas, disponibilitatea oamenilor de a se simți APROAPE de cei APROPIAȚI și în genere disponibili ca să-și facă din cei ÎNDEPĂRTAȚI... să-și facă niște APROPIAȚI, a rămas intactă, cred.”
Doamna Buzura, bătând câmpii din ce în ce mai aprig: „Acum mă duceți cu gândul la comparația pe care ați făcut-o cândva între scris și oralitate între vorbirea «in praesentia» așa, ca noi, și aceea în care oamenii vă scriu în epoca rețelelor...”
Maestrul Șora, din ce în ce mai șovăielnic, căci nu știe unde bate doamna Buzura: „Da.”
Doamna Buzura, dezlănțuită, pasională, cu șuvița din ce în ce mai activă și mai îndrăzneață: „Ați văzut câtă lume vă scrie? Sar tot timpul de la una la alta, sunt 10000 de like-uri la cuvintele dumneavoastră din duminica Paștelui, de pildă...”
Maestrul Șora, încercând cu disperare să-și amintească ce o fi scris Luiza Șora pe pagina lui de Facebook în duminica Paștelui, de-a avut atâta succes: „Da.”
Doamna Buzura, nemiloasă, insinuantă: „Și aceea e tot un fel de a fi împreună?”
Maestrul Șora, observând că de zece minute dânsul n-a spus nici o banalitate, se repliază și contraatacă: „Și aceea e tot un fel, da, de a fi împreună. Eu îl simt în inima mea ca un fel de a fi împreună cu 10 000 de necunoscuți, iar la capătul celălalt, cei 10 000 de necunoscuți probabil că simt faptul de a fi împreună cu un cunoscut care este la capătul vederii lor.” (puteți citi de mai multe ori ce-a spus maestrul, dar tot așa vă iese... o „cujetare” de parcă dânsul ar fi făcut „pansionul la 1Șoazi Mangru”)
Doamna Buzura, aproape erotică: „ Și v-ați gândit cumva că acel necunoscut de la capătul vederii lor...”
Maestrul Șora, moale: „Nuuu, pentru ei -un cunoscut...”
Doamna Buzura, conciliantă: „...da, cunoscut...”
Maestrul Șora, moale: „Da.”
Doamna Buzura îi dă maestrului lovitura de grație: „...face cât zece mii de ochi laolaltă?”
Maestrul Șora răspunde exact, dar exact! ca măiastra Codruța Kovesi când a întrebat-o CTP-ul „V-ați gândit vreun moment la posibilitatea suprimării dvs. fizice?” iar dânsa a părut mai inocentă decât o căprioară de doi metri înălțime: „Nu, nu m-am gândit la lucrul ăsta...”
Doamna Buzura șoptește revărsată peste cafea, peste plicurile cu zahăr, peste apa minerală, peste Univers: „Dar e limpede că e așa, de vreme ce-i adună, nu?
Maestrul Șora, care a uitat între timp despre ce anume era vorba, spune ferm: „Da.”
Dar doamna Buzura nu se lasă ci îl copleșește: „Și-atunci? ce fel de filosofie face astăzi, în începutul ăsta de mileniu, Mihai Șora? Pentru că nu e o filosofie oarecare...”
Ei, pentru maestrul Șora aici-e-aici... ce dracului să răspundă? Ce rahat de filosofie mai face el la începutul ăsta de mileniu? Însă consideră că e mai prudent să n-o contrazică pe doamna asta periculoasă și răspunde: „Da.”
Doamna Buzura, încurajată de acest răspuns filosofic, punctează decisiv: „Sunt teoreticieni precum prietenul dumneavoastră, Basarab Nicolescu, și alții care spun: «Mihai Șora a trecut demult de noi ca și de Blaga, și poate chiar de Nietzsche și de Cioran, pentru că vorbește tot timpul sub imperiul harului și al inspirației»...”
În acestă clipă, maestrul Mihai Șora simte cum se scurge sub masa cu cafele... adică Blaga, Nietzsche și Cioran nu vorbeau sub „imperiul harului și al inspirației”, dar el, da! Ce-ar putea să răspundă? Pe Nietzsche el mereu l-a bănuit că-i nesincer și că-i impunea doamna aceea cu coc impresionant, Pauker parcă o chema, ce să spună... Dar lui, nu. El mereu a vorbit sub imperiul inspirației. Sau sub alt imperiu. Zâmbește misterios și răspunde: „Sunt foarte generoși.”
Pofticioasă, doamna Buzura, mai puțin laconică decât el, melițează în timp ce soarbe din capuccino: „Zic să și bem din cafea, pentru că mă întorc simetric la acea cafea pe care am pus-o la cale gândind că-i o cafea de la Paris, cu Mircea Eliade, ați zis, dar poate fi cu Cioran sau cu Ionescu...”
Maestrul încearcă să-și amintească de la ce s-au luat ei cu atâtea cafele și spune, la derută: „Da... și a și fost... de multe ori... împreună.”
Doamna Buzura, cu șuvița în devălmășie, murmură în extaz: „Ce vorbeați atunci? Gro-zav! Asta trebuie să fi fost... asta am rrrratat noi... noi toți... fi-e-ca-re rrrromân, am rrrratat asta... și dumneavoastră, un pic, ați ratat, știți de ce? Pentru că atunci nu era, ce fe-ri-ci-re, aproape... Luiza Șora, să imortalizeze momentul... vă dați seama ce film am fi avut?”
Maestrul Șora se gândește la pagina lui de FACEBOOK pe care doamna Luiza, cu 56 de ani mai tânără decât el, o ține atât de ferm și îngaimă: „ Daaaa... bine, Luiza Șora în primul rând e o prezență care dă sens existenței mele!”
Atât am rezistat. Când am capitulat, interviul tocmai era întrerupt de un moment romantic cu maestrul Mihai Șora într-o căpiță cu fân. Muzică de fond, caldă și atmosferă pastorală, în timp ce maestrul zgărmăna cu o buruiană cu coadă lungă un motan cu coada, de asemenea, lungă, aflat la picioarele sau, mai exact, între picioarele lui... Se auzea un solo de fluier, ca și cum am fi fost la TELEENCICLOPEDIA și ne-am fi aflat într-un sit arheologic unde s-au descoperit niște relicve misterioase.
Întrebare finală: cu cât o plătește TVR 2 pe doamna Buzura pentru aceste giumbușlucuri?
LUMINITA ARHIRE
