HALT! KAPUT! Scheiße!

ijijdughtyt

Măi, cetățean... măi dragă, de câte ori trebuie să-l asculți pe ăsta cuvântând ca să înțelegi c-ai ales mata cu elan în 17 noiembrie 2014 și poate că te pregătești pe „ceva-ul” ăsta să-l și realegi-din-nou-încă-o-dată-iarăși la sfârșitul lui 2019? Zău așa, măi dragă... Ia ascultă cum vorbește dânsul:

”PSD-iștii sunt foarte supărați sau BOSUMFLAȚI sau CUM VREȚI, pentru că eu, în continuare, cu toate că s-a terminat campania, s-a terminat votul, umblu prin țară și spun că românii nu mai vor PSD. Păi asta au arătat românii prin vot. Și fiindcă veni vorba despre alegeri, dați-mi voie SĂ FAC UN ARC UN PIC MAI LUNG . Aceste alegeri nu sunt ceva izolat, un eveniment unic ( !!! n.n.) după care ne întoarcem și ne vedem de treabă ca și cum n-ar fi fost nimic (!!! n.n.), nu. Aceste alegeri au fost primele dintr-un set de patru. Urmează alegerile prezidențiale. Nu uitați (că parcă am putea uita...n.n.), eu mi-am anunțat candidatura. După care urmează alegerile locale, FOARTE, FOARTE importante, după care urmează alegerile parlamentare.”( ATITUDINEA.com, 8 iunie 2019)

Este, apt-combatanților, că dacă nu vă explica Werner Klaus ce înseamnă alegerile și la câte rânduri de „aruncare cu ștampila” aveți dreptul, în viitorul apropiat, era cât pe ce să le ratați? Bine că a făcut el un „arc un pic mai lung” ( ?!!! n.n.) și v-a deschis ochii. Și cum stătea el așa, frumos arcuit, ce credeți că a mai scos, elegant, din gușuliță? Ei bine, asta a scos:

”Le-am spus-o în față la consultări la PSD-iști, voi LE-AȚI STRICAT - (legile justiției n.n.) - N-AVEȚI DECÂT să veniți și să le reparați la loc, mi se pare normal. În același fel, le-am propus SĂ SE MIȘTE, dar REPEDE și să schimbe legislația și organizarea pentru alegeri, ați văzut că, iarăși, în străinătate, și-au bătut joc de românii noștri, au stat oamenii, cu miile, la cozi, mulți în ploaie, nu se poate, cam aceste lucruri LE-AM SCRIS FRUMOS (!!! n.n.) în pact.” ( ATITUDINEA.com, 8 iunie 2019)

Cetățean român și votant, cum să-ți spun... dânsul nu este flecarul de la birtul din colț, care-și expune plenar opiniile politice după ce a ras câteva țoiuri de țuiculiță „botezată” de un hoț de cârciumar... nu, nu! ... dânsul este PREȘEDINTELE ROMÂNIEI.

Dânsul nu are cum să-i spună guvernului  „hai, mișcă-te! dar mai cu talent” și nu poate să-i ordone „n-ai decât să repari ce-ai stricat” decât dacă este un INFANTIL INFATUAT și INADECVAT ... și numai dacă ar mai fi și alte chestii, spre exemplu un cuvânt care începe, coincidență, tot cu „I” și se termină cu „...BECIL” sau un altul care începe la fel cu „I” ... și se termină în „...DIOT”. Dar, IMPOSIBIL să ilustreze tocmai președintele, mărețul, atâtea cuvinte care încep cu „I” !!! Întinse fiind pe doi metri înălțime toate „calitățile” astea ar arăta caraghios, ca rufele puse la uscat pe o prăjină cu ghinturi!

Dar să nu pierdem șirul și să vedem ce-a mai zis președintele:

„PNL și USR, fără condiții, semnează (pactul iohannisian, n.n.). Ei, cine FACE FIȚE? PSD-ul! Păi, se poate? După ce ȘI-AU LUAT-zero la vot, oamenii s-au exprimat clar, lumea se așteaptă SĂ FACĂ CE TREBUIE. Ei, nu fac! De ce nu fac? Pentru că au în continuare în Parlamentul nostru o MAJORITATE TOXICĂ, majoritatea PSD-istă din Parlament e una TOXICĂ (...) PSD caută tot felul de ȘMECHERII să se eschiveze (...) La parlamentare, trebuie să le dăm LECȚIA FINALĂ PSD-iștilor.” (ATITUDINEA.com, 8 iunie 2019)

Nț...nț...nț, prezidente! Ce-i măgăria asta de discurs? Nu te-au sfătuit consilierii dumitale să nu folosești sub nici o formă, alăturarea de cuvinte LECȚIA FINALĂ pentru că toată lumea va înlocui, subliminal, LECȚIA cu SOLUȚIA? Nu ți-au zis că așa se va întâmpla? și chiar se întâmplă! că e plin NET-ul cu înlocuirea asta de termeni, pe care, cu doar un minut de gândire în prealabil, puteai să o eviți...

Uită-te, Klause, la limbajul ăsta deplasat... EȘTI PREȘEDINTE DE ȚARĂ, ce dracului?! Scrie-ți-o pe oglindă, dacă nu poți să ții minte o propoziție atât de simplă! De ce trebuie să-mi fie mie jenă de câte ori deschizi gura, flecărind ca-n bucătăria proprie, cu o ciripeală colocvială, total inadecvată funcției ... ai coborât discursul prezidențial în Groapa Marianelor, unde încerca și Băsescu să-l împingă, dar recunosc că dumneata ai mai multă forță și, aș zice, chiar și mai multă încăpățânare...

Altfel, vedem că-l preocupă pe președintele nostru prăbușirea limbajului: „Ce îmi displace este TENTA unor politicieni de a coborî limbajul foarte mult”( 23 mai 2019, la Cluj, la lansarea volumului EU.RO) . Nu TENTA, prezidente... TENTAȚIA! Așa se spune în limba română... Învață odată, pentru numele lui Dumnezeu, să vorbești românește, dacă tot ai de gând să petreci 10 ani de vacanță la Cotroceni ...

Eu nu mai știu care sunt românii ăia de-i tot invocă președintele în alocuțiunile lui, din ce în ce mai dese și mai neinspirate ... Nu înțeleg cum îi suportă aceia aroganța stranie - și spun că-i stranie deoarece nu-i născută din conștiința propriei valori, ci dintr-o pură țâfnă de suină cocoțată printr-un accident al democrației, în cel mai falnic copac...

Și atunci mă întreb: cât de simplu alcătuit poate fi un individ în interiorul cutiei sale craniene ca să nu priceapă, în ciuda tuturor evidențelor, că face parte dintr-un fragment rebutat de istorie contemporană? Și dacă este atât DE RUDIMENTAR în gândire, și-atât de leneș, căci nu-mi amintesc să fi făcut nimic bun și înțelept pentru noi în primul mandat, cum să înțeleg de ce naiba și-ar dori România încă „cinci ani de condamnare cu executare” cu nenea ăsta înșurubat la Cotroceni?

LUMINITA  ARHIRE                

Featured