Ea îngrijea o grădină la mine în palmă,
pe când încă nu iubeam florile
și nici femeile cuminți,
trebuie că pe atunci nu o cunoșteau
decât palmele mele
de olar carantinat
în metafora genezei...
Vreau să spun că
au fost furtuni sau arșițe, care
au ras tot ce-i verde,
stârnite de mine dintr-un spurcat
sentiment de nesiguranță androgină.
Dar ea, grădinar de suflet,
a știut să așeze o sămânță acolo unde nimic nu o poate atinge,
în inima mea.
Și într-o zi totul va înverzi...
DORIN CROITOR