Nu știu
să tac cuvintele de taină.
Nu pot
striga absența ta ce mă condamnă
Și nici
să stăvilesc iubirea ce inundă
A clipei răstignire pe secundă.
Știu
doar să înfloresc în nopți rebele
Când fur un cer să-ți dăruiesc inel de- argint din stele,
Să-l pun la loc în zori când visul moare
Și când lumina-și duce umbra către soare.
Am să-ți doresc ce mie mi se pare
Sublima-mbrățișare a gândului cel bun,
Am să-ți supun smerită spre-ascultare,
Dorința arzătoare a visului nebun.
Cândva, a fost și-o primăvară-n viața mea,
Dar prea târziu am înțeles din rostul ei ceva.
Învață-mă să-nvăț cum se înfruntă
Durerea-n anotimpul vieții când e cruntă!
Cu mâna-ntinsă iar în așteptare,
Deschid doar rana clipei următoare .
Iubirea mea, mai lasă-mi mie-n suflet toamna!
Că ție-ți este cunoscută iarna
Cu lungile cărări tăcute și pustii
Scăldate-n ceața dimineții plumburii.
Nu are ea cum să înghețe-n mine
Un soare care niciodată nu apune.
Doar stele lucitoare în căderea lor,
Mai mângâie văzduhul frunzelor ce mor
Și al culorilor ce ard când povestesc
Că-i toamnă-n mine
și încep să -mi amintesc!
CATI LUNGU
