CIRCUL„GUVERNAREA”, UN NUMAR DE SENZATIE! DUO HOHANIS ANTICIPEAZĂ ANTICIPATELE!

gjkdgfhyik

MOTTO: „Preşedintele nu mi-a dat impresia că doreşte cu adevărat să îl preseze pe primul ministru pentru a demisiona, ci consideră ca o posibilă acţiune politică alegerile anticipate.” (Călin Popescu Tăriceanu, 9 ianuarie 2020, la ANTENA 3)

 

Președintele ALDE, fostul prim-ministru liberal Popescu Tăriceanu, a declarat:

„Demisia primului ministru pentru declanşarea alegerilor anticipate trebuie să aibă o justificare foarte solidă. Declanşarea unei crize politice, în condiţiile în care Parlamentul a votat bugetul, necesită o explicaţie foarte serioasă, chiar dacă din anumite considerente de ordin politic aceasta ar fi soluţia dorită de preşedinte. O criză politică nu poate fi apanajul unui gest egoist. O criză politică este o criză pentru ţară. Declanşarea alegerilor anticipate este de resortul Parlamentului, dar Parlamentul a arătat că susţine Guvernul. O demisie a premierului ar fi un gest de desconsiderare a Parlamentului" (Călin Popescu Tăriceanu, 9 ianuarie 2020, la ANTENA 3)

Deci... deci... deci... am senzația că Tăriceanu povestește RAMBO II, dar cu Sylvester Stallone înlocuit cu clovnul Si(mini)că: domnul Popescu Tăriceanu vorbește detașat despre funie, fără să ne amintească secvența din 2005 când era să fie el însuși în rolul spânzuratului. Păi cum, Căline? Alegeri anticipate, cu declanșarea procedurilor din februarie, iar primul pas e să-și dea Ludovic Întâiul demisia? Cu alte cuvinte să rămână Întâiul și Ultimul? Și asta nu-ți trezește niște emoții dureroase? Că noi în filmul ăsta parcă am mai jucat... sau cel puțin așa îmi amintesc .

 

Memoria mea spune că nici nu trecuse bine efectul sarmalelor-în-foi-de-varză asupra cetățeanului român, când, în 5 ianuarie 2005, Băsescu Traian lansa la apă, cu pompă, ideea alegerilor anticipate. Cine era premier al României la acea dată? Tăriceanu Călin, din câte îmi amintesc... care ar fi trebuit să-și dea demisia, iar explicația cu privire la o decizie atât de năstrușnică era „să scăpăm de soluția imorală PUR-Voiculescu”. (În altă ordine de idei, că tot vorbirăm de „soluții imorale”, mă întreb: cine-o fi astăzi „soluția imorală” care a votat guvernul Orban și umblă cu căciula lui Vosganian Varujan în mână doar-doar vor observa liberalii că ALDE sunt totuși niște băieți buni, cooperanți, care nu s-ar da la o parte, la o adică?...)

În 2005 era cât pe ce... dar s-a produs o defecțiune. Băsescu Traian n-a putut fi suficient de convingător în promisiunile lui către Tăriceanu... adică, să dea premierul mandatul și vrabia din mână, că-i dă președintele o cioară de pe gard, de mai mare mândrețea, când o face plopul pere?

Călin-file-de-poveste era atunci mai atent la nuanțe. Perspectiva de a-și da demisia pentru a fi înlocuit cu lepidoptera supraponderală Gheorghe Flutur, și pe urmă, lasʹ că mai vedem noi! nu avea nimic seducător într-însa. Ca urmare, Băsescu Traian s-a lovit de un refuz care avea să-l transforme în scurt timp pe Călin-file-de-poveste dintr-un partener serios și responsabil într-o moacă de european sadea, cu papion, care umblă cu niște bilețele nesimțite pe la monumentul de moralitate Petrov.

România era și dânsa mai suspicioasă și parcă mai inteligentă pe atunci... adică , cel puțin s-a foit neliniștită pe scaun, s-a scărpinat în cap și s-a întrebat de ce dracului să facem noi anticipate când tradiționalele inundații de primăvară, în 2005 n-au mai bătut la ușă, ci au intrat direct și fără inhibiții în țară?

Eu cred că Iohannis are o agendă în care bifează „PAS CU PAS” ce-a făcut Băsescu. Și nu ratează nici un pas... ca urmare, aștept cu interes secvența când o să-l repudieze pe Șică, cu moaca lui de european cu papion, cu tot, ca să o să o aducă pe Turcan pe post de Boc... itoare, după care ne vom împrumuta cu o sumă barosană de la FMI... se vor tăia pensii și salarii... se vor închide spitale... se vor executa terenuri de fotbal în pantă și ligheane pe post de patinoare, ca investiții esențiale pentru patrie, din moment ce autostrăzile lui gRadu Tudor și podul peste Dunăre, de la Brăila, nu mai reprezintă priorități...

Aștept apoi ca laconicul Klaus să-i transmită lui Ludovic cel Bun, peste câțiva ani, un mesaj similar cu acela transmis de zburdalnicul său înaintaș către Popescu Tăriceanu, în 2017:

„Dragă Căline, eu îmi asum bunele și relele mandatelor mele! Domnul Călin Anton Constantin Popescu Tăriceanu atacă, nici mai mult, nici mai puțin, folosirea instituțiilor statului în lupta politică în timpul mandatului meu. Greșit! Eu nu am folosit niciodată instituțiile statului în lupta politică. Nu susțin că am reușit sa construiesc un stat perfect, dar, cu certitudine, am construit un stat pe care nu v-ați mai putut urina.” (Băsescu Traian, 22 decembrie 2017, pe pagina sa de FACEBBOK)

Dar să fie mai explicit și să declare, la final, și câți licurici „s-au urinat”, totuși, cu boltă, pe statul construit de dânsul atât de atent...

Deocamdată clovnul Si(mini)că e reticent în privința demisiei, cum reticent a fost și Tăriceanu în 2005... numai că României, de această dată,  puțin îi pasă de reticențele lui. Alegeri anticipate? Da, să trăiți! doar a zis și domnul Rareș Bogdan că nu poate tăia pensiile speciale dacă nu ieșim noi, poporul, masiv la vot și nu aplicăm ștampila pe PENELEU!

LUMINITA ARHIRE

Featured

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?