Bună dimineața la Moș Ajun!
Beau cafeaua. Cu gesturi înțepenite și cu articulațiile ferfeniță. Țigara se tot stinge până mâna stângă cu accente artrozice ajunge la scrumieră. Și fumul se mișcă în slow-motion desenând chestii abstracte prin aer.
Azi ar trebui să fie ultima zi din trilogia „Vine Crăciunul” și trebuie să șterg geamuri, uși, mobilă, gresie, faianță, oale, crătiți și tigăi.
Bine, mai e de enumerat spălatul perdelelor, draperiilor și ce viața mea mai are omu' într-o casă.
Că în perioada asta realizezi câte lucruri inutile aduni și păstrezi în cutii, pungi, saci și le îndeși prin toate locurile unde mai ai un pic de spațiu.
Aia o păstrez, aia n-o arunc, aia s-ar putea să-mi trebuie, aia are etichetă sau e cutia nedesfăcută deși in februarie împlinește cinci ani de noutate. Că dacă Doamne ferește am nevoie?
Nu-i așa că recunoașteți modelul?
Am două oale, trei tigăi, zece cuverturi și-un val de preșuri de la mama. Probabil au peste patruzeci de ani. Nu pot frate să le-arunc. Nu vreau să mă condamne „istoria”. Nu vă impacientați, am și mileuri și cearceafuri brodate. Si fro' șaij' dă metri pătrați de pânză țesută. Și ștergare de borangic. Și perdele „dă Pașcani”...
La mine-n casă e orice, mai puțin... minimalism.
Și paranoia... cât cuprinde. Pen' că sunt și colecționar de cutii. Le colecționez goale și le încarc. Și în fiecare an le iau la mână...
În mansardă am borcane goale pentru următoarele două generații de producători de zacuscă...
Revenind la trilogia vieții.
Mobilierul și pereții mei sunt scriși. Sună rupestru, nu? Întru stimularea creativității, a desenat Bibica mea peste tot. Cu creioane cerate, pixuri, carioci, cărbune...
Si d-aia zic, vând creioane cerate...
DANIELA TARAU
