DE CE ?

utrrukdg

Dacă știți o persoană cazuta în patima băuturii, sau care se drogheaza, ori are vreo boala, care vinde lucruri din casă, sau chiar casa la prețuri de nimic, ori pt mici cadouri, ati cumpăra de la persoana respectivă, drept chilipir, ca sa profitați?

Sunt sigur că cei mai mulți dintre dumneavoastră nu ar face așa ceva. Ba, dimpotrivă, ar încerca să ajute persoana respectivă, să o îndrume ca să scape de probleme.

Extrapolând, Uniunea Europeană si țările civilizate care spun că avem o problemă cu corupția, cu statul de drept, cu politicieni vânduți etc, (deci suntem o țară bolnavă), de ce încheie cu ai noștri contracte păguboase pt statul român? (Cum ar fi cu taierea padurilor sau constructia de autostrazi, de ex?)

De ce vând produse mai proaste, contrafăcute, în România?

De ce băncile străine practică la noi cele mai mari si comisioane dobânzi din Uniunea Europeană?

De ce aceleași companii străine dau salarii mult mai mici in filialele din România decât in alte tări europene?

De ce supermarketurile preferă să aducă marfă din țările lor de origine decât de pe piața locala, ca să nu stimuleze producția în România?

Toate aceste înțelegeri păguboase pentru țară au fost făcute cu reprezentanți ai noștri bolnavi de patima corupției, sau nepregătiți, ori interesați. Însă cei din afară știau aceste lucruri despre ai noștri si vorbeau public despre ele, aratând cu degetul.

Atunci, mă întreb, de ce oamenii puternici din țările dezvoltate si civilizate au profitat de niște situații pe care ei înșiși le condamnau? Sau de pe urma unui popor necăjit pe care spun că îl compătimesc?

hsdyytbnbgg

P.S. Si coruptul si corupatorul sunt vinovati. Dar mai grav este când cel care "corupe" stie despre cel pe care îl corupe că are o problemă de "sănătate" si ca ia decizii și pentru copiii săi.

Casa noastră este România. As vrea ca nimeni bolnav de vreo patimă să nu mai vândă din ea și aș dori să existe cumpărători cu bun simț, care să se abțină de la chilipiruri.

DAN APETREI

Featured

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?