POVESTE PENTRU COPII ADULTI

nchfdhjj

La ce-i trebe Morții coasă?

- Tu ești fierarul?

- Nu, cofetarul… fac prăjituri cu barosul…

Vocea din spatele lui suna atât de neașteptat, încât Vasile chiar se cutremură. În plus, nu auzise ușa atelierului deschizându-se, sau că cineva intră.

- Ai încercat să bați? - răspunse el nesuferit, ușor înfuriat pe sine și pe mușteriul băgăreț.

- Dacă am bătut? Hmm ... Nu am bătut - a răspuns vocea.

Vasile a luat un cârlig de pe masă și - ștergându-și mâinile crăpate - s-a întors încet, scuturând în capul lui o mustrare pe care trebuia să o arunce în fața străinului. Dar cuvintele rămăseseră undeva în cap, pentru că se confrunta cu un client foarte neobișnuit.

- Îmi poți repara coasa? - Întrebă femeia, cu o voce ușor răgușită.

- Gata, da? Ăsta e sfârșitul? - aruncând o cârpă undeva într-un colț, oftă fierarul.

- Nu încă, dar ești pe-aproape, a răspuns Moartea.

- Logic, fu de acord Vasile, nu pot contesta. Ce ar trebui să fac acum?

- Repara-mi coasa, repetă Moartea cu răbdare.

- Și apoi?

- Și apoi te rog s-o ascuți, dacă este posibil.

Vasile se uită la coasă. Într-adevăr, câteva striații adânci se vedeau pe lamă, iar lama însăși era încovoiată rău.

- Este de înțeles - dădu el din cap, dar ce pot să fac? Să mă rog, sau să-mi strâng lucrurile? Sunt doar un muritor, ca să spun așa ...

- Ah-ah-ah ... despre asta-i vorba - umerii Morții se clătinară într-un râs mut - nu, nu am venit după tine. Trebuie doar să repar coasa. Poți?

- Deci nu mor azi? - întrebă imperceptibil fierarul, simțindu-se vizibil ușurat.

- Tu știi mai bine. Cum te simți?

- Parcă normal.

- Nu ai grețuri, amețeli, durere, diaree?

- N-n-nu - răspunse nesigur fierarul, ascultând sentimentele sale interioare.

- În cazul ăsta, nu ai de ce să-ți faci griji... - răspunse Moartea și îi înmână coasa.

Luând-o în mâinile încleștate instantaneu, Vasile a început să o examineze din diferite unghiuri. Muncă era de o jumătate de oră, însă gândurile la cei ce se vor bucura de „munca” sa, au prelungit automat perioada, cel puțin cu câteva ore.

Tremurând pe picioarele parca de vată, Vasile se apropie de nicovală și luă ciocanul.

- Tu, te rog... stai jos, doar n-o să stai în picioare? – încorporând în vocea sa toată ospitalitatea și bunăvoința posibilă, sugeră Vasile.

Moartea aprobă din cap și se așeză pe o bancă, sprijinindu-se de perete.

Munca se apropia de sfârșit. Îndreptând lama, în măsura în care a fost posibil, fierarul a luat o cute de ascuțit în mână și se fixă pe oaspetele său.

- Te rog să mă ierți că sunt atât de sincer, dar nu pot să cred că țin în mâni un obiect cu ajutorul căruia au fost distruse atât de multe vieți! Nici o armă din lume nu se poate compara cu asta. Acest lucru este cu adevărat incredibil.

Moartea, așezată pe bancă în poziție obișnuită, și uitându-se la interiorul atelierului, se aplecă într-un mod ostentativ. Ovalul întunecat al glugii se întoarse încet spre fierar.

- Ce-ai spus? - întrebă ea încet.

- Am spus că nu cred că țin în mâni o armă care ...

- Armă? Ai spus armă?

- Poate că m-am exprimat greșit, dar ...

Vasile nu apucă să termine vorba. Moartea, care sărise din scaun cu viteza fulgerului, apăru imediat în fața lui. Marginile glugii se răsuciră ușor.

- Câți oameni crezi că am ucis? - șuieră printre dinții încleștați.

- Eu ... n-n-nu știu - coborându-și ochii in podea, Vasile simți că nu are aer, împingând cu greu cuvintele.

- Răspunde! Moartea îi apucă bărbia și îi ridică capul - cât de mulți?

- Câți? - strigă direct în fața fierarului.

- Nu știu ...

- De unde să știu câți or fi fost acolo? - încercând să-și ascundă privirea, mormăi fierarul parcă nu cu vocea lui.

Moartea i-a lăsat brațul și tăcu pentru câteva secunde. Apoi se întoarse la bancă și grăbită, se așeză.

- Deci nu știi câți? - spuse ea încet și fără să aștepte un răspuns, continuă: - Și dacă ți-aș spune că niciunul, m-ai auzi, m-ai crede? Nu am ucis niciodată pe nimeni. Ce zici?

- Dar cum ...?

- N-am ucis niciodată! De ce aș face asta, dacă voi singuri faceți o treabă minunată în această misiune? Vă omorâți între voi. Tu poți ucide de dragul unor „hârtii”, din furie sau ură, chiar și de plăcere, pentru distracție. Și când și asta vi se pare puțin, faceți războaie și vă ucideți cu milioanele. Vă place. Sunteți dependenți de sângele altcuiva. Și știi care e cel mai rău lucru dintre toate astea? Că nu vă place să recunoașteți! E mai ușor să dați vina pe mine pentru tot. Tăcu pentru o clipă - știi cum eram înainte? Am fost o fată frumoasă, întâlneam sufletele oamenilor cu flori și îi duceam în locul unde erau destinați să fie. Le-am zâmbit și i-am ajutat să uite ce s-a întâmplat cu ei. A fost cu mult timp în urmă ... Uite ce am devenit!

Acestea, fiind ultimele cuvinte pe care ea le strigă, urcă pe bancă și își aruncă gluga.

În fața ochilor lui Vasile apăru fața unei bătrâne hidoase, încrețită de riduri. Părul cenușiu și rar atârna în smocuri încâlcite, colțurile buzelor crăpate coborâseră nenatural, expunând dinții inferiori, fragmente curbate care se strecurau de sub buză. Dar cele mai îngrozitori erau ochii. Absolut decolorați, ochii care nu exprimau nimic, se uitau la fierar.

- Uită-te ce am devenit! Știi de ce? - și făcu un pas către Vasile.

- Nu, răspunse el, stors sub privirea ei.

- Bineînțeles că nu, zâmbi ea - voi m-ați făcut așa! Am văzut mame care-și ucid copiii, am văzut frate omorând pe frate, am văzut cum o persoană poate ucide într-o singură zi o sută, două sute, trei sute de oameni! .. am plâns, am urlat din neînțelegere, din imposibilitatea de a pricepe ceea ce se întâmplă, am strigat cu groază ...

Ochii Morții străluceau.

- Am schimbat rochia mea frumoasă cu hainele negre pentru a ascunde sângele de ochii oamenilor pe care i-am însoțit. Mi-am pus glugă ca oamenii să nu-mi vadă lacrimile. Nu le mai dau flori. M-ați transformat într-un monstru. Și apoi m-ați acuzat de toate păcatele voastre. Desigur, este atât de ușor ... - se uită la privirea imperturbabilă a fierarului – i-am însoțit, le-am arătat Calea, eu nu ucid oameni ... Dă-mi înapoi coasa, prostule!

Smulgând coasa din mâinile fierarului, Moartea se întoarse și ieși din atelier.

- Pot să-ți mai pun o întrebare? - o ajunse Vasile din urmă, gâfâind…

- Vrei cu siguranță să mă întrebi de ce mai am nevoie de coasă, nu ?

- Da.

- Cărarea spre Rai e năpădită de bălării, trebuie sa cosesc… N-a mai trecut nimeni demultișor pe-acolo!

ION  LUPAN

Featured

DIFERENTA

Am considerat că trebuie să distribui pe cât mai multe grupuri și pagini - pe care pe unele le administrez eu și pe altele nu - acel mic flaier cu Programul în câteva puncte pe care partidul SOS România <

BULIBASA PENTRU IASI

La locale, ieșenii nu au pe cine vota!

Zi de zi, pe str. Stejar sunt parcate în același loc niște mașini  particulare. În dreptul aceleiași case. O fi firmă, o fi loc de randevu, nu se știe exact.

Mihail Moldoveanu Tue, 05/21/2024 - 14:56
TARA FAGADUINTEI

Primesc pe privat un mesaj de la o prietenă de Facebook, prin care îmi spune că altă amică a ei i-a dezvăluit din surse apropiate  de la granguri din Poliție și Servicii că au în prezent o frenezie soră cu nebunia ca să-și pregătească o iminentă „evada

Gabriel Mihaila Sat, 05/18/2024 - 06:49

TRADATORII

Norocul meu în viață a fost că am învățat tot timpul din greșelile mele și ale altora... Am greșit poate o dată, dar niciodată a doua oară cu același lucru.

MAXIMA RUSINE

Sunt cât se poate de sincer cu voi.

M-am apucat să scriu acest articol cuprins de maximă indignare, ură și rușine în fața românilor .

Mihail Moldoveanu Sat, 04/20/2024 - 10:23
VREMURI NOI? IARASI NOI!

Este campanie electorală pentru „locale” din câte înțeleg... Prin oraș banere imense cu mutrele jnapanilor pe toate gardurile.

Gabi Mihaila Tue, 04/16/2024 - 07:26
SIMILARII LUI SIMIRAD

Când mă gândesc la faptul că există în prezent în Iași – cu drept de vot – Cetățeni tineri care nu au prins „primele alegeri libere”  din 1992 organizate de FSN, parcă mă apucă un fior pe șira spinării...

Gabriel Mihaila Sat, 04/06/2024 - 13:43
TEHNOCRATI MEDICALI

Dezbatere „servită”, cu dedicație, la BZI. Nu se cunosc sponsorii darului cu fundă roșie, dar aceia dintre noi cu puțină tăbăceală la creierul mic și stingher, au mirosit adresa.

Gabi Mihaila Thu, 04/04/2024 - 12:57

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?