Ce mi-aș spune dacă aș fi cel mai bun prieten al meu?
Cu siguranță, mi-aș spune adevărul, pentru că mi-aș vrea binele dezinteresat.
Mi-aș spune că m-am născut pentru a călători singură,
Iar cine îmi spune altfel, mă minte.
Mi-aș spune că voi muri singură
Și așa cum am ajuns aici, va trebui să mă strecor în altă lume,
Să îmi găsesc singură calea,
Să îmi rănesc tălpile picioarelor de experiențe,
Iar atunci când voi fi terminat de sângerat,
Să țin cât pot de cicatricile acelea, pentru a nu uita pe unde am umblat.
Mi-aș spune că nu mai știu să mă bucur de clipe
Și am ucis copilul din mine.
L-am sufocat cu atâta ardoare, mințindu-l că este ceea ce își dorește cu adevărat.
Și acum, nu îl mai pot aduce înapoi.
Mi-aș spune că sunt tare departe de cea care eram când m-am cunoscut.
Și de fiecare dată, când mi-am incendiat sinele,
Am renăscut o Phoenix mai lașă.
Mi-aș spune că eram mai frumoasă când abia aveam ce îmbrăca,
Mai fericită când plângeam mai des,
Mai cultă când nu eram atât de informată
Și mai bună când aveam mai puțin de oferit.
Mi-aș aduce aminte că nu am mai numărat de mult stele,
Nu m-am lăsat să visez, să sper
Și mi-am pierdut curajul.
Mi-aș spune că abia mă mai recunosc.
M-aș lua de umeri și m-aș privi în ochi, spunându-mi toate astea.
Probabil mi-aș mai spune că nu mai vreau să fiu cel mai bun prieten al meu.
LUMINITA SICOE
