La ceas târziu când geana zilei ostenită
Se-nclină și devine statuară,
Lumina se topește în candela cernită
Să nu rămân nopții ca povară.
Ah! ce vrajă-adâncă e noaptea acum
Când spulberă clipă ce-și frânge aripa în drum!
Ce joacă nebunească-i când doboară
O răză de speranță și-n beznă o coboară!
De parcă infinitul albastru sa deschis
Încremenind și timpul și spațiul dintre stele
În forma cea din urmă a toate ce ni-i scris,
Se conturează luna pe bolta lumii mele.
Doar ea rămâne-acum amprenta fără glas
A visului-n ziă îmi spune bun rămas.
CATI LUNGU