Doream de mult să merg la Ikea, așa că ieri, când a trebuit neapărat să iau ceva de la Dedeman am profitat de ocazie și am bântuit dezamăgită prin magazin. Ca să nu plec totuși cu mîna goală, am luat pe doi bani un set de trei foarfeci, le-am făcut instructajul (Băi, dacă vă ascundeți și voi ca aia de-acasă vă transfer în grădină, clar?), le-am plătit și-am mărit fuleul spre Disneyland, că asta este pentru mine genul de magazin cu adezivi, scândurici și șuruburi! Am băgat rucsacul în caseta de la intrare, am format cifrul (nu, nu este anul nașterii, că mă deprimă) și-am bântuit în extaz cam două ore prin hardughie. Plătesc și mă îndrept voioasă să-mi înghesui prada bogată în rucsac. Reperez caseta, formez cifrul ... nimic! Repet operațiunea. Același rezultat! Mă duc disperată la băiatul de la intrare să-i relatez dezastrul. Amabil, acesta mă însoțește la casetă. Precaut, mă întreabă ce am în rucsac, să se convingă că-i al meu. Îi zic de foarfeci, bucuroasă că le-am luat, pentru că altceva nu aveam în el. Acoperă discret cu mâna, să nu văd ce formează și deschide caseta. Fericită, scot rucsacul și mă pleoștesc instantaneu : nu era al meu! Primul gând a fost că lumea interlopă mi-a șutit frumusețea aia de rucsac, lăsând în loc jerpelitura pe care o țineam uluită în mînă. Mă întorc revoltată spre băiatul care mă privea deja ca pe o prezumtivă delicventă și reclam blăstămăția. Îi zic : „Aici l-am pus! În caseta numărul 10!”. Cum disperarea și revolta mea i s-au părut sincere, mă întreabă . „Din stânga sau din dreapta?”
Hait! îmi zic. Ăsta mă caută acum la opțiuni politice! Ca să fiu sigură că nu l-am înțeles greșit, îl întreb totuși : „Stînga sau dreapta cui?”. „A ușii!”. „Aaaaa ... mai aveți un set de casete?”.
Mergem în partea cealaltă, reperăm caseta, îi spun cifrul (pe care îl ignoră), deschide caseta și-mi înmînează prețiosul meu (55 de lei, din Gara de Nord!) rucsac.
Dar tot m-a pus să-i arăt foarfecele!
ANA -MARIA HOMEAG
