M-am trezit la 4. Că nah, de la o vreme te-ncurci cu somnul și faci casă bună cu el. Tot de la o vreme, la 8 jumate seara îmi pică ochii în gură. Și aud voci. Și cineva îmi zice în ureche culcă-te femeie că nu mai duci.
E, n-ai cum să n-asculți vocea rațiunii.
Pen' că nush ce pot fi vocile alea învălmășite în cap așezate haotic pe portativul unui creier obosit, decât glăsciorul rațiunii.
Așa, și m-am trezit la 4. Mă ridic din pat ușor cu spiritul odihnit după atâtea ore de somn, constat că sunt articulată și încă pe pământ.
Deschid ușa fără să fac zgomot și ies în curte.
Zic să mă încarc energetic și să-mi ridic vibrația joasă după atâtea evenimente aruncate peste mine de viață.
Mă uit stânga-dreapta să nu mă vadă totuși cineva și-o tai spre spatele curții cu intenția veche de-a lua un pom în brațe. Am un cais supărat de n-a mai făcut fructe de fro' trei ani. Și mă gândesc că ne reparăm reciproc.
Io fac fructe, el scapă de oboseala cronică și de tremuratul din corp. Invers. Iar le-am încurcat.
Iau pomu' în brațe, mă uit în sus, cum am citit eu că îți reglezi circuitele și diodele cerebrale se urcă vreo 5-6 furnici pe mine, strâng din dinți că merită efortul, se scutură câteva frunze pe fața mea și închid ochii în încercarea de a capta energia energiilor.
Preț de câteva secunde bune am fost una cu caisul. Când a început a se învârti planeta cu mine, de frică să n-o părăsesc prin cine știe ce portal deschis aleatoriu în fundul curții, deschid ochii.
În fața mea stătea proptit câinele. La frun' metru. Nu zicea nici mâlc. Mă, da' se uita cu niște ochi ciudați la mine. Avea în privire un amestec primordial de ironie cu spaimă. Îi vedeam oglindită în albul ochilor tăițeii din supa inițială a bing-bangului.
Am dat drumul pomului din brațe. Mai mult de rușinea câinelui. M-am mai uitat odată în sus să văd dacă ăsta făcu ceva caise. Făcu pe naiba. Plec spre casă în timp ce câinele mă urma tăcut, parcă vrând să se asigure că mă duc în viața mea în pat și că nu curg caise în urmă, pe cărare.
Intru în pat încetișor și mă ia o toropeală caldă ca și când un carusel învârtea lumea. Ațipesc convinsă că încărcarea a funcționat.
Și la un moment dat se dau peste cap undele energetice, hârâie portalurile din toate încheieturile, trosnesc cărămizile fundației de la casă și transpirații reci pun stăpânire pe mine.
Orăcăiau cerurile până dincolo de vama 24...
- Mac, mac, mac, mac, mac, mac maaaccc...
DANIELA TARAU
