O PETARDA LACRIMOGENA

HHGFDF

Măi, dragă... cum toate problemele interne din România s-au rezolvat mulțumită înțelepciunii luʹ USEREU care a parcurs cu succes etapa „poșete-n cap” și „pumni în gură” în cadrul feeric al „coalițʹei” de guvernare, atenția partidului progresist se îndreaptă de-acum, evident, către marile probleme externe, respectiv către soarta lui Navalnîi și recolta de NOVICIOK din lenjeria intimă a acestuia.

„Deputaţii USR PLUS din Parlamentul European au anunţat vineri că i-au adresat o scrisoare ambasadorului Federaţiei Ruse în România prin care solicită ca activistul Aleksei Navalnîi, principalul opozant al Kremlinului, să beneficieze urgent de asistenţă medicală de specialitate corespunzătoare, precum şi de transfer la o unitate medicală din străinătate, dacă este nevoie. «Viaţa lui Alexei Navalnîi este responsabilitatea celor care l-au întemniţat. Navalnîi este un om a cărui viaţă a mai fost salvată o dată, cu greu, în urma unei TENTATIVE DE OTRĂVIRE, ca urmare a unor demersuri europene. El este un opozant politic cunoscut care nu poate fi exterminat în închisoare fără ca acest lucru să aibă consecinţe politice serioase. Sper ca autorităţile ruse să ia de urgenţă măsurile medicale necesare pentru a-l proteja pe Navalnîi», a declarat Nicolae Ştefănuţă, membru în Comisia de afaceri externe a PE şi iniţiator al scrisorii, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de USR PLUS.” (ȘTIRI PE SURSE.ro, 23 aprilie 2021)

Este evident că preocuparea USEREULUI PLUS  pentru Alexei Navalnîi a fost constantă în ultimele luni: 

„Navalnîi și-a expus acum câteva săptămâni, după o investigație proprie, CRIMINALII CARE L-AU OTRĂVIT și care umblă liberi în Rusia în timp ce el este arestat. Acest lucru este inacceptabil.”  (pagina de FACEBOOK a lui Dacian Cioloș, 17 ianuarie 2021)

„Chiar dacă în urmă cu câteva luni A FOST OTRĂVIT , Alexei Navalnîi a revenit în Rusia știind că va fi arestat ilegal. Condamnăm măsurile abuzive luate de autorități împotriva apropiaților lui Alexei Navalnîi și persecutarea acelora care încearcă să își exprime nemulțumirea față de Putin. Echipa lui Navalnîi a anunțat proteste în toată Rusia începând cu 23 ianuarie.” ( pagina de FACEBOOK USR TINERET, 20 ianuarie 2021)

Vedeți? Praf îl fac progresiștii autohtoni pe ȚARUL ROȘU!

Ce pot să spun? Sunt puțin dezamăgită... Fraierul ăsta de Putin n-a știut cum se face cu oponentul și uite, riscă să intre în conflict cu Barna&Cioloș, bașca să-l dea în gât Emanuel Ungureanu la instituțiile statului român, după bunul său obicei, ceea ce ar putea fi distrugător pentru Rusia... Păi, adu-l, domʹle, pe Navlnîi în România și înscrie-l în PESEDEU, că pe urmă poți să-i pui în ceai mercur, uraniu, poloniu, radiu, plutoniu sau ce mai găsești prin cămară și poți să-i umpli liniștit chiloții de NOVICIOK, deoarece USEREU nu observă chestiile astea minore. Spre exemplu, când doamna  Doina Pană a reclamat intoxicarea cu mercur, USEREU n-a băgat de seamă.

Cel puțin PENELEU, cu enorma sensibilitate ce îl caracterizează, a dat dovadă de empatie și a reacționat:

„Doamna Pană sunteți parte a războiului PSD-PSD? Aţi început oare să vă eliminaţi nu numai politic, aţi început să vă eliminaţi şi fizic? Eu cred că nu suntem într-o ţară în care să aruncăm asemenea ştiri, asemenea informaţii, fără să venim cu mai multe precizări. Instituţiile statului sunt cele care au abilitatea de a face cercetări, dar totuși  dvs., doamna Pană, daţi nişte elemente care au mai mult caracter de PETARDĂ LACRIMOGENĂ. Lăsaţi să se ridice puțin fumul şi arătaţi-ne ce se află în spatele perdelei de fum!” (Ioan Turc președintele PNL Bistrița-Năsăud, 10 mai 2019)

În mod bizar, nici când otrăvirea doamnei Pană s-a confirmat în 25 ianuarie 2021, USEREU n-a văzut. Rețineți, comunicatele lui Cioloș și ale Tineretului Userist fuseseră date publicității cu doar câteva zile înainte de concluziile INML despre intoxicarea doamnei Pană (pe 17 și 20 ianuarie 2021) deci atenția lui USEREU pentru feluritele otrăviri politice ar fi trebuit să fie trează. Dar nici gând de-așa ceva... Bine, nu mai spun că nici PESEDEU n-a dat vreun semn de viață, dar având în vedere că PESEDEU este condus în momentul de față de niște plante de apartament, nici măcar nu m-am mirat. Iată știrea: 

„Fostul ministru al Apelor și Pădurilor, Doina Pană ar fi fost otrăvită cu mercur, potrivit expertizelor de la INML și de la Institutul Național de Endocrinologie C. I. Parhon. Cei din urmă au efectuat o expertiză endocrinologică, ce demonstrează că Doina Pană a fost otrăvită intenționat și nu accidental, adică în urma consumului de fructe de mare. Cantitatea mare de mercur din sânge a arătat că a fost vorba despre o otrăvire intenționată(...). Fostul ministru a depus o plângere la Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Române, însă cauza a fost trimisă la DIICOT.” (REALITATEA. net, 25 ianuarie 2021)

D-aia și zic, Țarule Roșu... Dacă vrei să-l otrăvești în tihnă pe Navalnîi, bagă-l în PESEDEU și dă-i și o funcție. Că atunci otrăvirea nu va mai fi decât o PETARDĂ LACRIMOGENĂ și n-o să-i pese nimănui, dar absolut nimănui de așa ceva.

LUMINITA  ARHIRE

Featured