PIRANHA DE BAHLUI

gdhdbfnn

Ce o să citiți mai departe și ce veți fi puși să cunoașteți, nu găsiți pe toate drumurile... Este în primul rând un proces de conștiință colectivă la adresa noastră, a oamenilor, care am degenerat atât de tare încât am pierdut calitatea de popor și ne-am împrăștiat în patru zări surpându-ne în noi înșine și risipindu-ne în interior. Nu este ușor să stai în fața Adevărului, iar pentru mulți este chiar un chin înnebunitor să li se arate cum s-au lepădat de Dumnezeu și l-au îmbrățișat pe Satana.

Aci este vorba despre procesul de conștiință pe care îl intentez cu subiect și predicat Serviciilor de Informații, care în titulatură mai poartă degeaba numele de „Român”, deși ele sunt infestate și lucrează pentru oricine altcineva decât pentru România și poporul român.

Mai departe voi face o radiografie a situației din Iași, la nivel de oraș și județ. Nu spun că în alte zone  din Țară este mai bine și că situația ar fi diferită, însă la Iași sunt niște aspecte pe lângă care oamenii au trecut cu nepăsare așa cum este în firea românului și care au evoluat până într-un punct la care am ajuns acum și de la care nimic și nimeni nu ne mai poate întoarce decât prin foc și pârjol care să ardă complet tot cancerul care s-a generalizat. Așa că am să încep prin a adresa o

SCRISOARE DESCHISA

tuturor structurilor informative ale instituțiilor statului român, fie că ele se numesc SRI, STE, SPP, DIA, „doi și un sfert”, etc

Sunt multe. Un sfert din populație activează probabil în aceste sfere și au salarii imense comparativ cu restul românilor, plus privilegii inimaginabile. Plus armate, care este cică NATO. Ar trebui să nu crâcnească nimeni în fața noastră, nici rușii, nici americanii sau evreii împreună cu chinezii. Alții trăiesc din petrol sau gaze naturale, din uraniu sau aur, noi ar trebui să avem un PIB colosal făcând jocul pe planetă. Al patrulea fiecare român ar putea fi numit „spionul Ionescu” și James Bond ar trebui să-l salute ridicând pălăria. Dacă vedeți oameni pe stradă cu bombeul pantofilor ros sau murdar, dacă au bătături pe laba piciorului, e sigur că sunt securiști la un Serviciu de intelligence. Se calcă pe picioare de aglomerație. Dar ne-am băgat slugi la năpârci, avem șefi care varsă olița cu căcuță americanilor, israelienilor, englezilor și probabil celor din S.R.I. Lanka.

Pentru că TOATE – dar absolut TOATE  -  sunt astăzi infestate cu oameni introduși cu bună știință de alte puteri militare care au colonizat România prin intermediul unor slugi izvorâte totuși din neamul românesc și care au ca gene determinante lăcomia, trădarea, nemernicia și lașitatea.

Toți ofițerii care compun structurile informative ale statului român – ca oricare alte structuri ale oricărui stat, al oricărei țări – sunt oameni bravi, bărbați și femei care au ales datorită inteligenței lor native și a pregătirii școlare ulterioare să servească interesele Țării îmbrăcând haina militară nevăzută publicului larg, ducând o viață plină de pericole și de constrângeri pe care nu mulți oameni sunt gata să le îndure de bună voie și să-și dedice munca și traiul unor lucruri ascunse, cu care nu se pot lăuda nici măcar în propria lor familie, însă au dragoste de neam și de țară și sunt gata să moară pentru ea. Așa a fost până nu demult în urmă, fiecare tânăr ce a ales să intre în armata nevăzută a structurilor informative a jurat credință necondiționată României și poporului român, să apere Constituția țării și interesele oamenilor din România.

Ce s-a întâmplat?

Înainte de „revoluția” – lovitură de stat dată de globalismul aflat în ascensiune pe tot pământul și care a culminat în 89-90 cu destrămarea URSS - Securitatea română l-a trădat pe Nicolae Ceaușescu și a acceptat să facă jocul globaliștilor. Ei toți au fost o castă privilegiată și în comunism, au acumulat averi imense și putere pe care însă nu le puteau etala și nici folosi datorită  constrângerilor impuse de PCR și de Ceaușescu însuși. Azi nu este un secret despre teatrul servit populației și popoarelor din estul Europei, însă nicăieri ca în România  globaliștii nu au găsit un teren mai fertil și mai rodnic să însămânțeze toate nenorocirile ce au venit și care ne-au spulberat!

La ce sunt bune Serviciile de informații dacă nu veghează neîncetat asupra păstrării sentimentului de siguranță și la viața de liniște a unui popor, care are nevoie să muncească, să învețe, să prospere și să își crească în liniște copiii - viitorul de mâine al unei țări? De ce ?

Am o vârstă când am trecut prin multe în viață, am văzut multe, am înțeles multe, am făcut multe lucruri palpabile pentru țara mea... Am fost contemporan cu toate transformările și toate prefacerile prin care a trecut țara și poporul român de la căderea regalității și instaurarea comunismului cu ajutorul tancurilor sovietice și până azi, la acest dezastru și la pierderea identității naționale. Nu îmi poate spune nimeni că tot ce am trăit și văzut eu cu ochii mei nu au fost așa cum le știu și ei și încă mulți alții ca mine, iar asta cu tot cu conștientizarea degradării morale iremediabile a societății noastre.

Prin urmare puteți să-mi închideți conturile de pe rețelele pe care le controlați, să-mi puneți pumnul în gură, să-mi închideți definitiv gura prin orice mijloace pașnice sau dure, eu nu voi conteni să spun lumii din jur ADEVĂRUL, acel adevăr care ar trebui să ne doară și care pe voi vă deranjează.

Măcar să existe urme și mărturii în viitor că nu am fost cu toții niște râme, niște viermi care doar s-au zvârcolit degeaba așteptând să fie striviți de talpa istoriei!

NOI sTIM CĂ VOI sTIȚI CĂ NOI sTIM!

Cam aceasta este chintesența adevărului.

De cinci ani sunt un pacient dializat. Este până la urmă un mod de viață cu care trăiesc astăzi mulți oameni. Mii, zeci de mii, sute de mii! Încă este un mare noroc acest lucru. Acum trei decenii nu existau aceste posibilități. Cine suferea de boli renale dobândite mai ales datorită diabetului zaharat - era practic condamnat la moarte sigură. Știința a evoluat și a născocit Hemodializa, adică o metodă de a detoxifia organismul curățind sângele purtător de toxine pe care nu le mai filtrează rinichii. Toxinele acumulate care circulă prin corp sunt eliminate azi cu ajutorul unor aparate dirijate individual de un computer care ajustează parametri vitali din corpul uman în timp ce filtrează cantitatea de sânge și evacuează surplusul de lichid care nu mai poate fi filtrat și evacuat de funcția rinichiului prin urină. Prin urmare, acum hemodializa este o metodă de a întreține viața oamenilor cu boli renale în lipsa unei alternative cum ar fi transplantul de rinichi. Nu oricine are norocul de a găsi un rinichi compatibil pentru un transplant, așa că hemodializa rămâne o alternativă certă de menținere a vieții. Un pacient dializat face până la trei ședințe săptămânal în ritmul de o zi da, o zi nu, câte patru ore/ședință.

Sâmbăta, duminica, în sărbători legale, de Paște, de Crăciun, de Anul Nou. Că e vară, iarnă, că este caniculă sau viscol, pacientul trebuie să ajungă la Centrul de dializă arondat - indiferent că locuiește în municipiul reședință de județ sau într-un cătun izolat de la marginea lui.

Cei care au inventat și apoi au dezvoltat primii aparatele de dializă au fost nemții de la firma Fresenius din Germania. Au apărut aproape concomitent cu altă firmă germană concurentă cu numele de Brown. Loc pe planetă a fost pentru toată lumea. Fiecare a dezvoltat piața, cu aparatele produse de ei și așa harta planiglobului a ajuns să fie acoperită peste tot în principal cu cele două nume. În timp ce științele și tehnologia au avansat, au apărut și alți producători de aparate de hemodializă, în Japonia, Suedia, Rusia, etc Azi fiecare țară care își poate  permite are un Program Național de Dializă în care finanțează hemodializa pacienților cu aceste nevoi.

În România, Programul de dializă a fost inițiat după „revoluție” și a fost implementat cu ajutorul firmei Fresenius Nephro-care România care a deschis și la noi în țară o sucursală a multinaționalei cu capital german. Primul patron al lui „Fresenius” a fost germanul Adolf Fresenius și în jurul său au început cercetările pe nefrologie și hemodializă.

         În România,  primele baze au fost puse la Iași, unde exista Spitalul Parhon și unde exista dezvoltată clinica de nefrologie condusă de către iluștrii profesori dr. Mircea Covic și Maria Covic – soț și soție – a căror muncă științifică a trecut granițele țării. Ca o normalitate, familia prof. dr Mircea Covc a avut un băiat care a crescut și s-a format în acest mediu universitar și a urmat cum este și firesc cariera propriilor părinți, dorind să continue cu capacitatea dobândită de el gloria medicinii românești în domeniul nefrologie/urologie,..

Notorietatea părinților și munca tânărului doctor Adrian Covic a făcut ca să poată arde cu repeziciune unele etape pe care alții în această situație nu le pot face, iar dânsul a ajuns cu grad de profesor universitar pe domeniul părinților săi la o vârstă când unii abia dacă pot ajunge Șefi de lucrări, cel mult Conferențiari universitari. Bineînțeles, cu examene luate „pe bune”, cu lucrări scrise și publicate, că doar avea mentorii în casă și idoli cu care se putea consulta oricând. Până aici, toate bune și frumoase.

La un moment dat ilustrul Prof. dr. Mircea Covic moare, iar școala ieșeană de nefrlogie rămâne sub îndrumarea doamnei Prof. dr. Maria Covic și a fiului domniei sale, Prof. dr. Adrian Covic, care ajuns în scaunul lăsat liber de tatăl său are o ascensiune fulminantă pe toate liniile, atât profesionale în spitalul Parhon, cât și în mediul universitar la Universitatea „Gr. T. Popa”. Astăzi este Prorector al acestei universități și Profesor titular, Șef al catedrei de Nefrologie al aceleiași universități. Este un specialist deschizător de drum la Iași al transplantului renal, însă nu ca și chirurg care taie și schimbă organele transplantate, ci doar ca un coordonator de Program.

Când firma Fresenius a intrat în România și a pornit la crearea unui sistem și Program Național de dializă, era în căutare de colaboratori din sistemul medical românesc cu care să pună bazele Programului.

România la acea oră era în primi ani de după schimbarea regimului, nu avea fonduri suficiente pentru susținerea unui asemenea proiect, nu era încă membră U.E fiind în anii de preaderare. Europa ne întindea multe mâini de ajutor foarte interesate, așa cum astăzi am înțeles cu toții. Prin urmare s-a spus că Germania este gata să ajute România ca să inițieze și să implementeze Programul NAțional de dializă, iar asta a însemnat că fiecărui salariat german i se reținea din salariu suma de 1 euro, care era colectată și virată României ca o taxă de solidaritate, lună de lună.

Evident, cu firma germană Fresenius, a fost cea care a administrat și implementat banii germani plus aportul statului român prin CNSAS la dezvoltarea Programului Național de dializă.

A fost ales Iașiul ca oraș pilot și totul s-a construit în jurul clinicii de la spitalul Parhon. În frunte cu Prof.dr. Adrian Covic.

La început s-a construit printr-un proiect „tip” preluat de Fresenius de la un Centru de al său construit în Mexic, dar care la Iași s-a dovedit a fi fost foarte incomod și nefuncțional. Terenul pe care s-a construit obiectivul aparținea municipalității, care are în subordine administrativă și spitalul Parhon. Ținta era ca după ce se dezvoltă, Fresenius să construiască un sediu propriu la Iași în care să se mute, iar clădirea în care a funcționat să rămână spitalului pentru alte nevoi proprii. Prin urmare, Fresenius a investit în clădire și dotări, iar cât timp a funcționat nu a avut de plătit chirie decât a plătit curentul electric și apa consumată plus canalizarea.

Spitalul Parhon a funcționat și funcționează și acum ca un Turn de Control al unui mare aeroport internațional. Aici vin pacienți suferind de boli renale de prin toată Moldova românească, adică din estul României și ulterior după ce au primit cetățenie și oameni din Republica Moldova.

Încetul cu încetul, Centrul de dializă Fresenius din Copou de pe lângă spitalul Parhon nu a mai făcut față numărului de pacienți împărțiți pe trei ture și câte odată chiar non-stop, pe patru ture, așa că s-a deschis al doilea Centru de dializă la Iași, în cartierul Păcurari, la intrare în municipiu, fiind închiriate două etaje de la clădirea Solomon’s, care aparține investitorului israelian Fitterman. Ok.

Aici însă, folclorul spune că Centrul Păcurari funcționa tot ca aparținând firmei Fresenius, însă că ar fi fost doar o franciză al Fresenius.  Director coordonator de Centru a fost numită imediat doamna Prof. dr. Maria Covic, devenită pensionară, adică mama Prof. dr. Adrian Covic. Franciză? Adică se plătește doar o redevență anuală? Bună afacere! Cu această mișcare tânărul fiu Adrian îi găsește mamei ocupație  aducătoare de bani mulți, iar el rămâne să stăpânească singur inelele în spital.

Teoretic la Iași existau două centre Fresenius, plus o stație cu 6 aparate de dializă în cadrul spitalului Parhon, unde erau dializați pacienții înainte de a fi fost incluși în Programul Național de dializă sau când erau internați în spital pentru diferite crize, chiar pacienții intrați deja în Program.

Când eu am început dializa în mai 2018, Prof, dr. Adrian Covic era „totum factum” era un „stăpân al inelelor”, adică îl vedeai în spital, unde nu avea o funcție de Șef de clinică sau de director - pentru că ANI l-ar fi găsit incompatibil cu munca în privat - însă el era Dumnezeu pe pământ. Nimeni nu trecea de cuvântul său, de aprobarea sa, nimeni nu crâcnea în fața lui. Directorii administrativ și medical ai spitalului nu-i ieșeau din cuvânt și chiar dacă pe hârtie lua salariu de medic specialist cu grad de Profesor universitar, el era și este și azi Șeful suprem.

În 2018, prin decembrie, vine de la București directoarea cu îngrijirea pacienților pe toată țara, o anume doamnă Carmen Pop și anunță în fiecare salon că firma Fresenius va investi la Iași într-un nou Centru modern, propriu și independent. S-a dat în folosință în plină „pLandemie” în decembrie 2020.

Firma Fresenius Nepjro-care a făcut un exces de zel și o mare risipă de bani în anii declarați de „pLandemie”, fiind un etalon național „cum trebuie procedat” ca în țările vestice dezvoltate în lupta cu acest microb care a dat peste cap omenirea.

Recuzită - corturi în curte de „pre-triaj”, unde stăteai în frig cu 2 asistente de serviciu și ți se lua temperatura cu un scaner ca la Mall, ți se luau probe de salivă din gât sau din nas pentru ca să se țină sub control Covidul. Se juca un teatru cu recuzită și  costume la asistenții operatori, infirmieri  și  chiar la medicii care veneau la vizită cu costume și măști de extratereștri, că nu știai cu cine vorbești. Nimeni nu mai recunoștea pe nimeni, era ca un film din seria „Star Treck”.

Peste Centru era Șefă cu funcția de „manager” al Centrului o economistă de profesie, care nu avea altă calitate decât că se purta autoritar și cu personalul medical angajat și cu pacienții, care erau tot timpul atenționați și muștruluiți ca într-o Școală de corecție. Deși Centrul avea medici proprii angajați de Fresenius, ei nu aveau calitatea de a coordona medical Centrul, fiind subordonați „managerei” care era sluga fidelă a Pof. dr. Adrian Covic.

Tot ce vă povestesc eu aici are scopul să devină peste timp un document mărturie al procesului de distrugere al Sistemului medical ieșean sub ochii noștri, care am asistat neputincioși, dar și sub ochii Serviciilor de informații, care au oameni infiltrați în toate sistemele profesionale și au cunoscut în timp real cum se desfășurau mârșăviile. SUNT COMPLICE la crima organizată și de fapt apără MAFIA  de la care iau foloase necuvenite! ALTFEL NU SE POATE EXPLICA. Prin protocoalele existente între SRI și Justiție blochează Justiția și chiar o convertesc să evite darea unor soluții drepte și juste deși asupra bandei de crimă organizată sunt făcute plângeri penale la obiect, cu probe irefutabile ce dovedesc fapte de corupție care au condus la crime cu premeditare! Aici s-a ajuns, aici suntem în prezent!

Structurile informative ale României – indiferent de numele și atribuțiile pe care le au – sunt cele mai vinovate că nu au acționat în mod legal să oprească Mafia creată în jurul familiei Adrian Covic la Iași, care prin cumul de funcții ce în România sunt aducătoare de influență și putere, au putut permite unui singur om să dispună și să hotărască discreționar asupra sorții a sute și mii de oameni, indiferent că sunt salariați sau pacienți.

Foarte multă lume este tentată să ia apărarea apriori unui medic excepțional profesional, dar care ca om are un caracter infect și acționează mai degrabă în numele Satanei decât a lui Dumnezeu și are ca singură țintă a lăcomiei sale acumularea de averi care să ajungă pentru trei vieți și urmașilor, urmașilor lui.

Oameni buni, un medic adevărat nu are valoare dacă este numai un bun profesionist și pentru asta calcă și peste cadavrele celor pe care a jurat să-i salveze și să le apere viața cu prețul științei sale! Nu trebuie să dăm doi bani pe o reptilă în halat alb care apără în primul rând Sistemul din care face parte și nu pacienții pe care trebuie să îi servească acest Sistem!

Bă securiștii lui Pește, bă hiene ticăloase, inevitabil veți ajunge la mâna acestui Sistem bolnav, criminal, nu toți veți avea protecție, nu toți veți impune frică unor asemenea mafioți din Sănătate ce au format o Mafie pe care deja voi nu o mai puteți controla și stăpâni!

Nu toți procurorii și judecătorii atinși de boli grave vor ajunge să fie tratați cu deosebire, în ciuda banilor cheltuiți de acești slujitori ai Satanei! Veți pieri cu zile și voi, ca o pedeapsă a Celui de Sus pentru nemernicia voastră că ați perpetuat decăderea Sistemului de Sănătate.

V-am spus și v-am adus probe și înscrisuri materiale clare despre complicitățile existente între Mafia din jurul Prof. dr. Adrian Covic, directorii ce s-au perindat la CJAS, la DSP Iași, care mulg Sistemul cu bani nemunciți și fură acești bani ai contribuabililor, iar apoi se plâng la televizor că nu mai sunt bani pentru derularea unor programe vitale.

NOI STIM CA VOI STITI CA NOI STIM!

Aveți plângeri făcute, aveți probe, aveți dovezi, dar comanda politică vă ordonă să îndepărtați cât mai tare anchetele și să evitați darea unor soluții, ba chiar să fie apărați de justiție criminalii!

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, Poliția, ar trebui inculpați în Dosar pentru tăinuire și tergiversarea complice a anchetei, DNA București, pentru faptul că a transmis la Secția Iași pentru adormire dosarul în care au fost incriminate persoane cu funcție de răspundere în România precum ministrul actual al Sănătății Alexandru Rafila și Președintele CNCD Asztalos Imre, care nu au ezitat să accepte corupția și să intervină în soluționarea injustă a cauzei în favoarea firmei Fresenius Nephro-care, al cărei CEO Ioana Țoncu este mama unui băiat nerecunoscut de Alexandru Rafila în lașitatea ce îl caracterizează, dar probează existența unor legături care fac posibilă coruperea în vederea apărării unei persoane ce a comis abuzuri și acum nu știe cum să scape de răspundere.

Voi, securiștilor, ați distrus societatea românească și pe cea ieșeană în special, voi, care apărați din interese și la ordine politice toți criminalii aceștia constituiți în Grup infracțional de crimă organizată și pe care îi apărați!

Cum este posibil ca să i se permită lui Adrian Covic să deschidă în Iași un Centru de dializă care face acum concurență neloială firmei care a inventat și a adus în România această metodă de salvare a vieților oamenilor, ba chiar a ajutat România să demareze Programul național?

Adevărul curat este că și o multinațională cu capital german a fost infestată cu persoane de conducere române, cu metode și ținte de jaf și căpătuială pure lăcomiei românești, oameni fără scrupule care lucrează împotriva intereselor naționale, împotriva chiar a blazonului firmei germane care cu siguranță că numai în România este în pericol de a fi defăimată și târâtă în noroi de niște hiene!

Ioana Țoncu este o globalistă cu notorietate, înainte de a o fi plantat la Fresenius Alrxandru Rafila  a fost Director „Astra Zeneca” România, ajutată din umbră de fostul ei amant care a însămânțat-o și a ajutat-o să urce treaptă cu treaptă în acest  timp cât și el a fost urcat de globalism până la funcția de reprezentant al României la OMS și acum de cea de ministrul al Sănătății!

CEO Ioana Țoncui a urcat pe funcția maximă în Fresenius în anul 2020 luna martie, iar imediat după această dată s-a simțit și de pacienții dializați schimbarea!

„S-au strâns șuruburile”, iar sub pretextul economiei și a eliminării risipei inutile de bani s-a pus totul în slujba unei acumulări sălbatice de profit în detrimentul pacienților! Personalul s-a confruntat imediat cu lipsuri grave de materiale absolut necesare care au început să fie date la limită cu „țârâita”, s-a dezvoltat birocrația evidențelor consumului de materiale în detrimentul acordării unui timp mai lejer tratamentelor pacienților. Asistenții au devenit birocrați în detrimentul atenției mărite asupra pacienților! De unde erau alocați câte un asistent la patru pacienți, de la 1 martie s-a ajuns ca un asistent să deservească 5 pacienți, iar asta este posibil să se întâmple în situația când la o criză, un salon să rămână fără supraveghere continuă sau cu doar un infirmier în cel mai fericit caz.

Pe toate căile lăcustele care conduc Fresenius la nivel central și local prin slugi obediente și de multe ori neprofesioniste, depășite de situație, muncesc asiduu pentru compromiterea firmei Fresenius la Iași. Nu au știința întocmirii corecte și eficiente al unui grafic cu repartizarea oamenilor pe ture, ceea ce produce sincope și perturbări vizibile de care tot pacienții suferă. Scopul este mărirea profitului, încălcându-se chiar legea, se alocă pacienți incompatibili  unii cu alții pe mașinile BGS  în  număr peste cel admis de lege, fără să se țină cont de  infirmitățile unora și mai ales de starea lor de  imobilitate. Șoferii BGS nu sunt școlarizați ca să devină  ambulanțieri, pentru a nu fi plătiți corespunzător acestei munci,  în ciuda minciunilor asumate de directorul DSP Iași care afirmă în fals că au calificare de ambulanțieri! În Contractul Colectiv de muncă al șoferilor este stipulat că șoferul „nu are dreptul” să atingă pacientul, ci se rezumă doar la a conduce mașina, ceea ce contrazice afirmația că ar fi ambulanțieri! Prin urmare, șoferul nu are voie să ajute un pacient invalid să se transfere în mașină, dar este ambulanțier. Pentru asta, pacienții sunt nevoiți – cunoscând și nivelul cel mai mic de salarizare al șoferilor – să le acorde acestora sume de bani sau alte produse în compensare pentru ajutorul primit la transferul în/din mașină., Este o luptă surdă între cei care conduc Fresenius, BGS - care prin șantaj face jocul lui Fresenius - și pacienți, care nu au altceva de făcut decât să aducă la cunoștința instituțiilor statului această stare de lucruri și care sunt părtașe la fărădelegi prin acte de corupție! Cu siguranță că în ciuda scăderii nivelului și calității serviciilor prestate de Fresenius  către pacienți, se încasează lunar aceleași sume convenite în Contractul cadru, ba chiar poate că o fi fost și o majorate, pentru a se mări suma percepută ca mită.

NOI STIM CA VOI STITI CA NOI STIM!

Ce se urmărește? Acum este tot mai clar și mai evident că se urmărește să se diminueze numărul pacienților trimiși de spitalul Parhon către Fresenius și umplerea la refuz al centrului „Verde Clinic” controlată de familia Prof. dr. Adrian Covic.

Acest om – prin funcțiile universitare deținute și prin influența pe care o exercită asupra studenților, a rezidenților și a medicilor care depind de pixul și voința lui - execută necondiționat și chiar sunt părtași la fărădelegi, apărând cu dinții Sistemul care le asigură prin Fresenius venituri suplimentare peste salariile decente din spital, plus munca în mediul privat individual.

Cum este posibil ca un singur om să poată face cu succes și la cote maxime atâtea servicii în 24 de ore ?  Este nevoie pentru însănătoșirea imediată a Sistemului medical românesc să se interzică unui medic să aibă funcții și afaceri în privat dacă lucrează în spital de stat și este și cadru universitar! Dacă alegi viața ca medic în privat, atunci să nu mai poți fi salariat la sistemul de stat, ci doar să fii  cadru didactic! Așa se explică și puterea exagerată dobândită de Prof. dr. Adrian Covic și de alți profesori universitari care se folosesc ca de niște pârghii să exercite influență în instituțiile de stat!

Cum poate un singur om, pe căi cinstite și corecte, să acumuleze atâta capital încât să construiască și să doteze cu aparatură proprie de ultimă oră un Centru privat de dializă, făcând și concurență neloială firmei mamă? Și mascat să  aibă și un parc propriu de mașini de transport pacienți, chiar dacă sunt neconforme și se eludează cu acceptul DSP Iași de la respectarea legii?

Bârfele din mediul medical vorbesc în șoaptă că între Prof. dr. Adrian Covic și Fresniuis ar fi existat un Act Adițional la Contractul cadru încheiat când s-a demarat Programul național de dializă prin carte se făceau în paralel observații și tratamente pe pacienții dializați fără știrea acestora, pentru omologarea unor medicamente concepute de Fresenius. După cei zece ani cât a durat studiul (din 2013 în 2023) concluziile nu ar fi fost foarte încurajatoare sau favorabile, dar că Prof. dr. Covic a fost bine stimulat și  și-a DAT GIRUL, atestând rezultate favorabile care în final au condus la omologarea Studiului.

„Se vorbește”, dar sunt instituții plătite să știe asta și să protejeze românii! Trebuie în mod obligatoriu – ba chiar vital – să apere interesele firmei Fresenius care este în stare pentru a ascunde șantajul asupra conducătorilor corupți de acum să plece din Iași măcar pentru o vreme, ca să se piardă urma consecințelor colaborării oneroase cu Prof. fr. Adrian Covic! Așa ceva nu trebuie să se întâmple! Ca strategie de apărare națională! S-a făcut așa ceva? Rezultă că există motive serioase ca Fresnius Nephro-care România prin CEO Ioana Țoncu și tatăl copilului ei Alexandru Rafila să lupte din răsputeri și să cedeze piața de dializă a Iașiului către „imperiul” familiei Covic și a Mafiei din jurul lui.  Lumea a auzit de dr. Vasile Cepoi, fost director la DSP Iași înainte de dn-a dr. Cristina Gâscă, care era cică cumătru cu Prof. Covic și care a pus umărul din plin la protecția și crearea Imperiului Covic!

Acum – cu marele lui tupeu care îl caracterizează - Prof. Adrian Covic a cerut Senatului Universității de medicină să aprobe ca la Centrul său „Verde Clinic” să i se repartizeze medici rezidenți, care sunt plătiți de stat, dar ar face muncă în folosul firmei sale private, care și așa are profituri mari create prin trafic de influență. Eludează Legea 38/2003 în privința folosirii  abuzive a unui tip de mașini șl a transportul pacienților ca și firma BGS, deși acest fapt a fost în nenumărate rânduri semnalat organelor statului și fac și obiectul unei plângeri penale. 

NOI STIM CA VOI STITI CA NOI STIM!

La DSP Iași – subunitatea teritorială județeană a Ministerului Sănătății – asumat de tatăl copilului Ioanei Țoncu – CEO Fresenius, doamna dr. Cristina Gâscă face pe față protecție Grupului infracțional de crimă organizată din funcția ei de Director, deși i s-au prezentat fățiș aceste fărădelegi la care este complice. Mai mult decât atât, are curajul să semneze înscrisuri oficiale care conțin intenționat  fals în acte publice, deși a fost atenționată că ele vor folosi la Dosarul de Plângere penală existent pe rol la DNA Iași.

Cât de siguri sunt acești oameni că nu li se va întâmpla niciodată nimic? Câtă corupție există în acest Sistem pe care românii îl vor spulbera cu siguranță cât de curând?!

Cu ce îi  șantajează Prof. dr. Covic pe cei din Conducerea multinaționalei Fresenius Nephro-care că au înghițit și tac asurzitor când văd că din ce în ce mai tare Prof. Covic dirijează spre Centrul său „Verde Clinic” majoritatea pacienților care țin turate la maxim motoarele firmei familiei, în timp ce îi scapă doar printre degetele ambelor mâini câțiva pacienți care sunt dirijați la Freseniius? Să nu mai vorbim și de cealaltă firmă de dializă privată existentă la Iași, deschisă înainte de „Verde Climnic”, care pur și simplu riscă să sucombe cât de curând  pentru că pacienții sunt îndrumați din spital să nu meargă acolo? Asta este concurență corectă?

Ce părere are Oficiul pentru Protecția Concurenței - care ar fi trebuit de mult să se autosesizeze și să închidă sau să nu permită deschiderea șandramalei verzi? Atâta timp cât Prof. dr. Adrian Covic și unii medici salariați ai lui lucrează în spital, ei fac trafic de influență asupra pacienților neștiutori  care sunt îndrumați să aleagă un anumit centru în detrimentul altora! Piața concurențială trebuie să fie liberă, iar pacienții să aleagă în cunoștință de cauză una dintre ofertele care li se prezintă și de serviciile pe care le oferă liber oricare dintre firme. Așa este corect, așa este legal! Mai multe firme înseamnă concurență sănătoasă, nu monopol sau CARTEL!

NOI STIM CĂ VOI STITI CA NOI STIM!

Dragi securiști ai neamului, măi dragi tovarăși, colonei, căpitani și plutonieri minori, măi, voi știți că omorâți oameni cu bună știință? Măi, voi știți că Fresenius a dat de la 1 martie a.c. afară vreo zece asistenți bine pregătiți profesional, cu familie și copii de crescut, cu rate la bancă, pentru că  numărul pacienților în Centrele Fresenius a scăzut drastic și economic nu se mai justifică atâta personal de deservire? Voi știți că acesta este  doar începutul și că vor urma curând alții care se bucură azi că au rămas în serviciu, neștiind că ei vor urma mâine? La fel cu infirmierii, rămân liniștite doar slugile obediente Profesorului căruia îi fac jocul, iar acesta este în cârdășie cu CEO Ioana Țoncu și cu actualul ministru Alexandru Rafila; aceste coropișnițe ale neamului românesc care distrug nestingherite viața atâtor oameni?!

Se urmărește ca într-o zi apropiată cele două Centre Fresenius să fie comasate și ulterior chiar să fie închise ca „nerentabile” la Iași, în timp ce imperiul dializei se sprijină numai pe umerii familiei Covic cu toate slugile care îi servesc necondiționat din obediență sau din obligație.

Voi, securiștilor, sunteți vinovați și răspunzători pentru toate acestea și oamenii ar trebui să vă scuipe pe stradă dacă v-ar cunoaște ca și pe aceste lăcuste care distrug totul în cale.

Se face tot posibilul ca toți pacienții dializați să ajungă la mâna familiei lui Adrian Covic! Și voi, securiștilor și voi, procurorilor și voi judecătorilor, iar atunci veți fi doar niște rahați uscați care veți primi un șut de bombeu în iarba de lângă trotuar!

În încheiere doresc să vă repet până vă intră în cap tuturor: învățați să stimați oamenii după calitățile lor de OM, nu cele dobândite numai prin învățătură sau pile și relații! Banul și averea nu sunt compatibile cu cariera unor medici, procurori, ofițeri de  informații, judecători! Ei trebuie să ducă o viață decentă, discretă, îndestulătoare, remunerată corespunzător pregătirii lor, dar asta să nu faciliteze acumulări de averi nejustificate în spatele cărora este CORUPȚIA.

 Această faună pe care am nominalizat-o mai sus este aidoma unui banc de pești omnivori piranha care populează râul Bahlui. Toți la un loc sunt capabili să devoreze și un elefant care le intră în mediul lor, adică o populație neștiutoare!

(vezi videoclipul de mai jos)

GABRIEL MIHAILA!

Video

Featured

VREMURI NOI? IARASI NOI!

Este campanie electorală pentru „locale” din câte înțeleg... Prin oraș banere imense cu mutrele jnapanilor pe toate gardurile.

Gabi Mihaila Tue, 04/16/2024 - 07:26

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?