REVISTA PANTRU FEMEI

gsghdgf

Articol interzis fatalailor

Trebuia s-o cheme Filofteia, numai că fericitul tată, de bucurie, a dat de băut în tot satul, inclusiv primarului care-i era și cuscru. Și-au băut ei zi de vară până-n seară, când în sfârșit și-au adus aminte că trebuie să scrie certificatul de naștere al proaspăt apărutei pe lume. Cu trăscăul în cap, ochi și mână, primarul caligrafie tremurat Filoxeria, ceea ce ani de zile a stârnit invidia consătencelor pe așa un unicat de nume.

Traseul fetei prin lume n-a fost fulminant. Nici nu se aștepta cineva la asta. A făcut școala primară în sat și liceul în comună. A luat chiar și Bac-ul, că directoare era o cumătră de-a unui văr de-al doilea al vecinului din gard în gard cu primarul responsabil de numele ciudat al fetei, care primar avea un sentiment de vinovăție pe chestia asta așa că toată viața a avut un comportament protector față de Filoxeria. Tot el i la găsit și pe Jean, un băiat bun, muncitor, nepot de unchi al unui fost camarad de armată, infanterist de nădejde, care a și rămas pe urmă sub arme, c-a făcut liceul militar și-a ieșit la pensie plutonier, spre mândria familiei compusă până la el, exclusiv din agricultori.

A fost nuntă mare, cu dar. Din banii ăia și-au cumpărat mobilă și televizor. Casă le făcuseră părinții lui, oameni cu stare, că aveau livadă de cireși, vișini și nuci. Ca să nu mai zic de via din spatele casei, care făcea destui struguri să umple cinci butoaie din alea mari, nu bărdăcuțe, cu un vin natural așa de bun că toamna se-nghesuia tot satul la poarta lor, de ziceai că-i campanie electorală, nu alta.

Au trecut anii. Căsnicia lor era fericită, nu zic, dar Filoxeria observase că Jean parcă nu mai era așa de dornic noaptea. Nu se putea plânge, dar parcă nu mai era ca înainte. Într-o zi a trecut pe lângă  parcarea de la marginea satului, care era un fel de popas pentru TIR-urile care aveau traseu pe acolo, că primarul pusese trei mese lungi și câteva băncuțe, cimentate în pământ să nu le fure derbedeii din satul vecin când veneau la discotecă. Mobilierul stradal fusese donat de Vasile, zis Broscoi din cauza ochelarilor tip „fund de sifon”, că avea o miopie zdravănă, de te și mirai că mai vede ceva. N-ar fi donat el așa de bună voie, dar făcuse strane noi pentru biserica satului și preotul i s-a plâns primarului că parcă pe factură era cam multă cherestea pentru cele opt strane și două bănci de la poarta bisericii, așa că atunci când Broscoi a fost supus unui interogatoriu încrucișat, a recunoscut că a luat câteva scânduri să-i repare soacră-si șopronul dărâmat de porcii lui Guiță, vecinul soacrei. Pe om îl chema de fapt Gheorghiță, dar tot satul îl știa de Guiță, pentru că obișnuia să discute (așa zicea el, că „discută”, nu că „vorbește”, pentru că avea televiziune prin cablu și se uita la emisiuni științifice) cu porcii. Așa că, strâns cu ușa, Broscoi a avut de ales: ori să facă muncă voluntară în folosul obștesc, ori să fie dat pe mâna polițaiului, care era însurat cu o verișoară de-a lui Broscoi și care-l înșela pe toate drumurile, spre disperarea polițaiului care pe chestia asta îi ura toate rudele de parcă ele aveau vreo vină.

Primarul, șmecher, a accesat și niște fonduri europene din care a cumpărat șase veceuri ecologice pe care le-a amplasat în popas și când șoferii au început să oprească acolo a chemat sătenii, care, în schimbul unei taxe modice își vindeau produsele agricole.

Ne întoarcem acum la Filoxeria noastră, care, la rândul ei, se întorcea cu bicicleta din satul vecin, unde fusese să-i ducă soră-si datoria de patru sticle de ulei, împrumutate când patronul minisupermarket-ului din sat, fusese luat cu salvarea și dus la oraș, unde s-a operat de pietre la rinichi, așa că o lună sătenii umblau bezmetici de la unul la altul să împrumute te miri ce. Obosită de pedalat, s-a oprit puțin la popas și pe o bancă a găsit o revistă pentru femei - că și scria pe ea că era pentru femeia modernă. Se apucă s-o răsfoiască și vede pe o pagină o femeie superbă, îmbrăcată cu o rochie neagră și un colier  de perle încolăcit de trei ori în jurul gâtului. Citește ea și textul : „Perlele te fac mai atrăgătoare”. Se uită lung la fotografie și acoperi cu două degete șiragul. Hotărât, era mult mai bine cu perle.

”Rochie neagră am - se gândi ea - că abia mi-am făcut una anul trecut, când am fost la înmormântarea cuscrului Năsălie, săracul, că uite ce poreclă avu și el, de parcă cine i-a pus-o, știa că o să moară într-o zi. Dar ce mă fac de perle, că din astea n-am ? ”

Și atunci, pe loc, îi veni ideea salvatoare. Se sui pe bicicletă și pedală voinicește până ajunse la casa cu mușcate în cerdac. A avut noroc, proprietara casei tocmai uda florile, așa că începu să zbiere din drum:

- Coană Chivooo, n-ai mata niște bulgărași din ăia de brînzicuță?

- Da ce vrei să faci cu ei ? Să-i mănânci ? Sau vrei să te plimbi cu ei la gât prin sat ?

„ A dreacu Chiva - se gîndi Filoxeria cu ciudă - cum o duce mintea la toate tâmpeniile”, uitînd că de fapt chiar asta voia să facă, minus faza cu umblatul prin sat.

A cumpărat prin evaziune un kil de brânză și - odată ajunsă acasă - se chinui de puse bulgărașii pe ață. S-a îmbrăcat cu rochia neagră, și-a descheiat patru nasturi din față și, cu șiragul înfășurat regulamentar de trei ori în jurul gâtului, s-a întins lasciv pe pat, așteptându-l pe Jean. Într-un târziu acesta ajunse acasă. Deschise ușa și se opri în prag, adulmecând încruntat aerul. O văzu pe Filoxeria, îi văzu șiragul și se dumiri de unde venea mirosul.

- Du-te fă și te spală, că-ți curge zerul pe țâțe!

- A dracu cine o mai citi reviste pentru femei! Așa gândi  Filoxeria cu ciudă, în drum spre hârdăul cu apă de ploaie din spatele casei.

ANA-MARIA HOMEAG

Tags

Featured

GÂNDURI ALBASTRE

Mi-aud gândurile toate cum se calcă în picioare, ca să evadeze-n grabă și să se arunce-n mare...

Sunt sătule de-ntuneric, vor să iasă la lumină, dar nu au aflat că-afară e planeta în ruină...

Tags