Unde dai si unde crapa! SRI, Lazar si DNA au doborat motiunea de cenzura

picture

SRI, Lazăr și DNA au doborât moțiunea de cenzură. 
Înțeleg că la Biroul Permanent al Senatului au venit zeci de volume privind cererea de urmărire penală a președintelui Senatului.
Biroul Permanent al Senatului va înainta cererea către Comisia Juridică a Senatului, care trebuie să studieze cele 73 ( șaptezeci și trei de volume, care însumează peste ( se pare) 15 000 de pagini, și să întocmească un raport de aprobare sau respingere a cererii de urmărire penală.
Raportul Comisiei Juridice are caracter consultativ ( nu este obligatoriu pentru plen) este înaintat plenului care, prin vot secret cu bile, se pronunță asupra cererii Parchetului General. 
Aceasta este procedura. Crede cineva că va dura mai puțin de o lună de zile? Eu nu cred, pentru că, în primul rând, obiectiv, membri Comisiei Juridice trebuie să studieze dosarul. Au trecut vremurile în care Procurorii dădeau termen Parlamentului, în acest caz Comisia Juridică trebuind să studieze cele 15 000 de pagini, presupunând că fiecare pagină necesită un minut( doar un minut) pentru a fi studiate de către senatorii membri, sunt necesare 15 000 de minute: 60= 250 de ore, dacă senatorii studiază 10( zece ore pe zi) au nevoie de 25 ( douăzeci și cinci de zile) doar pentru studiu la Comisia Juridică.


Buuuun....Credeți că toată procedura, obiectiv vorbind, va dura mai puțin de o lună de zile? Eu mă îndoiesc. 
Acum: PNL-ul anunță cu surle și trâmbițe că va depune o moțiune de cenzură împotriva guvernului, în perioada în care Tăriceanu este la mâna Senatorilor PSD, inclusiv a celor din Comisia Juridică, care în perioada moțiunii studiază cu sârg dosarul. 


Tăriceanu și ALDE, în această situație, nu au decât o variantă: să voteze împotriva moțiunii de cenzură, cu excepția, puțin probabilă, ca Tăriceanu să se declare vinovat și să-și ceară singur ridicarea imunității. Practic, DNA și Parchetul au reușit, voit sau nu, eu cred că din prostie, să unească PSD și ALDE, cu toate că scopul inițial a fost să-l salveze pe Lazăr și, prin această cerere, să-i arate pisica lui Tăriceanu. 

Lăsând la o parte ticăloșia lui Tăriceanu despre care am vorbit în postarea precedentă, DNA și Parchetul au reușit să unească Coaliția în fața moțiunii de cenzură, punându-l pe Tăriceanu la mâna PSD-ului. 
În acest caz, moțiunea de cenzură este practic respinsă înainte de a fi depusă. 
SRI și DNA au reușit deci să doboare moțiunea de cenzură nedepusă de PNL. 
Unde dai și unde crapă!

Gelu Visan

Featured

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?