A venit iarna cea adevărată. Adică la fel cu iernile de pe vremuri. Cu -15 grade, drumuri și șosele impracticabile, școli închise, oameni dând la zăpadă cu lopata și bineînțeles, toți înjurând primarul, guvernul, partidul și președintele. Ca în anii 80. Diferența e că acum sunt mai multe mașini, mai multe datorii și dacă nu-ți convine poți pleca.
Era în 82. Serbarea „Electro”. Sala de spectacole a Casei Tineretului din Iași era arhiplină, studenți cățărați pe marginile scenei și lipiți de pereți. Divertis pe scenă. La vremea aceea eram doar eu, Toni și Doru. Pe scenă un brad mare, plin cu stanioale goale și 3 becușoare chioare. Eu, îmbrăcat în sacoul de sărbătoare și de examen (altul nu aveam oricum), recitând poezia pentru Moș Gerilă (Crăciun nu aveai voie să spui).
Brăduleț, brăduț drăguț,
Ninge peste tine!
Haide, vino-n casa mea,
Unde-i ca la tine.
...pauză de vreo 5 secunde... sala începe să fiarbă....
Pom de iarnă-o să te fac,
O, ce bucurie!
N-am cu ce să mă îmbrac
Și-o să-ți dau și ție.”
...sala s-a prăbușit de râs și aplauze.
Acum - la fel ca și atunci - podoabele cu maximă expunere sunt boboneți și micuți cu multă poleială pe dinafară și mult nimic pe dinăuntru.
La mulți ani brăduleților!
FLORIN CONSTANTIN
