APROAPE PE CONT PROPRIU

bvdsa

În chestiunea conductei Nord-Stream 2 dintre Rusia și Europa de Vest (Germania), România a căzut iar la mijloc între interesele germano-ruse și americane.

Franța s-a dovedit că este departe de a susține interesele SUA și cuplează împreună cu Germania la acest proiect, deși unii (cine?) aruncaseră zvonul că ar fi contra acestuia. Acum apare ca limpede faptul că discuția dintre Merkel și premierul Dăncilă a fost aruncată pe piață de Radu Tudor ca să se forțeze o anumită reacție (inter)națională.

Întrebarea este dacă SUA au capacitatea de a opri acest proiect, sau nu. Dacă nu pot, atunci consecințele pentru Țările Baltice, Polonia și Ungaria vor fi greu de cuantificat.

România poate să negocieze însă foarte bine enormul zăcământ de gaz din Marea Neagră, care va deveni vital dpdv geostrategic. Dacă vom avea independență energetică și nu vom lăsa pe alții care să decidă ce se va întâmpla cu gazul după exploatare, adică țeava va trece spre Ungaria fără absolut niciun beneficiu intern. Iar pentru asta e nevoie urgentă ca să fie naționalizat OMV-Petrom, care oricum nu și-a respectat clauzele contractuale (aici ar fi mult de scris, vedeți numai că, deși au făcut anul trecut profituri fabuloase, au scăzut masiv investițiile), iar acționariatul ascuns este - spun mai mulți- o parte semnificativă, rusesc.

Pentru naționalizarea OMV-Petrom avem nevoie de o decizie politică. Cine să o ia, în momentul de față?

IULIAN CAPSALI

Featured

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?