Frate, ce agitație, ce dispută între ăia normali și ăia pe invers… Zici că ăia normali mai au puțin și devin o sectă, o minoritate prigonită. Zici că mai au puțin și se ascund în peșteri. Zici că talentul, modernitatea, creativitatea sunt rezervate numai celorlalți. Nici măcar nu poți zice că e o bătălie între sexe, că cine naiba mai știe cine de ce sex e?!
Și toată dizertația publică e axată pe faptul că ăia „să zicem normali” îi discriminează pe ăia mai „cur cu beu”. Serios? Păi ce treabă am eu dacă unul se întoarce cu spatele la altul? Ce treabă am eu dacă unuia îi place să își mângâie drăgăstos pe obraz partenerul și în loc de „ce piele fină ai”, să îi spună că ar trebui să își schimbe lama de ras, că nu prea mai taie? E treaba fiecăruia!
E ca la condus mașina. E decizia ta dacă ai luat-o pe drumul nepavat, prin spate și te-ai înnămolit și n-ai cabestan. Suporți consecințele. Cum tot decizia ta e dacă pleci într-o dimineață pe trotineta electrică, în fustă, fără chiloți și, din cauza „atârnamentelor” pe care le ai pe acolo și nu le recunoști, te trage curentul și riști să răcești. La fel. Suporți consecințele. E chestie de decizie proprie. Nu trebuie să explici societății că aia e normalitatea, după care să și strigi că ești supărat că te ignor ori că fac mișto de tine.
Natura îți arată drumul normal. Dacă tu vrei să o iei pe altă cărare, e fix problema ta. Nu trebuie să îmi spui mie. Să îmi arăți mie! Nu trebuie să te superi că nu mă interesează, așa cum nu mă interesează pe unde bagă, ori ce bagă, ori la cine bagă vecinul de la 4, de vinerea seara până luni dimineața. Ioane, dacă vrei să o joci pe „Jeni Răsturnata” e fix problema ta. Și nu e nevoie să mi-o bagi mie îmi ochi. Există psihologi, dacă ai nevoie de ei.
E ca și cum vecina de la 3 aleargă în jurul blocului echipată în costumul Evei și pe urmă se supără pe vecini că fluieră de la geam și pe nea Gigi, administratorul, că îi strigă, libidinos, să mai dea o tură, că dacă mai dă o tură, îi plătește el factura la întreținere.
Prosteala asta cu Eurovisionul, cu rochii în loc de nădragi, fără harnașamente pe sub buric și machiaje stridente asortate cu bărbi e o chestiune artificială, de impunere a unei mișcări de reeducare, pe care unii o refuză. Și unii o refuză la fel de agresiv cum se încearcă impunerea ei. Așa că nu văd de ce se plâng „inovatorii” ăștia că îi trage curentul pe sub rochie, că n-au acolo anatomic nicio fantă prin care să îi tragă. Au ceva ce atârnă. E doar o iluzie. E inversul pastilei Placebo. Cred că au răcit pentru că au impresia că acolo au o crăpătură.
Și nu cred că prosteala are legătură cu creativitatea. Adică, musai, trebuie să fii întors cu spatele ca să fii artist? Nu. Asta, cu întorsul cu spatele cred că are legătură, mai degrabă, cu forțarea impunerii unei alte paradigme sociale, unde totul e permis, mai puțin încălcarea noilor reguli care restrâng libertățile. Cu alte cuvinte, puteți să băgați ce vreți voi, unde vreți voi și când vreți voi, dar nu părăsim incinta și nu contrazicem globalismul.
Sigur, e demonstrat fără putere de tăgadă, faptul că gena creativității nu e direct legată de faptul că trebuie să fii întors, când ar trebui să ai poziție normală, în timpul unor acte naturale. Puteți face sex cum vreți voi, dar nu contraziceți noua ordine, că uite, aveți libertate absolută.
GOGU ORLANDO
