Ce seară... decembrie adevărat. Întuneric. Câțiva pumni de zăpadă mă privesc uimiți dezvelindu-și sclipirea... miroase ancestral a fum de prin vecinătăți.
La mine miroase-a Distrigaz sud, sau cum mă'sa îi mai cheamă. Atât s-a putut. Când am devenit adult am dat teracota pă centrală. Și fântâna pă apă și canal. Facturate amândouă. Conform teoriei evoluției. Restu' nu mai contează. Da' măcar salvez o cracă de pom pe an. C-am trecut la facturi online să nu consum hârtie. Să salvez păduri. Pentru austrieci, da' nu se pune, că tot salvare se numește.
Nu mai port nici AUR, că am boală pă aia de la Gabriel Resurces și vreau să salvez auru' de la Roșia Montană. Între timp reciclez sticle dă plastic că nu vreau să creadă urmașii noștri când vor găsi artefacte de Coca-Cola și Fanta c-am irosit petrolul planetei.
Acuma strâng bani online de bicicletă, să frânez încălzirea globală, te'n noroc Greto...
Mi-am aprins o țigară pentru că zic ăștia că o țigară scurtează viața cu 15 minute. Și decât să mă omoare Oculta și Câțu cu vaccinurile lor, mai bine mi-o fac cu mâna mea. În timp ce aștept extratereștrii. Că vor veni, for sure la anu'.
În rest, sunt bine, sănătoasă. Mă gândesc să-mi fac o cafea că acuma m-am trezit. Și ăia din Columbia trebuie să aibe și ei un loc de muncă cinstit...
DANIELA TARAU
