Mai 'nainte de-a mă duce
Şi a nu mai fi,
lasă-mă să mă odihnesc...
Picioarele mele, pe piatră
Tu le-aşezi.
Îndreaptă-mi paşii mei!
Auzi-mi sufletul subţiat
ca o pânză de păianjen
si-ntinde-ţi mâna către mine.
Ca o umbră trece omul
şi zadar se tulbură
- Comorile sunt deşarte! -
Încinge-mă cu sabia Ta;
Trupul meu - ţărână
plecat din pântecele mamei -
Făcutu-mi-s-au lacrimile
pâine ziua şi noaptea.
Glas revărsat de sărbătoare
adu-mi slava fiilor mei
şi pleacă-te spre ei.
Ridică-i pe tronuri regeşti
Adu-mi vremurile vechi 'napoi,
să le străbat uşor
cărarea lor cu lauri şi smochini.
Apoi, cheamă-mă de vrei
- Sunt şi nu sunt om -
Dă-mi sprijin şi nădejde.
Dar, mai 'nainte de-a mă duce
şi-a nu mai fi,
Lasă-mă să mă odihnesc.