CEAUSISTE VREMURI!

jhfsghdsjfgj

Toată lumea știe că „arhitecții nu ie oameni”, așa că, firesc, în studenție majoritatea prietenilor mei erau studenți la arhitectură.

Într-o zi binecuvântată, când toată gașca era adunată „La Coloane” (despre care cu regret vă informez că nu era bibliotecă), apariția mea este întâmpinată cu entuziasm. „Băăăăăi, nu vrei să mergi moca zece zile la mare?”. Ba bine că nu! Cum să nu vreau? Încep să curgă informațiile: că nu-ș ce Institut din Constanța organiza o tabără de arheologie, cazare la un cămin de elevi, cu transportul și haleala ne descurcăm singuri, dar dacă veneam pe șantierul arheologic se lăsa și cu oarece „renumerație”, firește, mică, după buget...

Plecarea era în trei zile, că tocmai începuse vacanța de vară.

Tradiția era că studenții fac blatul pe tren și noi, care păstram cu sfințenie tradițiile, ne-am conformat. Ajungem dimineața la Constanța, găsim căminul cu pricina, administratorul ne cazează claie peste grămadă în sala de mese transformată în dormitor cu ajutorul a câtorva paturi de metal și - saltele pentru cei care nu au mai apucat. Ne-am trântit bagajele pe unde am apucat și, cinci dintre noi, dornici să începem activitatea pentru care străbătusem juma de țară, am plecat la Mamaia, la plajă. Am încercat să cooptăm mai mulți hăbăuci, dar ăia au pretins că o noapte de mers cu trenul plus mahmureala aferentă, cerea odihnă. De pe muntele de moralitate pe care mă cocoțasem (nu băusem pe drum, că nu-mi place berea caldă!) i-am catalogat ca fiind retrograzi și-am pornit cu entuziasm unde vă zisei.

Ca niște tineri entuziaști, cum am ajuns, cum am intrat în apă. Numai patru dintre noi, că unul a rămas să păzească hainele și ce mai lăsasem pe plajă. Recunosc, am stat cam mult în apă, că ne-am luat cu un joc cu mingea și până nu ni s-a încrețit pielea, nu ne-am gândit la amărâtul lăsat la pază și protecție! Care amărât s-a descurcat cum l-a dus capul: a strâns tot și s-a dus pe terasă, la o bere. După care - șucărit nevoie mare - a plecat.

Noi l-am căutat ce l-am căutat și la un moment dat, am acceptat realitatea: chiar plecase!

Despuiați cum eram, am luat un autobuz spre Constanța. În autobuz am stârnit, firește, revolta călătorilor. Că turiștii ăștia n-au pic de bun simț, umblă prin oraș ca pe plajă, că unde se trezesc, că n-au morală și prințipuri, de-astea ... Băieții, deja ciufuți, tocmai se pregăteau să riposteze cu toată violența verbală din bogatul lor vocabular. Am intervenit ferm, cu cea mai la-ndemână minciună: ne-au furat hainele și banii când eram în apă! Instantaneu, revolta s-a transformat în compătimire: că sărăcuții de voi, câți bani aveați, trebuia să lăsați pe cineva de pază, să mergeți neapărat la miliție ...

Am ajuns la cămin și-am găsit nefericitul dormind adânc pe cinci saltele gonflabile, puse una peste alta. Ne-am răzbunat pe loc! Am dezumflat saltelele, una câte una, lăsând aer în perne. Nefericitul dormea pe burtă, într-o imposibilă poziție, cu barba cocoțată pe perne și restul corpului în unghi aproape drept ...

Noi am plecat la o bere!

ANA-MARIA HOMEAG

Tags

Comments

Add new comment

Restricted HTML

  • Allowed HTML tags: <a href hreflang> <em> <strong> <cite> <blockquote cite> <code> <ul type> <ol start type> <li> <dl> <dt> <dd> <h2 id> <h3 id> <h4 id> <h5 id> <h6 id>
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Web page addresses and email addresses turn into links automatically.

Featured

JIGODIILOR !

Ne-ați momit si chemat la oraș, ne-ați spus ca trebuie sa apreciem confortul... tehnologia... acum ne spuneți ca trebuie sa reducem confortul, ca suntem prea mulți... eram 23 mil in 1989... si aveam loc toți... azi nu suntem nici 16 mil, dar suntem în plus...