Zorro, Batman si Spiderman au venit la Iasi sa lupte cu BORFASII locali

poza

De aproximativ două săptămâni pe străzile orașului Iași umblă Zorro, Batman și Spiderman, scrie Foaia de Iași. Aceștia stau de vorbă cu alaiul de părinți și copii ce se adună în jurul lor, în timp ce poartă pe piept o pancartă pe care scrie ”Iași fără borfași”. Cum nimeni nu poate rezista tentației de a avea un oraș fără răufăcători, redăm articolul apărut în publicația locală:

poza”Astfel, am aflat că mesajul ”Iași fără borfași” este sloganul electoral al Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD), filiala Iași, un partid despre care nu mai auzisem de multă vreme și credeam că nici nu mai există în orașul nostru. Am stat de vorbă cu doi reprezentanți ai partidului, despre cum a apărut această idee:

Consider că este cel mai potrivit semnal pentru ce se întâmplă în administrația locală la acest moment. Fiecare ieșean știe cine sunt borfașii, ce fac și unde se află. Fiecare dintre noi ne-am lovit, în viața de zi cu zi, de atitudinea de borfaș a unora din jurul nostru. Noi propunem un primar drept pentru Iași, fără grupuri de interese în spate, care, pe lângă supereroi, sunt sigur că va fi susținut și de oamenii cinstiți și credincioși din orașul nostru. Odată cu aceste alegeri, PNȚCD, un partid creștin și suveranist – care pune pe primul loc dreptatea, corectitudinea, munca, familia, biserica, țara – va reintra pe scena politică locală”, ne-a declarat președintele Petru Martinaș, președintele Organizației Județene a partidului.

Și Daniel Apetrei, candidatul PNȚCD pentru funcția de primar al municipiului ne-a transmis câteva cuvinte despre supereroi și de ce a ales campania ”Iași fără borfași”:

Mulțumesc supereroilor că mă susțin, cu sprijinul lor și cu votul cetățenilor voi putea face lucruri drepte pentru Iași. În această isterie cu purtatul măștii în aer liber, ce putea fi mai potrivit decât niște eroi cu mască din linia întâi să îmi fie alături în campania electorală. Sunt personaje pozitive, admirate de copii, tineri și bătrâni, care, prin filmele în care le-am văzut, duc o luptă continuă cu oamenii răi, cu borfașii. Dar cum viața bate filmul, trebuie să transpunem în viața reală această luptă metaforică a campaniei noastre. Cu autoritatea pe care ne-o va da votul ieșenilor și prin buna noastră credință, vom reuși să facem acest lucru”.

Despre cine sunt ”borfașii” și dacă acest slogan este o ofensă la adresa altor actori politici, Daniel Apetrei susține că este o campanie pozitivă, care scoate în evidență un mod de comportament întâlnit atât la o parte din politicieni, la oameni din instituțiile statului, cât și la unii cetățeni de rând, cu care interacționăm. Iar riscul cel mai mare este că acest comportament devine un model pentru noua generație:

”Noi nu am venit cu ”plăcuțe suedeze”, susținute de filosofi care sunt oripilați de sărmanii fără dinți în timp ce se dau cu creme pe organism, nu folosim înjurături drept ”opinie politică”, nu scuipăm și nu aruncăm cu bani în bătaie de joc în simpatizanții altor partide, nici nu bruiem cu ultramegafoane întrunirile electorale, nu filmăm cu telefoanele prin Parlament sau pe aiurea oamenii cu forța să îi punem pe facebook spre deliciul trolilor. Mesajul nostru este o campanie pozitivă de conștentizare și de trezire că borfașii și atitudinea de borfaș nu trebuie să existe în viața noastră de zi cu zi. De la cei din conducere care îi umilesc pe cetățeni, prin comportament, hoție, minciună, nepăsare și până la borfașii din jurul nostru, care ne lovesc copiii pe stradă, care ne claxonează, care ne vorbesc vulgar și arogant, care ne întorc portofelul în față ca la alba-neagra” a menționat Daniel Apetrei, care, de curând, este și președintele filialei municipale a PNȚCD.

Întrebat despre cum se potrivește statutul unui partid istoric, la baza căruia s-au aflat personalități cu greutate, cu această campanie a personajelor de film, Daniel Apetrei a spus că nu vede nici o contradicție și că cele două aspecte se completează:

Prin această campanie dăm dovadă că PNȚCD nu a rămas încremenit în proiect, ci se adaptează vremurilor prezente. A fost domnul Rațiu cu papion, ne-a învățat ce înseamnă democrația, dar poporul l-a ignorat. A fost seniorul Coposu, cu verticalitatea și prestanța domniei sale, iar poporul l-a huiduit. Apoi ne-am obișnuit ca PNȚCD să stea undeva în vitrină, îl mai ștergem câteodată de praf, iar apoi îl așezăm înapoi în vitrină. Eu nu mai doresc asta, cred că avem multe de oferit României, suntem un partid creștin și suveranist, de care țara chiar are nevoie în aceste vremuri. Vreau să fim văzuți de cetățeni și cu papion și cu haine de supereroi, propovăduind dreptatea, cinstea, curajul, bunul simț, credința în Dumnezeu și în neamul românesc, chiar cu sprijinul ”occidentalilor cu mască”. Astfel vom face o țară și un Iași fără borfași!” a mai transmis Daniel Apetrei, candidat la primăria Iași precum și pentru Consiliul Local.

Le dorim succes celor din PNȚCD și candidatului lor și promitem că vom sta și noi cu ”ochiul” pe campanie și pe activitatea partidului, chiar dacă va fi flancat de supereroi, așteptând să vedem toate vorbele transformate în fapte”, a mai scris Foaia de Iași.

Featured

S I M U L A R E A

De multe ori ar trebui să lăsăm goana asta nebună cuprinsă de frenezia  banilor care fie că sunt foarte mulți, fie că sunt foarte puțini, ne ocupă mintea și ne comandă creierul fără să mai fim capabili să gândim puțin cu capetele noastre. Consecința?