E, asta e acum. Nu mai pot sa ascund. Îmi asum. Decât să aflați din alte părți, mai bine va spun eu. Am ajuns la vârsta când trebuie sa recunosc lucruri.
Da, in clasa a IV a am avut păduchi!
Mă, nu prea știam eu ce sunt ăia, auzisem de ei și era subiect câh. Adică nah, orice puteai sa ai, ideea era sa nu afle lumea. Te descurcau cumva ai tai pe acasă, te înfășurau în badijonaje că pe mumii, cu gaz, te pieptănau cu un pieptene des de-ți ieșeau ochii de la tranșeele de ți le făceau, însă, crucial era să nu afle lumea.
Și cum sa va spun, că Io aveam și părul lung... In fine, ce îmi amintesc cu exactitate, e că mă manca rău de tot. Mă, da rău..
Era cumva in preajma unei serbări școlare. Sfârșit de an cred. Premii, coronițe, alea, alea... Am în ochi cămașa aia, albă, că nici azi nu știu din ce dreaq de nailon era făcută, aia alba de pionier, o știți, aia pe care când o îmbrăcai așa dădea o mândrie peste tine de parcă dădusei mana cu regina Angliei.
Și aveam o poezie de spus la serbarea vieții. Ceva cu iubit partid, iubit conducător, dracu sa-i ia pe amândoi. Că i a luat oricum.
Emoții, repetam în gând să nu uit sau să mă încurc, emoții că, nah, nu știam ce premiu iau, că așa era pe vremea aia, top secret.
Mai o scărpinătură in cap. Deloc discreta, că noi nu le aveam p-astea.
Urc pe scena, mă așez în mijlocul ei, mă apuc de marginile fustei din tergal, aia plisata, iau poziția recitatoarei, mă admir de numa' numa' și latru din toți rărunchii prima strofă.
Fac o pauza scurta de respirație și în timp ce mă pregăteam să urlu a doua strofa mă apuca o mâncărime în draci. Nu știam la ce sa gândesc mai întâi. La poezie sau la năpasta de mă secera. Las ușor colțul fustei și în timp ce tunam deja versul 3 din strofa 2 ridic mana in sus teatral și n coborâre o opresc pe cap. Și dai și scarpină cu viteza luminii.
Mai zic ce mai zic și iar mă ia! Dăi și ridică și mâna ailaltă. Ziceai că în poezia aia fusese pusă toată disperarea lumii. Așa dădeam din mâini.
Mama din sala făcea semne disperate cu ochii să mă potolesc. Ce sa potolesc nene că la un moment dat simțeam cum merge ceva pe frunte. Mergea, nu mă mânca. Am stat descumpănită vreo câteva clipe pentru că nu identificăm soluția. Să-mi pocnesc una sau să dau cu mâna ca și când iubitul conducător își ștergea sudoarea proletară...
După ce am răcnit schimonosit, amplu și dând din aripi poemul dramatic, m-am înclinat a mulțumire ca și când eram la Oscaruri și ropote întregi de aplauze duduiau pentru mine și am tăiat o după cortină sa pot să mă scarpin acătării.
Îmi zice mama câteva printre dinți de m-au trecut toți fiorii. Ce am înțeles a fost ceva de genul "vezi tu acasă"...
Doamne, singura mea preocupare era să mă scarpin pe cap. Și o făceam cu o naturalețe uluitoare.
In spate nostru pe scaun, stătea sora mamei. Se tot apleca spre mine. Se uita insistent. Și la un moment dat îmi zice la ureche:
- Fă, tu ori ai păduchi?
Încremenesc și dau din cap negând cu ochii gata să mi iasă din orbite.
- Atunci de ce dracu te scarpini in cap așa?
- Daca mă mănâncă , ii răspund eu senin.
- Mă'ta știe?
- Ce să știe? întreb io siderată.
- Că ai păduchi!!
- N-am bre, lasă-mă în pace!
- N-ai pă dracu. Am numărat vreo 5 de când stau aci'.
Ei, și vine episodul cu premiile. Și coronița. Aci a fost mai simplu. N aveai discurs pe timpurile alea. Te striga, urcai acolo, spunea media generala, îți punea o coronița musai din flori pe cap, 2 caiete, o carte și vreun pic în brațe.
M am scărpinat cu coronița până au găsit o dracii mimând așezatul pe cap.
Se termină paranghelia și ajungem acasă. Mă ia mama la șuturi de pe drum. Că îți arăt eu ție, că făcea că alte alea, că ți am făcut semn să te potolești, că sa vezi ce bătaie îți iei...
Și credeți-mă, că nu glumea. Când era vorba de bătaie nu glumea ever.
- Mămică, tre' sa ți zic ceva când ajungem acasă, ii zic spășită .
Și în timp ce intram in casa, sa nu apuce să ia matura întoarsă invers, răcnesc mai ceva ca în poezia cu iubitul conducător.
- Mama, o sa murim! Avem păduchi!!!
=============================
A râs mama sa leșine. Și s-a dus să cumpere DDT....
DANIELA TARAU
