CARUTA CU PROSTI

jdhcdfnj

La Beijing, Xi i-a deschis ochii lui Macron, făcându-i, cred, o ofertă de nerefuzat. Care după mine ar consta în strângerea legăturilor economice și mai ales, pentru Europa, un loc la viitoarea masă multipolară a lumii. Un loc total separat de cel al SUA, al cărei vasal a devenit sub conducerea Ursulei von Der Leyen. Și după ultimele declarații ale lui Macron în L'Echos, pare că l-a și convins. Adică să ne așteptăm la niște schimbări de situații care chiar dacă nu vor fi foarte zgomotoase, vor marca în bine, cred, viitorul nostru apropiat.

Să revin un pic acum la proștii de care scriam aseară. Proștii „informați”, care fără să aibă habar ce e BRICS, cred că e o făcătură globalistă. Și că războiul lui Putin e o butaforie. Dacă n-ar fi așa de proști și siguri pe ce-au citit ei pe la niște jivine, s-ar uita un pic la tabloul de ansamblu. Și-ar vedea cum dușmani până de curând - ireconciliabili ca Iranul cu Arabia Saudită sau China cu India - și-au dat mana într-o mare bătălie cu America și toate instrumentele ei de dominare, subjugare și jaf cu care a terorizat practic o lume întreagă. Și lor li se alătură deja țări mari din Africa și America Latină.

Tot mai multe țări care doresc să scape de neocolonialismul globalist care i-a secătuit lăsandu-i săraci lipiți? De ce credeți voi proștilor, că fac asta? Că-s proști ca voi? Nu! O fac pentru că Rusia și China le oferă o alternativă solidă și de viitor. Și pentru că se simt protejate de mana lunga a unei Americi bolnave și aproape muribunde. Ați înțeles? Și mai lăsați-mă cu un rahat de articol, unul singur scris de un neica nimeni de la un ONG, Edward  Slavsquat, care zice „ce lagăr digital se pune la cale acum în Rusia”, sub ochiul atent al lui Putin. Un singur articol neverificat de nimeni, dar preluat și rostogolit de fel de fel de ticăloși și proști, întru informarea altor proști, care se cred astfel deținătorii unor adevăruri ascunse sugerate lor și în care ajung să creadă.

Deci vă rog eu, pentru numele lui Dumnezeu, ÎNCETAȚI SĂ MAI FIȚI PROȘTI și să faceți jocurile unor ticăloși care tocmai pe asta mizează, pe PROSTIA voastră. Na c-am zis-o! Voi ceilalți vă rog să mă scuzați, dar proștii nu știu că sunt așa. Și cineva - când nu se mai poate altfel - trebuie să le-o spună.

ADRIAN ADI PIEPTU

Featured

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?

RUȘINEE!

În primul meci „de verificări” NAȚIUNALA LUI EDY 

Gabi Mihaila Sun, 03/24/2024 - 07:50
NAT-O BUNA CA AM FRÂNT-O!

Carul cu proști, torpilat!

Fraților, eu vă spun: Nici NATO nu mai e ce a fost. Ah, nu, nu din cauză că nu au șanse în fața rușilor ori chinezilor. Nu.

Gogu Orlando Thu, 03/14/2024 - 10:07