Nu te-ndoi de mine, nu sunt doar virtuală, un ciob între destine, dar sunt chiar mai reală decât orice lumină sau umbră la un loc, dar să mă iei în brațe, nu am avut noroc...
N-am pus poze trucate și nici istorii false, chiar sufletul în versuri a adevăr miroase și viața mea-i oglindă cu tot ce am trăit și-n nicio poezie, ce-am spus nu am mințit...
Că sunt mai exaltată, mai aprigă vreodată, e pentru că mă credeți cumva prea vinovată de ceea ce nu este nicicum adevărat și faceți fără voie, din mine, un păcat...
Ador să fiu cuminte și-ascult pe orișicine, nu port în mine ură, invidie, rușine, că îmi repugnă răul în orice formă-ar fi și să îl am în mine nu aș îngădui...
Și cel mai mult îmi place să iert, fără rezerve și fără explicații, oricine poa' s-observe că-n ochii mei seninul e permanent prezent și îți vorbesc andante, placid și indulgent...
Iubesc necumpătat, pripit și nebunește, extazul mă atrage și prinde ca-ntr-un clește și chiar dacă mă doare această nebunie, revărs preaplinul zilnic în vers și poezie...
Iubește-mă cum sunt, ca pe o floare rară și înflorește-o tandru, nu doar în primăvară!
VIOLETTA PETRE
