Într-o lume a urii și dezbinării, în care cel mai mare numitor comun începe să fie din ce în ce mai mic și mai jos, mai egoist și mai împotriva firii, primii oameni ai bisericilor apusene și românești ne propun să stabilim cel mai mic multiplu comun… Iubirea! Iubirea clădită pe credință și speranță. Iubire care e dincolo de toleranță și de acceptarea formală a celui de lângă, ci care e deschidere și dăruire dezinteresată către aproapele tău. Aproapele în care te bucuri să-L descoperi reflectat în parte pe însuși Dumnezeu, aproapele în care te minunezi să te descoperi pe tine. Mesajul episcopului de Roma este simplu: nu ura, nu fățărnicia, nu mândria sunt căile către fericirea personală, ci generozitatea, sinceritatea și smerenia sunt căile către care ne îndeamnă întâi stătătorii bisericilor surori.
Și da, această vizită este și despre unitate. Sau mai ales despre unitate; unitate opusă dezbinării și însingurării în egoism la care ne împing diriguitorii noștri lumești. Această unitate care se face nu prin confuziune și uniformizare, ci care se descoperă pe culmile credinței. Acolo unde nu mai sunt deosebiri și particularități dogmatice și doctrinare, ci fericirea deplină a contemplării și afirmării Adevărului. Cum altfel poate fi interpretată întâlnirea celor doi înalți ierarhi în adevărul bunei vestiri a Învierii? Cum altfel decât afirmarea unității și unicității adevărului Învierii Domnului prin salutul pascal “Hristos a Înviat” și răspunsul de întărire a Adevărului, “Adevărat, a înviat!”… Întâlnirea celor două biserici în rugăciunea domnească “Tatăl nostru” rostită în Catedrala Mântuirii Neamului din București ne amintesc, fără echivoc, demnitatea și imensa responsabilitate a creștinului, aceea de a fi fiu al lui Dumnezeu, așa cum spune evanghelistul Ioan “Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut.” (Ioan 1, 12,13).
Înainte ca politicienii noștri, adevărați propovăduitori ai celui care dezbină și apostoli ai lui “princeps huius mundi”, să deturneze întru interese meschine acest eveniment providențial (mă tem chiar că există riscul întoarcerii pe dos a mesajului Suveranului Pontif prin inflamarea și exacerbarea unor tendințe secesioniste în “secuime”) să ne bucurăm de întâlnirea în iubire și unitate întru Hristos a fraților ortodocși și catolici la care avem privilegiul să fim contemporani, spunând, precum apostolul Pavel:
“De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată…” (Epistola I a Sf. Ap. Pavel, 13 1-8)
Hristos a înviat!
Dan MV Chitic
