In anii 70 erau în magazine 10-20 de feluri de salam, de brânză și de carne…Portocalele, bananele, merele, perele, ciresele (când era sezonul) și orice fel de alte fructe românești se găseau din abundență …
Mâncam 3-4 mere ori de cate ori veneam de la școală după ce mâncam de-amiaza. Era un fel de felul III.
Penuria a început DUPĂ anii 80.
In anii 70, bananele, portocalele, smochinele, măslinele, dar și fructele românești erau peste tot. Tot ce scriu alții, cum ca nu era așa, e o minciună grosolană.
Iată o astfel de minciuna: „Primele mele triste amintiri din „iepoca” comunista sunt de la câțiva anișori, 6-7, in anii ’70, când așteptam cu stoicism să se coacă pe șifonier putinele banane pe care le puteau găsi părinții mei la Alimentara și care mai întotdeauna erau verzi, necoapte”
Nici vorbă de așa ceva în anii ’70. Puteai cumpăra banane, portocale, grapefruit-uri sau lămâi câte voiai. E o minciună că erau „verzi”…Cele verzi au apărut mult după anii ’80, ca mai apoi sa dispară de tot…Ne făceam în mod curent acasă suc de lămâie, storcând cu mana lămâile naturale, punând apă si doua lingurițe de zahar. Sucul era minunat. și aveam și un pahar înalt și perfect cilindric. Când voiam sa fie sucul și mai bun, storceam doua lămâi. Mai ales după ce fugeam câteva ore prin praf, la fotbal, era minunat.
Între anii ’70-’80, cu 4-6 lei iți luai 100-200 de grame de salam sau parizer – și alea de atunci, nu erau deloc mizeriile de azi cu e-uri , mațe si zgârciuri tocate….Pe clasa 2-a – 3-a, mergeam în pauza mare la magazin și ne luam corn cu salam, cu doar câțiva lei…Îmi lăsa mama mărunțiș ca sa-mi iau ceva de mâncare.
Am fost în tabară cu școala sau cu liceul aproape în fiecare an, începând din clasa IV-a …O tabară costa intre 300 si 500 lei 10-12 zile.
Întreținerea la bloc (3 camere) era de 50 lei vara si in jur de 100-120 lei iarna…salariul minim era de 1800 de lei, apoi s-a făcut 2000 de lei…Salariul mediu era de 2500 de lei…NET: impozitul pe salariu si orice alta taxa au fost scoase.
Venea stomatologul la școală și îi consulta pe copii și îi programa la cabinetul dentar.
La gravide mergea medicul acasă ca să le vadă - și înainte, dar și după ce nășteau.
Te lua miliția de pe stradă dacă nu munceai…și-ti dădeau un loc de munca, intervenind la Forțele de muncă. Te urmăreau mai apoi sa vadă dacă te duci la serviciu. Nu exista șomaj (vorbim de anii 70).
Foarte, foarte mulți oameni primeau case de la stat (apartamente) pentru care plăteau chirii MODICE – chiria era de aprox. 50 de lei pe lună.
Un bilet de autobuz era in anii ’70 cam 50 de bani , in anii ’80 a ajuns 1 leu, in 1989 a ajuns 1.20 lei
Sunt antibolșevic ca opțiune politica, dar NU CU MINCIUNI se scrie istoria….Da, a fost frig în ultimii ani și magazinele au fost goale. În ele se mai găseau doar macaroane și conserve de pește…Dar nu a fost tot timpul așa.
Îmi amintesc când in anii 1987-1989, în plină penurie de alimente, îmi cumpăram conserve de pește, amintindu-mi de cornul minunat și de salamul gustos ce-l mâncam cândva. Sincer nu era rău nici peștele: atât cel marinat, cat și cel în ulei erau foarte bune. Dar nu puteai manca doar peste.
Curtea școlii era permanent deschisă, inclusiv în vacanțe. E o crimă că astăzi curțile școlilor și sălile de sport stau închise, cu lacătul pe ele, în timp ce copiii n-au unde se juca. Asta o decid azi oameni care nu s-au jucat niciodată în curtea școlii sau între blocuri, când au fost mici.
In curtea școlii se juca fotbal de dimineața până seara (mai puțin dacă aveau unii ore de sport și nu făceau sport în sală)…
Mergeam vara și dădeam cu mingea și racheta de tenis la peretele scolii, undeva în zona unde nu erau geamuri…Nu mi-a zis nimeni niciodată nimic… La ștrand un bilet pentru o zi întreaga era pentru un copil 3 lei, apoi către 1989 s-a făcut 5 lei…Cu toate astea, recunosc că mai și săream gardul împreună cu alți copii.
Nu de puține ori se spărgea la școală, din greșeală, cate-un geam - de la o minge de tenis sau de fotbal - și nu era nici un scandal: se-nlocuia geamul și gata. Bicicletele erau peste tot: copiii aveau Pionier, Pegas sau Tohan. Patinoarele, la fel: cânta muzica uneori, și-ți dădeau ceai cald.
Cu siguranță am avut o copilărie foarte fericită și n-am văzut în jurul meu copii care să nu aibă una la fel…Și am crescut într-un cartier obișnuit, într-un oraș prăfuit de provincie.
Vorbesc ca unul care am trăit vremurile alea ca și copil…
Nu poate veni un MINCINOS să spună că de-abia puteai cumpăra câteva banane verzi in anii 70.
In 1989, profesorii aveau salarii între 2200 si 3500 de lei (mama era profesoara) după vechime și gradele pe care și le puteau lua.
Inginerii erau cu ceva mai bine plătiți ca profesorii cu aceeași vechime în muncă.
Un debutant începea întotdeauna cu salariul minim (1800 și mai apoi 2000 de lei). Dar după câteva luni era trecut pe primul nivel de salarizare din specializarea lui.
La televizor se transmiteau in anii 70 aproape toate competițiile sportive: TENIS, FOTBAL, RUGBY, ATLETISM, OLIMPIADE etc… erau filme americane și englezești, cate vrei: seriale, foiletoane, cinemateca etc.. ..programul începea la 10-11 dimineața și mergea pana la 24 sau la 1 noaptea…reducerea programului s-a petrecut treptat după anii ’80.
Meciurile lui Ilie Năstase de la Turneul Campionilor erau transmise în direct, noaptea la 1, 2, 3 dimineața. Ca și notele de 1.00 (nu era loc pe afișaj) ale Nadiei Comăneci, de la Olimpiada de la Montreal. Când juca Dobrin, doar un simplu meci în campionat, străzile se goleau și mergeam sa-l vedem. Ce sa mai spun de Craiova lui Balaci, sau de Steaua?
Siguranța, noaptea pe străzi, era maximă …te-ntâlneai cu un milițian, daca nu la prima străduță, atunci la a doua… Cinematografele, ștrandurile, terasele, cofetăriile - toate aveau prețuri modice: o prăjitură costa 2.50 – 3 lei. Erau și cu 1.50, dar și mai bune și mai mari, cu 4-5 lei. Savarinele îmi plăceau cel mai mult și nu erau scumpe. Si „Doboșurile” erau bune, sau „Indienele”.
Despre ce vorbim? Țara DUDUIA de noi CONSTRUCȚII... erau MACARALE peste tot,
Noi cartiere de locuințe se ridicau peste noapte în fiecare oraș….Mi-amintesc cum ne jucam câteodată seara, urcând în fugă scările de beton nefinisat, prin blocurile aflate in construcție. Era locul ideal pentru „hoții și polițiștii”
Trenurile pe distante lungi ajungeau cu 2-3-4 ore mai repede ca azi…
Cu un salar MEDIU îți puteai face lejer un concediu de 10-12 zile la mare.
E adevărat: la orele de vârf autobuzele erau aglomerate, arhipline, cu oameni pe scară.
Cărțile din colecția Biblioteca pentru Toți erau 5 lei bucata. S-a tipărit atunci aproape toata Literatura Națională și Universală. Plus cărți de filozofie, de istorie, sau de critică. Când luau salariul, tata și mama veneau fiecare cu sacoșa cu cărți acasă, așa cum veneau cu roșii și ardei.
Și erau cărți „una si una”. Mai târziu, cărțile din Biblioteca pentru Toți au devenit 10-12 lei. Dar nici așa nu erau scumpe. Cea mai bună revistă era Secolul XX. Mi-o amintesc și acum, că o cumpăra mama și mai citeam și eu din ea. Era groasa cât o carte, cu articole tot „unul și unul”. Așa o revista nu mai avem azi.
Ne duceau cu școala, la Cinematograf și la Teatru. Excursiile cu școala erau cel puțin una pe trimestru. Pe stadioane copiii aveau intrarea liberă. La noi în oraș, echipa juca in Divizia C și câteodată, mai intra si-n B. Dar eram cu toții mândri de ea.
A NU SE CONFUNDA ANII 70-80 CU CRIMELE BOLSEVICE DIN ANII 50….CARE AU FOST DE GROAZA. Ce mi-au povestit părinții și bunicii mei întrece orice închipuire.
Laptele (despre care unii mint in alte articole „ca plângeau după el”), ți-l lăsau cei de la fabrică, în fiecare dimineață direct în scara BLOCULUI, sau la magazinul de lactate de lângă blocul tău…Puneai sticla goală în niște lădițe și găseai dimineața O ALTA STICLĂ PLINAĂ. Prețul în anii ’70-’80 – 2.20 lei litrul, apoi s-a făcut prin anii ’80 – 3 lei, apoi a fost 3.30.
Banii îi lăsai într-o cutie de carton (nu-i fura NIMENI cum nu fura nici laptele din lădițe), în sticla goală, sau suna cel cu laptele o data pe săptămână la ușă…
După anii ’80, chestia asta a dispărut…
Dimineața mă trezea câteodată zgomotul celor care veneau cu lăzile cu lapte la fiecare bloc. Ajungeau la noi la bloc sa ia sticlele goale si sa le pună pe cele pline cu lapte intre ora 6:00 si 6:30.
Admiterea la liceu și la facultate au fost printre cele mai corecte si mai bine organizate concursuri la care am participat. La fel erau și Olimpiadele școlare. Nu conta statutul social al celor care dădeau examen.
Și atenție! Eu am crescut într-un oraș de provincie din ARDEAL, nu în BUCUREȘTI și nici în vreo capitală de județ…Dar era LA FEL peste tot.
Ceea ce va povestesc eu, AM TRAIT. Ce vă povestesc, SUNT FAPTE, nu e apologie, nu e propagandă … sunt fapte!
AM POVESTIT exact ce am trăit… Nu contează ce regim a fost, sau ce regim ar fi fost. Aș fi spus exact ce am trăit, indiferent de regim. Cine vă spune ca n-a fost așa, VA MINTE!
Desigur, o poveste separata ar trebui scrisă despre magazinele ajunse aproape goale, după anii 1985…
Daca in 1973 ar fi fost O PENURIE MASIVA de portocale în Romania, așa cum vă mint unii, credeți că ar fi apărut în 1973 cântecul„ O PORTOCALA”? Ca să trezească ura și indignarea oamenilor? Interpretă Anda Calugareanu, muzica Marius Țeicu, versuri Ovidiu Dumitru. Melodia a fost compusa în 1973, fiind dată în premiera la TVR, realizator Alexandru Bocaneț. Melodia s-a bucurat de mare succes în spectacolele live, cu doua și trei bis-uri la fiecare spectacol.
DAN ENACHE
