Vă mulțumesc mult pentru aprecierile pe care aveți gentilețea să o acordați lucrărilor mele. Și acum vă voi vorbi puțin despre ele. Tehnica pe care o folosesc nu am învățat-o de la nimeni. De asta lucrările mele sînt unicat. Din cîte știu, nu mai face nimeni așa ceva. Au încercat mulți să mă copieze, ba chiar pe cîțiva am încercat eu să-i învăț. S-au lăsat repede. Pentru că pe lîngă răbdare se pare că mai ai nevoie și de altceva. Eu m-am născut cu acel „ceva”, l-am cultivat, am luat-o de multe ori prin junglă cu maceta în mână hăcuind vegetația care înăbușea calea spre exprimarea sinelui. 
Am cheltuit timp și bani cu nepăsare, cu indolență chiar, în căutarea acelui „ceva” care să-mi deschidă calea spre inima lumii. Caut încă. Din fiecare lucrare învăț ceva, în fiecare lucrare pun ceva din sufletul meu, al vostru ...
Și de fiecare dată când vin în fața voastră cu ceva, mi-e frică! Oh, ceruri, ce frică mi-e! Nu mi-e frică de critici! Am acea frică și emoție de fețiță care a făcut cu mânuțele ei un cadou pentru părinți și așteaptă cu inima cât un purice zimbetul aprobator al mamei și al tatălui. (Proastă cum sunt, bineînțeles că plâng când scriu asta!)
Spre marea mea bucurie, am avut parte de dragostea privitorilor. Și sper din toată inima să primiți înmiit bucuria pe care mi-o dăruiți!!!
ANA-MARIA HOMEAG
