La început a fost norul de lăcuste care a bântuit prin grădinile oamenilor și prin stufărișul Deltei Dunării, făcând să se înmulțească broaștele și peștii. Apoi norul de lăcuste a trecut, lăsând Dunărea în pace. A venit însă seceta și a scos epavele din albia scăzută. Ne-a arătat, într-un fel, trecutul, dar și ceea ce ne așteaptă în viitor.
De curând însă, am fost bântuiți - cel puțin în partea Moldovei de dincoace, dar și de dincolo de Prut - de o altă urgie, de nori apăsători, îmbibați cu particule de praf greu venit de la exploziile de pe front și de particule de apă de culoare siniliu-trandafirie. Atmosfera era atât de apăsătoare, încât la fiecare pas pe care-l făceai pe stradă transpirai din cap până-n picioare. Lumea s-a întrebat dacă nu cumva praful e radioactiv, specialiștii puși de autorități au ieșit la rampă și ne-au asigurat că norii nu sunt radioactivi. După câteva zile însă, au început să se bâlbâie. Între timp au venit vești și din Ucraina. Cică acolo populația – nu știu dacă aceea cu, sau fără limită de vârstă – a luat pastile de iod, pentru a se proteja. Viitoarele atacuri asupra centralei s-ar putea să ne fie fatale. Desigur, țările din vestul Europei sunt mai puțin expuse radiaților, dar nu și țările din Est.
Ceea ce se întâmplă la Centrala atomică de la Zaporoje e un lucru foarte grav. Rușii și cu ucrainenii joacă alba-neagra. Sau mai degrabă, după cum s-au pronunța unii, ruleta rusească, încercând să vadă cine o să cedeze primul.
Cedăm noi.
Trăim sub o amenințare continuă. Sub un stres în care se amestecă toate urgiile și crizele din lume. Deja Europa a intrat în recesiune. Nervii ne stau gata-gata să plesnească. Nicăieri nu auzim vorbindu-se despre pace, ci doar despre arme și război.
Blândul Papa Francisc a îndrăznit, totuși, să ridice vocea în acest vacarm, încercând să împace spiritele. Mesajul lui însă nu i-a plăcut ambasadorului Ucrainei de la Vatican, care i-a sărit - simbolic vorbind - drept la beregată.
NICHITA DANILOV
