ZOE PETRE – ÎNTRUPAREA ANEI PAUKER - file de istorie contemporană

jfjfhgf

În 1977 am devenit ofițer în armată. În 1987, ofițer fiind, am absolvit Dreptul, la Universitatea din București (la admitere am fost 22 pe loc).  În vara lui 1989 am susținut examen de admitere la Istorie-filosofie, la aceeași Universitate (12 pe loc). Știam suficientă istorie și filosofie ca să nu am emoții – după barem scrisesem cam de 9,50. Am fost declarat respins. Am știut încă înainte de examen că voi pica. Din 1985 eram deja la cuțite cu Securitatea și Partidul; ca să mă intimideze și să mă mai tempereze, comandantul regimentului (odiosul celebru Gheorghe Carp) m-a convocat într-una din zile în fața locțiitorilor, acuzându-mă de "atitudine duşmanoasă faţă de conducerea Partidului" şi strigând la mine ca un descreierat că "ştim bine asta şi noi, şi organele care trebuie să ştie". Și totuși, de dragul unei demonstrații care nici nu se mai cerea făcută, fac contestație. La Comitetul Central, firește.  Peste câteva zile mă cheamă o profesoară de la Facultate. O față buhăcită de komisar sovietic mare amator de vodkă. A venit cu mâinile-n cur, fără lucrările mele, fără grilă, fără nimic. Mă mir revoltat cu voce tare, iar ea mă expediază scurt: „Tovarășe, nu insistați, pentru că aveți probleme de dosar!” Normal c-aveam, te pui cu Securitatea criminală... După revoluție, doamna profesoară, foarte smerită, pe la Alianța Civică – unde eu eram unul dintre lideri. Mă fac că n-o cunosc (probabil că și ea pe mine), nu spun nimănui cele din vara lui 89 și mă port cu ea de fiecare dată cât pot de civilizat (și când vreau pot mult). Mai conta ce-a făcut sub comunism - îmi spuneam - dacă acum era de partea bună a lucrurilor? Numai că după ce colegul de la A.C. (Alianța Civică) Constantinescu se alege Președinte (susținut puternic de A.C.), doamna ajunge nici mai mult nici mai puțin decât mâna lui dreaptă. E adevărat că fuseseră colegi amândoi în conducerea organizației PCR din Universitate, dar faptul că aveam dovada că ea fusese și o executoare nemiloasă a politicii de cadre a Partidului și Securității mi se părea extrem de grav pentru poziția deținută acum. Și temerea mea s-a dovedit perfect justificată. Constantinescu, cu care personal nu mai puteam comunica în vreun fel, nu mai făcea nici măcar un singur pas fără știrea ei. Când Băsescu și Roman au cerut oprirea cercetărilor pe care le demarasem la Departamentul de control al Guvernului și destituirea mea, Constantinescu și Ciorbea s-au executat imediat. Și apoi lucrurile s-au degradat tot mai mult cu Constantinescu și guvernarea CDR. Iar când mai nimic rău nu mai puteam face și eu prin asta, i-am amintit public doamnei komisar cine fusese. Care la rându-i n-a mai avut decât să recunoască tot public că în cazuri ca ale mele candidații într-adevăr  “nu aveau dreptul să-şi revadă propriile teze”. Doamna Zoe Petre, Dumnezeu s-o ierte, că tare mai are pentru ce...

VALERIAN STAN

Add new comment

Restricted HTML

  • Allowed HTML tags: <a href hreflang> <em> <strong> <cite> <blockquote cite> <code> <ul type> <ol start type> <li> <dl> <dt> <dd> <h2 id> <h3 id> <h4 id> <h5 id> <h6 id>
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • Web page addresses and email addresses turn into links automatically.

Featured

JIGODIILOR !

Ne-ați momit si chemat la oraș, ne-ați spus ca trebuie sa apreciem confortul... tehnologia... acum ne spuneți ca trebuie sa reducem confortul, ca suntem prea mulți... eram 23 mil in 1989... si aveam loc toți... azi nu suntem nici 16 mil, dar suntem în plus...