Primăveri „democratice”
Notă prealabilă: citiți acest text cu un pic mai multă răbdare decât în mod obișnuit; nu vă opriți la titlu sau la primele două fraze, că e păcat.
Pe vremea mandatului lui Trump (un colaboraționist interesat al sistemului, fără îndoială) nu au fost războaie, revoluții, „primăveri” arabe sau „maidane” ucrainiene. Au fost, în schimb, pe vremea celor două mandate ale „democratului” Obama, în mod bizar laureat al premiului Nobel Pentru pace, în anul 2009. Și sunt acum, în vremea mandatului „democratului” Biden, fost vice-președinte al lui Obama. De fiecare dată când s-au stârnit revoluții și războaie locale, a fost reinventat pericolul rusesc și a fost re-alimentată puterea lui Putin. Mie asta mi se pare ori diabolic de rău intenționat, ori deosebit de prostesc, dar nicidecum coincidențe.
Dacă vouă conflictul re-încălzit dintre Ucraina și Rusia, agitația tensionată de la granița Bielorusiei cu Polonia sau revoluția din Kazakhstan (țară în care este situat poligonul spațial Baikonur, esențial pentru programul spațial rus) nu vi se par decât pure coincidențe, mai gândiți-vă. Administrația Obama-Biden-Clinton nu a făcut decât să alimenteze conflicte, revoluții și furturi masive de resurse din țările pe care a încercat să le „civilizeze” și să le „democratizeze”. Atât de bine le-a ieșit, încât au lăsat în urmă, în Afghanistan, un no man’s land pentru războinicii lui Allah (plus o înzestrare militară de zece ori mai valoroasă și mai nouă decât cea cu care au dotat, forțat, țări aliate pricăjite, ca România), iar în Siria, un dezastru la picioarele partidului lui Dumnezeu.
Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, stabilește timid, dreptul popoarelor (iar nu al statelor) la auto-determinare și la libera exploatare a resurselor și bogățiilor naturale de care dispun. Sub impactul foamei frenetice de resurse a Vestului capitalist, condus economic și ideologic de marile corporații informatice, financiare și farmaceutice, aceste două concepte fundamentale ale dreptului internațional au fost aneantizate în ultimii 30 de ani.
Primează acum dreptul anațional de ocupațiune asupra resurselor naturale, umane sau de baze de date cu caracter personal, care trebuie colectate cu orice preț de neo-feudalii economiei globale, andosați de cea mai bogată (nu și cea mai eficientă) armată din lume și de o justiție imperialistă, care se impune oriunde în lume, sub diverse amenințări (șefii justiției „românești” din ultimii 17 ani știu despre ce vorbesc, la fel și condamnații pe nedrept în dosarele făcute pe bază de protocoale cu serviciile secrete). A vorbi despre auto-determinarea popoarelor și despre dreptul poporului român la libera exploatare a bogățiilor sale naturale, este, în România, mai ales după aderarea la UE, pur și simplu o împietate. Este un delict de opinie. Imediat ce pronunță asemenea fraze, emitentul opiniei devine proscris, pentru că nu concordă cu discursul main-stream, politically correct. Stăpânii neo-feudali ai economiei și ai birocrației, au dobândit prin ocupațiune chiar substanța auto-determinării, adică, liberul arbitru. Nu îți pune întrebări, nu gândi, nu te uita în sus (don’t look up …), nu e ceea ce vezi, e ceea ce îți impunem noi să crezi – la ce îți trebuie ție liberul arbitru, dacă nu știi să îți gestionezi libertatea?
Aceiași administrație Obama-Biden-Clinton a asigurat bazele economice, militare și „științifice”, canonice, ale capitalismului de supraveghere, care a transformat întreaga lume, de când cu plandemia, într-un saivan de oi supuse, docile și „responsabile”, apte să înghită orice iarbă totalitaristă și dispuse să prea-mărească orice apartheid sanitar, cenzură neo-stalinistă a opiniilor și sciziune sau externalizare a minții în favoarea diverselor metavers-uri sau universuri virtuale, magice. Pentru siguranța lor, desigur. A oilor.
Nevoia de apartenență și compasiune, nevoia de sens al vieții, de finalitate a eforturilor și tensiunii vieții de zi cu zi, familia și viitorul, au fost transformate într-un consumerism hedonist, concentrat pe simțuri fizice imediate, pe prezent, și aducător de alienare. Omul captiv a intrat pe „modul stres”, nu mai știe să zboare din colivie, nu mai știe cum să iasă din tunel, nu poate percepe că ceea ce pare lumina de la capătul tunelului este, de fapt, farul locomotivei care vine din sens opus. De aici, nevoia de narațiune, nevoia de aderență la grup, nevoia de dușman și salvator. Dacă zilnic, oră de oră, la tv sau pe paginile de socializare, acestor captivi rătăciți, aflați în derivă, li se va spune că tot răul din lume este cauzat de cei care, de exemplu, refuză să se supună unui viol sanitar, vândut scump de profitori cu titlu de soluție la plandemie, atunci captivii vor susține că toată lumea trebuie „imunizată”, chiar și de 12 ori pe an, și că toată lumea trebuie să dețină cod QR ca să poată munci, învăța sau, pur și simplu, ieși din casă, iar în caz de refuz nu au decât să moară în chinuri. Vor crede cu tărie că toată lumea este suspectă de boală și de intenția de a-i infecta pe ceilalți, chiar dacă testele arată contrariul. De la sănătate, curând se va face saltul la încălzirea climatică (de care, de fapt, sunt vinovați capitaliștii de supraveghere – dar cine se mai uită la asemenea amănunte, când o poveste atât de frumoasă tocmai se derulează sub ochii noștri?), la neplata taxelor, la crimă-gândit etc., și totul va fi acceptat cu zâmbet ovin pe față. Sau cu zâmbet fericit chinezesc. Orice totalitarism se bazează pe masa de idioți utili care cred cu tărie că gestionarii mizeriei vieții lor le fac bine. Chiar și oamenii cu carte pot fi atrași ca moliile de această fantasmă: intelectuali, dar totuși idioți (IYI), cum îi numea Nicholas Nassim Taleb.
Poate să pară anacronic, dar pe vremuri, când războiul rece și frica de anihilare nucleară reciprocă între cele două blocuri militare rivale (NATO și Pactul de la Varșovia) determinau gestiunea lumii prin prudență și diplomație, s-a semnat, în cadrul ONU, un Pact internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale. România este parte și la acest Pact, pe care l-a ratificat în 1974, prin Decretul nr. 212.
Acest Pact, instituie ca drepturi fundamentale ale omului, dreptul la un nivel de trai decent, dreptul la muncă, dreptul la educație și dreptul de acces la cultură. Acestea sunt drepturi ale omului, oricare ar fi el, iar nu drepturi ale omului „imunizat”.
Astfel, potrivit art. 11, orice persoană are dreptul la un nivel de trai suficient pentru ea însăși si familia sa, inclusiv hrană, îmbrăcăminte și locuință suficiente, precum și la îmbunătățirea continuă a condițiilor sale de existență. Statele părți s-au angajat, printre altele, la cooperare, la utilizarea cunoștințelor tehnice și științifice în vederea dezvoltării condiției umane (iar nu în scopuri eugenice sau în intenția înlocuirii omului cu entități transhumane, „îmbunătățite” chimic, genetic sau tehnologic) și la distribuirea echitabilă a resurselor alimentare mondiale în raport cu nevoile.
Se vede din avion cât de preocupate sunt în ultimii 30 de ani, statele bogate de oricare dintre aceste obiective, dar cel mai acut se resimte cinicul egoism alt statelor „vestice” în privința modului „echitabil” în care au fost distribuite serurile experimentale, care, cu tam-tam și cu furie propagandistică, le sunt inoculate forțat indivizilor din emisfera nordică, uitând total de emisfera sudică și de gravele probleme de malnutriție și foamete și sărăcie care lovește acele popoare (utilizate, de regulă, pe post de cobai pentru testele clinice sau petru experimentele psihologice).
Potrivit art. 12, orice persoană (deci, nu vorbim de colectivități, ci de indivizi concreți) are dreptul de a se bucura de cea mai bună sănătate fizică și mintală pe care o poate atinge. Statele părți sunt obligate printre altele, să ia măsuri pentru crearea condițiilor egale și echitabile de acces la servicii medicale și tratament.
În mod evident, ideea limitării sau interzicerii accesului la serviciile medicale gratuite sau compensate a persoanelor care refuză „imunizarea”, este total împotriva acestei obligații a Statului român. Cinismul opiniei publice dominante este maxim atunci când plătitorii de CASS sunt trimiși să își achite singuri spitalizarea și medicamentele, deși serurile experimentale cu care se „imunizează” supușii docili ai iacobinismului sanitar sunt achitate și din taxele, impozitele și CASS-ul plătit regulat de nesupuși.
Potrivit art. 13, orice persoană are dreptul la educație, proces care trebuie să urmărească deplina dezvoltare a personalității umane și a simțului demnității sale și să întărească respectarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale. Accentuez asupra acestei dispoziții din Pact: prin educație, orice persoana trebuie să devină capabilă de a juca un rol util într-o societate liberă și de a contribui activ la înțelegerea, toleranța și prietenia între toate națiunile și toate grupurile rasiale, etnice sau religioase, pentru putea menține pacea.
Iată, deci, câteva dintre cele mai importante valori (azi, uitate) ale lumii și ale vieții: rațiunea, libertatea, egalitatea, fraternitatea, pacea.
Azi, deciziile individuale sau colective, sunt în proporție de peste 95%, iraționale, libertatea este un concept periculos, egalitatea este doar pentru lei, iar nu și pentru căței, pentru perușii din colivie sau pentru oile din saivan, fraternitatea este un concept depășit și aneantizat de nevoia de „siguranță” a injectatului și de cinismul celui care vrea să câștige chiar cu prețul escaladării muntelui de oameni morți de foame, iar pacea, ei bine pacea este subordonată profitului enorm rezultat din crearea și fabricarea de situații excepționale (crize, războaie, epidemii, calamități). Azi, despre pace poate să mai fie vorba, cel mult, doar în dictonul latin și vis pace, para bellum (cine vrea pace, să se pregătească de război).
În fine, potrivit art. 15 din Pact, fiecare are dreptul de a participa la viața culturală și de a beneficia de progresul științific și de aplicațiile sale. Cine ne mai permite nouă, nesupușilor, să mergem la teatru sau la cinema? Dar, tot răul spre bine – dineurile cu proști sunt doar pentru supuși docili …
Notă: încă o dată, voi reaminti că, potrivit art.11 alin.1-2 din Constituție, Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, tratate care fac parte din dreptul intern. Din această categorie face parte și Pactul mai sus enunțat, pact ratificat de România prin Decretul nr.212/1974. Potrivit art. 20 din Constituție, dispozițiile constituționale relative la drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948) și cu pactele și tratatele referitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte. Legile interne, contrare acestor pacte și tratate, sunt înlăturate de la aplicare.
GHEORGHE PIPEREA
