Firavă în uscăciunea ei,
odihnea în sarcofagul filelor îngălbenite,
între pagina unui ieri
și pagina unui mâine...
Trecuseră anii fără adieri de primăvară
sau arșițe de vara.
Memoria sevei se pierduse
pe undeva printre cuvintele
acum aproape șterse de nepăsarea timpului.
Atingerea ușoară a mâinii parfumate
îi declanșa frica prezentului.
Daca mă voi risipi în pulbere,
daca mă voi trezii printre resturi
de varză, sau coji de oua?
Totuși am însemnat ceva la un moment dat
în viața cuiva, nu pot sa sfârșesc așa,
ca o simplă frunză!
Sunt păstrătoarea unei amintiri
dintr-o toamnă când iubirea
a înflorit toți merii unui suflet,
așa ceva nu se întâmplă prea des in viață!
Zbătându-se în argumentări,
simți cu întârziere o picătură
ca de roua
umezindu-i ruginiul îmbătrânit.
Apoi, cartea se închise
și frunzei nu-i rămase
decât sa se întrebe:
oare chiar a fost rouă,
sau poate doar o lacrimă ?
KARELIA NEACSU
