NEDUMERIREA CURULUI

Gdetgg

Vă rog, dacă îmi poate și mie cineva explica: cum e posibil ca un partid, să-și numească de două ori într-o funcție de ministru pe cea mai caraghioasă, cea mai proastă, cea mai făcută de râs în toate ieșirile publice, cea mai lipsită de sentimentul rușinii și al bunului simț, cea mai jalnică coțofană, cea mai urâtă, cea mai antipatică, cea mai nesuferită, cea mai muistă a scârbovnicului stolojenist, cea mai avidă de funcții nemeritate, cea mai necalificată muiere din politică - și de încă o mie de ori cea mai... în același context - cum dreak, bre, s-o numești iar ministru??? S-au terminat resursele umane la PNL? Asta-i „spuma” pe care se bazează PNL?

Mă, gheneral avansat în grad la zile de sărbătoare (care vei fi și tu acușica debarcat ca și Câțu de „coledzi”, atât  din funcția de președinte PNL, cât și din cea cerută de pomană de șef la Senat),  mă, voi, ăștia care ați dat națiunii  niște imbecili istorici - ca  lingăul Ludovic Orban, lehăitoarea Alina Gorghiu, fanfaronul Rareș Bogdan, netrebnicul Câțu  și neisprăvitul Iohannis -  împreună cu o întreagă panoplie de incapabili pentru care mi-ar trebui 3 zile să-i amintesc, împreună cu care ne-ați mâncat ani din viață, care ne-au  cheltuit aiurea tot PIB-ul,  care ne-au îndatorat pe la străini pentru 100 de ani, împreună cu care ați făcut milioane de fărădelegi pârjolind locul peste tot pe unde ați fost la putere, ai tu, mă, pacoste de  PNL, tupeul s-o aduci tocmai în fruntea ministerului Culturii pe cea mai analfabetă dintre voi???  Tocmai la Cultură, mă, inconștienților? Nu v-a făcut de râs destul până acum boanghina asta?

La așa partide, așa oameni!...

FLORENTIN-LIAN LARIAN

Featured

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?