În contextul războiului meu personal cu ticăloșii care au fost aprozii Profesorului până la începutul acestui an, mi se întâmplă la Centrul de Dializă fel de fel de „chestii”...
Acum vreo lună în urmă, am intrat într-un conflict de interese cu o asistentă care era de tură la salonul unde fac eu dializa.
Proiectanții care au proiectat clădirea noului Centru „Fresenius”, au proiectat spre exemplu iluminatul salonului pe tavan, conform unui Normativ ce trebuia să țină seama, evident, de niște obligații stipulate în funcție de suprafața și volumul încăperii, de numărul de lux-i necesar unei bune vederi de personalul operativ, dar au dispus lămpile puternice de iluminat dotate cu leduri după un design care are în vedere arhitectura și nicidecum „funcționalul” locului, au respectat doar niște parametri „bătuți în cuie”.
Viața însă a demonstrat întotdeauna că socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă... Pentru asistenții operatori care lucrează în picioare și mai apoi, după conectarea pacienților, „în șezut” pe scaune, este totul OK. Lumina le vine de sus, din tavan, așa că nu au niciun deranj.
Pacienții însă, sunt obligați să stea întinși pe pat în poziția cu fața și ochii în sus, privind tavanul. Lămpile cu mulți lucși au dimensiunea de 1m pe 1m, plus altele rotunde, ca niște faruri de ceață intercalate fără logică. Nimeni dintre „inteligenții” care au proiectat clădirea – precum nimeni din partea Beneficiarului condus măiastru de CEO Ioana Țoncu, mama unui copil făcut în tinerețe cu actualul ministru vremelnic Alexandru Rafila – nu au cerut nimic special nici Proiectantului, nici Constructorului, pentru simplu motiv că inteligența exprimată într-o facultate de management în economie plus trei mastere în domeniul sănătății care i-au asigurat duduii patalamalele ca să acceadă împinsă și de la spate de „fost”, nu i-au dat expertiză suplimentară. Cum nici Profesorului – coordonatorul dializei pe toată Moldova – sau slugilor domniei sale care se afișau pe site ca „manager” de Centru. Nu are rost să vă reamintesc ceea ce a constituit obiectul unui serial pe care l-am publicat pe „Rechin de Bahlui” în 21 de episoade, plus ceea ce constituie în prezent obiectul unor Plângeri și dosare penale contra acestor personaje din partea subsemnatului. Nu. Însă mai adaug - dacă era nevoie - acest articol care are darul să vă arate și să vă deschidă încă odată mintea asupra unor ipochimene de oameni care prestează în domeniul „sănătății”, deși au un comportament de gardieni de pușcărie.
Ei, bine, Centrul, „are în dotare” una bucată Pisălog, care se autointitulează prescurtat „Psi” pe Facebook. „Psi” clinician! Ca să se știe, să se cunoască, el nu este un psiholog ca oricare din grămada mare de psihologi care au inundat și viața publică la televizor când consiliază în văzul lumii persoane care au probleme cu bibilica. Lăsând la o parte hilarul din ridicolul personajului - cu un aspect care îi dăunează - el mai are și un caracter execrabil de râmă care se zvârcolește în acul undiței Profesorului și al cuconiței CEO ca să li se bage sub piele. Într-o „multinațională” - atunci când reușești să te aburci pe geamlâcul de la budă și ai căzut în baie cu capul în WC - nu mai vrei să pleci decât pe ușa din față, ca să te salute portarul.
Așa și cu „PSI”. Pentru că de la începuturi l-am depistat că singura sa „psihologie de terapeut” era aceea să se lingușească pe lângă pacienți și colegi ca să toarne profesionist colectivului de conducere care a fost total supus Profesorului - prin care își asigura dăinuirea și utilitatea. La el nu contează decât să „informeze” în felul în care „să convină” celuia căruia îi toarnă, iar delațiunea adusă la rang de artă să aibă pentru el foloase. Așa a făcut anul trecut când s-a băgat pe sub pielea unui medic naiv și fără o prea mare experiență de viață probabil, că a putut să îl accepte ca pe un prieten apropiat, dar care pentru acest lucru - și mai ales pentru „informațiile” turnate împreună cu picături de otravă în urechi - a crezut că eu nu aș mai fi omul pe care îl știa și așa că brusc m-a considerat că aș fi devenit un adversar al domniei sale. Chestie de fanatism profesional al Profesorului...
Și ca el, mai multe persoane labile psihic. Pentru toate aceste mizerii care au condus la plângerile mele către diferite parchete ce ar urma să judece și să dispună asupra unor fapte penale, l-am considerat foarte vinovat - ca și pe alte personaje care compun chipurile „Comisia de rezolvare a nemulțumirilor pacienților” - alături de fosta „menajeră” a Centrului căreia i-am făcut Plângere Penală aflată pe rol.
Această „comisie” pompos intitulată, este doar o modalitate de a disipa răspunderea nominală a unor ticăloși care conduc ca interpuși Centrul fără să aibă nicio treabă cu medicina sau cu domeniul sănătății în general, ca și madama CEO de la București.
Cum v-am spus la început, într-o zi era de serviciu o asistentă care are reale probleme cu vederea, de altfel ca și mine și ca și alte colege și alți pacienți. Și eu și dumneaei, nu vedem bine când scriem la tastatura calculatorului fără o lumină suficientă, dar ne și deranjează lumina puternică venită la ochi, chiar și a soarelui. Noi, pacienții suntem obligați să stăm cu ochii la tavan patru ore și mai bine, iar asistenta trebuie să lucreze în tură cel puțin trei ore la tastele calculatorului. Pentru că nu există din proiectare și construcție o lumină deasupra biroului celor doi asistenți, ci puise aiurea, că deranjează inevitabil pacienții, eu cu o colegă pacientă care suferă de aceeași simptome ca și mine, am vociferat la un moment dat, deși suntem conștienți că și asistenta are perfectă dreptate să poată face serviciul în condiții cât mai bune.
Dar am avut pe loc și soluția. Am hotărât cu colega pacientă să cumpărăm „de Moș Neculai” 2 veioze micuțe de masă, cu leduri, care să poată fi folosite de cei doi asistenți simultan la fiecare post individual de lucru, astfel încât să-și poată lumina masa în zona tastaturii de calculator, iar toată lumea să fie mulțumită. Și pacienții care nu mai trebuie să sufere lumina în ochi, dar și asistenții cu o vedere mai slabă care au totuși nevoie de o lumină asupra tastaturii. Cum am acasă o lampă de birou similară, am hotărât cu colega să fac eu o comandă online, urmând să împărțim la doi cheltuielile de cca 10 euro de persoană. Era pur și simplu o atenție venită de la doi oameni care înțeleg conștient situația, dar mai ales știind că „managementul” multinaționalei – care face economie la sânge cu lucruri esențiale, ba chiar fraude financiare pentru creșterea ilicită a veniturilor „negre” - având complicități care deja sunt obiectul unei plângeri către DNA, nu ar fi de acord în ruptul capului să doteze mesele asistenților din toate saloanele cu niște obiecte firești și absolut normale ca să se îmbunătățească munca subalternilor, dar și pentru creșterea confortului pacienților. Mai ales că managerii nonmedicali ai Centrului mi-au dovedit că sunt incompetenți profesional în lucruri simple, elementare, că nu au nici simțul răspunderii, dar nici al unui lucru bine făcut...
Nici prin gând nu ne-a trecut o singură clipă să cerem conducerii Centrului să cumpere acele veioze de masă care ne-ar fi adus liniște tuturor. Pentru 20 de euro am considerat că este și un gest simplu, de omenie, prin care să ne arătăm recunoștința noastră față de un colectiv care ne este ca o a doua familie. Hotărâsem cu colega să devansăm pe „Moș Neculai” atunci când vom primi coletul, pentru ca să ne scurtăm supliciul la care suntem supuși și noi și asistenții.
Prin urmare venim cu obiectele care sunt imediat admirate și lăudate de asistenții de serviciu și care spuneau că asemenea lămpi sunt utile și ar fi necesare în toate saloanele.
Bucuria noastră nu a ținut însă prea mult, deoarece și-a făcut apariția în salon „Spionul PSI”, a cărui muncă principală este de a pierde vremea inutil prin saloane stând la bârfă minute îndelungate ca să treacă timpul de program (cu unii pacienți sau cu asistenții de serviciu). Evident că partea muncii sale și a rostului său este acela de a consilia pe unii pacienți care pot avea depresii, pot trece prin perioade mai grele a vieții datorită agravării bolii, a unei amputații, etc. Deci este cât se poate de logic și de benefic să existe psiholog angajat. Însă... omul sfințește locul.
„PSI” joacă rolul nefast al vechiului turnător la Securitate, al intrigantului și fitilistului de serviciu care colportează vorbe, zvonuri, care bagă strâmbe și caută nod în papură ca să fie util unor șefi vremelnici în care el crede că îi vor asigura în timp dăinuirea și prosperitatea. C-așa-i la multinațională...
Cum vede „PSI” veiozele minunate făcătoare de lumini și află că sunt un cadou primit și de la mine, pleacă din salon. După c.c.a o jumătate de oră în care probabil că a dat raportul și a gândit un plan de răzbunare asupra mea - care i-am spus în față că nu mai are ce discuta cu mine atâta timp cât avem statut diferit de oameni, el „liber” și eu obligat cu forța la supunere - a intrat în salon împreună cu fosta „menajeră” a Centrului, devenită acum „asistent șef”, unde îi era normal locul. Era aproape toată echipa „Comisiei” faimoase de „rezolvare” a nemulțumirilor pacienților. Pentru că de serviciu ca asistent de salon, era tocmai și o duduie care luptă pe căile ei să o uzurpe pe actuala asistentă șefă căreia îi este doar „locțiitoare” acum, când „șefa” se află în concediu sau zile libere. Duduia este de la început în „echipa câștigătoare” și are exact același stil și metode ca și cele ale „domnului PSI”. Lingușitoare, mieroasă, mincinoasă, șerpuitoare, insinuantă, sâsâindu-ți la ureche vorbe de laudă, ajutându-te benevol la unele lucruri minore și firești, dar care te obligă când este la ananghie să le recunoști că ți-a făcut un bine, ,„dezinteresată”. Ea de fapt a fost și co-inițiatoare a acțiunii de returnare a „cadoului”, alături de „domnul PSI”. Sunt probabil polițe și ranchiuni mai vechi, rămase restante, sau dorința expresă de a primi insigna de „Fruntaș al lunii noiembrie”...OK.
„Comisia” s-a dus peste noua Șefă a Centrului, o doctoriță de toată isprava care pur și simplu de când a luat comanda a reușit să introducă în munca personalului o disciplină care nu a existat niciodată și care probabil nu prea o face iubită de tot colectivul, pentru că nimeni nu are chef să fie foarte corect, iar mulți nici nu pot, nici nu le stă în fire. Mai mult decât atât, doctorița a fost de la început - după ce Bucureștiul a intrat în conflict direct cu mine în ciuda rugăminților mele repetate de conciliere și pace - boicotate de „fosta echipă” care a rămas neschimbată, cu excepția pierderii titulaturii supreme a fostei „menajere” și a dependenței vizibile a Centrului, de Profesor. Boicotată, vorbită în șoaptă pe la spate, sau alte mizerii interne care nu sunt văzute și auzite de pacienți. Părerea noastră este aceea că doctorița a fost pusă cu spatele la zid de tripleta infectă care a asistat-o când a fost împinsă la salon ca să mi se adreseze spunându-mi vădit jenată că nu se admite să aducem cadouri la firmă chiar colective, că „nu permite Regulamentul”, același Regulament pe care l-au invocat ca să se comită și abuzuri în serviciu contra unui pacient ca mine.
Din poziția pe care o aveam întins pe pat eu nu puteam să o văd decât pe doctorița care era în fața mea și îmi vorbea, dar cuvintele ei mi-au aprins imediat lumina orbitoare în creier și mi-au transmis că de fapt alea nu pot fi gândurile ei, cuvintele ei și nici dorința ei! Sau... poate și le-o fi însușit?! Whatever, am fost indignat, am spus că e doar un cadou, o mică atenție pe care ne-am permis-o ca să ne îmbunătățim puțin confortul fără să dăunăm muncii asistenților în același timp. Atunci, încurcată, doctorița a invocat că nu au voie să fie obiecte străine în Centru care să nu fie sterilizate, dezinfectate odată cu dezinfecția periodică, că Sanepidul interzice așa ceva cu care nu a fost dotată clădirea. M-am chinuit să o cred și să o înțeleg, deoarece nu îmi doream să mă cert cu domnia sa, să o jignesc cumva nici din greșeală, așa că totuși supărat am spus că noi nu luăm acasă obiectele, care pot fi aruncate chiar la gunoi de către dânșii. Între timp „cei trei care au speriat vestul” stăteau înafara razei mele de vedere dar erau în cea a colege cu care am cumpărat cadoul și ulterior mi-a relatat că rolul vizibil al celor trei este să verifice dacă doctorița joacă așa cum îi cântă ei. Probabil că noua șefă a Centrului se află între ciocan și nicovală, probabil că este șantajată de grupul de crimă organizată care a încercat să mă șantajeze și pe mine și nu a reușit.
După ce au ieșit din salon și am spus că noi nu luăm acele lucruri înapoi, m-am răzgândit și am făcut cadou lampa mea unui infirmier care are doi copii școlari, iar colega a luat acasă pe a dumneaei ca să o facă cadou de Moș Neculai unui nepoțel.
Ulterior, duduia neconsolată de un compensator de exces hormonal - care s-a alăturat „comisiei” în ciuda interesului comun evident al pacienților și al colegilor asistenți - s-a prefăcut a fi interesată să-i transmit linkul ca să poată chipurile să comande și ea cadouri de acest fel pentru Crăciun. Perversitate crasă. Teatru ieftin de saltimbanci proști.
Am relatat aceste fapte pentru ca să se cunoască adevărul pentru cei care nu au fost de față, dar în primul rând ca lumea să înțeleagă halul de degradare morală în care s-a ajuns la personalul carte lucrează în domeniul Sănătății. În cazul „domnului PSI-clinician” are o mare relevanță că el ca psiholog, care ar trebui să se zbată să înțeleagă și să ajute pacienții să aibă un grad sporit de confort individual și colectiv în această a doua lor casă și familie unde își petrec nevoiți zilele câte au mai rămas până tot restul vieții - acest jeg uman, se gândește în primul rând la bunăstarea și beneficiul său și al grupului lui de interese. Pentru dânșii nu există nicio apăsare dacă mori, în ce condiții, sau din ce cauze. Important este să se acopere cu mărturii false, cu delațiuni, sau cui acte care să îi exonereze de acuzații când nu ar pitea să-și cumpere nevinovăția.
GABRIEL MIHAILA
