SNOABA DILIMANEALA...

bfhdgdhdgh

Bre omuleți buni... ăia care mai sunteți buni , din ce în ce mai mulți oameni... v-ați scris cu totul la creierul mic? Despre „ăl mare”... nu mai spun nimic.

În scurtă vreme, pescuitul sportiv va rămâne un fel de sport exclusivist al potenților cu lovele grup, al unor fătălăi cu aparat de pișat între picioare, cu barba până la el și cu ochelari de vedere ca să compenseze ochii beliți de la „gugulatoare”. ..

Broo, toate bălțile și băltoacele care au rămas după ploile bianuale , au fost „privatizate”, mai pe șleau spus, au foste cu japca de niște „băjeți diștepți în cap”, care au mare legătură cu „politicul” și care prin metode. . . meșteșugite. de trafic de # influencer, au acte de proprietari pe aceste meleaguri apoase...

Gherțoii telectuali care vor să se recreeze la terminalul de pe umerii firavi, vin acilea aproape săptămânal, în gașcă de câte 2,3, sau chiar mai mulți, în fel de fel de „traininguri” de socializare, de „Team-Building-uri”. ”, poate chiar luându-și după ei consoarta oficială și plodul sau plozii declarați la „sfat” pe inventarul lor, doar ca să se simtă liberi în natură și să se uite cu privirea fixă​​​ și tulbure, nevăzuți - după un joint . - la o plută sau un vârf de lansetă.

Pescuitul sportist nu mai este ca pe vremea bunicului (adică io), când foloseai o vergea de alun decojit și perpelit la o flacără cu pănușe de porumb uscate, sau o trestie rezemată pentru uscare de acoperișul șurii din spatele casei, timp de 2-3. , „n” ani. Nooo! Acum există canal de televiziune „ioropean”, tocma în „ Magyororsag” , unde vă curg balele mai ceva ca la somn și mreană uitându-vă cu jind la „jmekerii” care vin la baltă cu caiace gonflabile, cu bărci pneumatice cu motor - de 15000 de euro - pe minitreyler remorcat de un Tuareg , au sonar cu cameră de luat vederi subacvatică ce face radiografia „substratului” de nădire, arată bancurile unde mișună peștanii mai mașcați, au antene semnalizatoare tip „bambină” cu sunet electronic transmis pe „Wirless” și la sateliții Google care te localizează, dar și către smartmobilul.  de lângă cap, pentru ca în timp ce dormi noaptea la adăpostul cortului instalat pe buza apei, să sari la lansetă; ce mai, pescuitul „sportist” e deja un sport mai costisitor decât tenisul de câmp sau golful, unde Săsanis merge periodic să-și mai amintească cum este să o bagi în gaură.

Te spargi de râs când vezi poze cu „p(l)escarii” care se pozează pe rețelele de socializare având grijă ca pe lângă carasul de 600g pe care îl țin cu ambele mâini la camera de parcă ar avea peste 20 de kg, vezi în prim-plan „un pat” din material de fâș unde este adus peștele scos din apă musai cu ciorpacul, iar juvelnicul a devenit doar o fantezie, un moft, doar așa, de „pamplezir”, că hypsterii ecologiști care păstrează Planeta Verde , pupă. în bot și obleții pe care îi aruncă ulterior în apă „ca să mai crească”...

Planeta sa scrintit de tot la cap! Acum, sunt la modă snobii cu lovelele grup din multinaționale, avocații meseriași care le scurg buzunarele interlopilor, medicii afaceriști care fac medicină privatizată, politicienii transformați în mari potențiați din gherțoii din lumea satelor, ce au plătit din mangleli un loc eligibil pe o listă, ce mai, „lume bună”, oameni proști, dar cu ștaif.

Unde sunt acele vremuri pe care eu am avut bucuria să le prind când mergeam cu tata o dată pe lună la o baltă aflată în spatele unei gări anonime la 20 de kilometri de Iași? Nu aveam Tuareg , aveam „motorul” de Ungheni, care făcea o juma de oră până la granită cu Basarabia, iar locomotiva executa manevră de întoarcere la celălalt capăt la „motorului”, chiar trecând podul peste Prut. Aveam fiecare în spate o raniță militară jerpelită de ploi și de soarele arzător care erau emblema de pescar înrăit, cam cum sunt frecați cu cataroiul și tăiați azi cu lama blugii hypsterilor ca să pară vechi, ai unui om sărac, de care să-ți fie. . . milă, dar doar îl mimează doar din snobism idiot...

Moșule , aveam în raniță o cutiuță cu cârlige rusești și nemțești, 4-5 lingurițe ce imitau peștii, din tablă inox pentru răpitor, sau 2-3 cârlige cu muscă artificială în cazul în care pescuiai într-o gârlă cu avat, 2-3 rol de nylon de diverse dimensiuni, înafară de „aruncătoare”, 2-3 plumbi de greutăți diferite – de la alice la lingura, turnate de noi, acasă, topind plumbul la aragaz într-o lingura sacrificată – asta, în cazul când pescuiam în Prut , unde erau curenți de fund... La mare nu plecai fără țaparină, aranjând un forfac de 1,5m cu cârlige cu tija lungă, pe care erau legati niște pene mici albe, de la gâșcă , pentru stavrid...

Un boț mare de mămăligă amestecată cu făină de grău și niște șrot de floarea soarelui luat pe o bere de la fabrica de ulei „Unirea” Iași, întregeau panoplia de momeli. Râma roșie sau cea neagră pentru Prut, cosașul prins cu șapca pe toloacă pe mal, „vertrigile” (nimfe luate din malul Prutului) sau viermișorii de carne făcuți cu o bucată luată din cumpărăturile mamei pentru un borș, pe care o țineam la soare pe balcon, ca să se împută de la bâzâitul muștelor, iată arsenalul cu care plecam la luptă. Despre tolocăneala maică-mi - oripilată - nu are rost să vă mai spun...

Era minunat să te așezi dimineața când se îngemăna noaptea cu ziua pe malul bălții „Duruitoare” , din spatele haltei Cristești-Jijia, sau pe cracul mort al Jijiei neregularizate încă, traversând șesul 2 km de la Mânzătești spre Ungheni, lângă „grădinărie”. Simfonia greierilor din zorii zilei, cântatul păsărelelor din miriște, mirosul ierbii sau a lanului proaspăt secerat, a pământului reavăn de după o ploaie sau a umezirii cu rouă, ceața densă de lângă apă care și se lipea de pielea feței, țipătul nervos al vreunui cocoș de fazan care atunci când vă apropiați, vă tăia calea, plus orăcăitul populației de broaște care săreau enervate în baltă când te-ai apropiat de mal, iată ce am apucat noi să trăim.

Totul era aproape gratis, în baza unui Permis de pescuit sportiv, vizat anual pe o sumă modică la Asociație și a unui „PG” (permis de granită) valabil în ape de frontieră.

Duruitoarea , era o baltă naturală formată într-o groapă, o denivelare a terenului,  din ploi și revărsarea Jijiei. Nu cred că avea mai mult de 1,5 m adâncime în zonele mai adânci. Era plină de stuf și de plante subacvatice, cu greu găseai un ochi de apă de 10 mp unde se putea pescui cu 2 bețe la plută. Dar ce carași erau acolo! Ce roșioară, ce plătică, ce bibani, ce crăpușteni... Veneam acasă cu câte 4-6 kg de pește împreună cu tată, iar mama ne trecea imediat - deși eram copți și fierți de soare - la curățat peștele, că de asta îi era ei silă... Apoi, a doua zi, era treaba ei să-l prăjească și să-l pună (ce nu mâncam cald, cu mămăligă și mujdei), la marinat în oțet, în borcane cu celofan legat la gura cu ață sau sfoară subțire și apoi în „bey-marin”... vremuri... În alt veac, în alte condiții politice, în aceleași locuri dispărute acum ca fumul.

Azi, pescuitul pentru omul anonim este de fapt o afacere a unor băieți deștepți, care au privatizat apele României și care vând peștele băgat o dată, de 2, 3, 4, n-șpe ori, că pescarii vin, pescuiesc, pupă peștele în bot și îl aruncă să-l prindă și alții...

Este un fel de „perpetum mobile” aducător de bani și relații politice de putere . Băieții „dăștepți” încropesc cu 5 lemne, 3 scânduri și câteva brațe de stuf sau papură niște umbrare cu o băncuță, îl botează „stand” și dacă mai înfig 2 pari în baltă, p o d i ț i  cu lătunoaie, deja se numește că ai și „ponton”. Rustic!

Pescarii nu au voie să ia acasă peștele prins, mai ales „trofeele”, care sunt aducătoare de bani – mulți bani – și care sunt aruncate cu mare grijă înapoi în baltă, dar nu înainte de a fi pupate pe bot și-n cur, că „așa cere cutuma”...

În cazuri excepționale, când „apropitarul” bălții are nevoie de o pilă sau o relație babană la un procuror, sau chiar la FISC, trofeul poate fi luat acasă de persoane, sau la unii mai snobi și cu dare de mână poate fi echivalat în lei. . . . de 5 ori față de prețul unui magazin de lux și vândut prostului.

Fir extins vă doresc, să ajungă prostia la toată lumea! Planeta Verde va face să nu mai încapă peștii în apele pământului în stilul ăsta, iar cerul va fi acoperit - luând lumina soarelui - de către cormorani și pescăruși ce vor ataca și oamenii, ca în capodopera lui Alfred Hitchckok , „Păsările”.

GABRIEL MIHAILA

Video

Add new comment

Restricted HTML

  • Allowed HTML tags: <a href hreflang> <em> <strong> <cite> <blockquote cite> <code> <ul type> <ol start type> <li> <dl> <dt> <dd> <h2 id> <h3 id> <h4 id> <h5 id> <h6 id>
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Web page addresses and email addresses turn into links automatically.

Featured