Cât am fost mică, icoană de închinat eram. Te opreai în fața ei, scuipai în sân și ziceai Doamne apără și păzește. Musai de trei ori. Să aibă efect.
Mi-amintesc că mă ștergeam de mine. De orice. Puținele mele bluzițe sau pulovărașe erau murdare în partea din față pe care o foloseam pe post de prosop pentru că era la îndemână. Mă mai ștergeam pe părțile laterale. Așa că îmbrăcămintea arăta precum otrepele de bucătărie cu care curățau oalele de funingine.
Se tânguia mama săraca precum bocitoarele de la mort.
- Făăăăă, zici că ești Buga!!! Ce ai să te faci în viața asta, se plângea în timp ce-mi ardea câte una sănătoasă după ceafă de mi se rotea capul în toate direcțiile în același timp. Numa când făceam pâine, eram tapetată și eu și casa cu făină și urme de cocă.
Pentru acuratețea poveștii țin să vă spun că nu știu cine e Buga. Deși mi-aș dori. Să o eliberez din mine. Să-i dau drumul din captivitate. Că așa zic psihologii moderni.
Am încercat în toate felurile cu mama, cât a trăit, să o determin să-mi zică cine minunea lumii e Buga. N-a putut. Se punea pe un râs de zile mari. Când se oprea era suficient să se uite la mutra mea și o apuca iar.
- Făi mămica de cine râzi tu în halul ăsta? o chestionam contrariată.
- De amândouă, răspundea râzând cu lacrimi.
Mă uitam la ea și așteptam pentru păstrarea adevărului istoric, palma după ceafă.
Crăciunul ăsta am făcut salată de boeuf. Cu curcan. Adică, de-ar fi să fim riguroși, i-am zice cueouf. Sau cureouf. Cum vă e mai simplu să pronunțați. Amu' depinde numa' de auditoriu..
Și la un moment dat, murdară de maioneză pe mâini, s-a reactivat trecutul, m-am uitat stânga-dreapta și cu un sentiment de mulțumire complet, m-am șters pe mine.
Băi, cântau cetele îngerești pe trei voci. Moș Crăciun stătea la comanda corului. O grămadă de sfinți aveau ochii ieșiți din orbite. Întreg neamul strămoșesc stătea aliniat și-aștepta semnul dirijorului.
Și deodată ca la începutul lumilor a bubuit în creierul meu:
- Bugaaaaaaaaaaa!!!!
DANIELA TARAU
