Cotidianul „New York Times” a publicat zilele acestea un articol dur la adresa liderilor care conduc azi lumea democratică. Articolul e un adevărat rechizitoriu la tarele lumii actuale trecută prin mai multe crize, conflagrații și pandemii, aflate la răscrucea istoriei.
Caracterizarea pe care a făcut-o autorul articolului din New York Times legată de șefii de state occidentali și euro atlantici, e una necruțătoare.
Concluzia subterană care se degajă din text e următoare: actualii lideri sunt lipsiți de viziune, dar și de carismă. Ei au luat decizii călcând prin străchini, fără să-și asume greșelile. De aceea lumea se află azi în pragul unui colaps.
Au fost vizați atât Biden, cât și Maron, Boris Jonson, și Șcholz, dar și Trudeau și - dacă nu mă înșel - și primul ministru al Olandei. Liderii din statele Europei de Est au fost trecuți sub tăcere. Probabil că opiniile lor nu contează prea mult în luarea deciziilor.
Articolul pare să fi ignorat și dictatorii, aprofundând un singur subiect: lipsa de consistență a liderilor democrați.
Articolul a amintit că în urma cu mai bine de 30 de ani la conducerea Europei și Americi s-au aflat lideri puternici, precum Ronald Reagan, Margaret Tatcher, Helmut Kohl, care au reușit să spargă cortina de fier. Apoi a mai fost și Angela Merkel, care a ținut mult timp Europa în frâu..
Față de ei, Biden, Ursula van der Leyn, Macron, Boris Jonson, fostul premier al Italiei Mario Draghi și actualul cancelar al Germaniei, Olaf Scholz, par niște siluete caricaturale. Prestația lor seamănă cu dansul în cerc al unor marionete în jurul unui foc menit să devoreze lumea.
Poți de pildă să-i compari pe Biden cu Ronald Reagan, sau pe Emanuel Macron cu generalul Du Gole, cu Georges Pompidou, cu François Mitterrand sau cu Jacques Chirac?
Aici nu încape nici o comparație.
Sau poți să-l compari pe Boris Jonson, desprins parcă din lumea desenelor animate, cu Margaret Thatcher?
Ca să nu mai vorbim de Olaf Scholz.
Vechii lideri au reușit să aducă America și Europa la cel mai înalt standard de civilizație democratică
Azi, lumea occidentală trăiește de pe urma gloriei lor, pe care n-o știu, din păcate, s-o fructifice.
Căderea Zidului Berlinului a însemnat un moment crucial în istoria omenirii. America și Occidentul și-au sporit puterea continuu de atunci. Nimic pare să nu fi prevestit degringolada de acum.
Lumea nu trebuie să se întoarcă la o nouă Cortină de Fier.
Nici la o nouă conflagrație mondială, care s-ar putea să fie ultima. Singura cale de salvare rămâne dialogul.
Cursa fără precedent a înarmărilor și incapacitatea liderilor occidentali de-a apăra interesele națiunilor lor, a adus lumea din nou în acest punct.
Liderii Europei par să-și fi pierdut identitatea. Sunt în pragul unui dezastru, dar acționează ca niște somnambuli aflați sub influența unui fals drog al puterii.
Când se vor trezi, va fi prea târziu.
Sau, poate că slăbiciunea liderilor face parte din scenariul resetării despre care lumea vorbește din ce în ce mai des?
NICHITA DANILOV
